avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 400 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Drepturile angajatului vs. Drepturile angajatorului
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Drepturile angajatului vs. Drepturile angajatorului

Bună ziua!

Am o situație mai deosebită în ceea ce privește raportul de muncă cu angajatorul meu actual și nu știu cum să o gestionez.
De curând, administratorul companiei, a montat fără acordul meu sau al colegilor mei, respectiv fără a ne anunța cel puțin verbal de intenția sa în prealabil, camere de supraveghere audio-video în biroul în care ne desfășurăm activitatea. Știu că monitorizarea video a angajaților este permisă prin lege, din motive de siguranță, atât pentru aceștia, cât și pentru angajator, însă nu sunt sigură de cea audio și de faptul că acest lucru se poate realiza fără o comunicare în scris și un acord obținut din partea personalului, întrucât acordul gdpr semnat în momentul angajării nu prevede nimic legat de acest aspect.
În momentul de față, eu mă aflu în discuții cu altă firmă, pronosticul pentru o colaborare în viitorul apropiat fiind unul bun, însă data propusă pentru începerea activității ar încemna o perioadă de preaviz mult mai mică decât cea prevăzută în contractul individual de muncă. Știu că angajatorul poate renunța la perioada de preaviz dacă dorește acest lucru, însă nu cred că este cazul.
Dat fiind faptul că nu o dată mi-a fost decalată simțitor plata salariului, îmi este teamă să îi comunic decizia mea de a demisiona. Întrebarea mea este următoarea: există un temei legal prin care aș putea înaintea o demisie fără preaviz în baza articolului 81 din codul muncii făcând referire la situația menționată?
Vă mulțumesc!
Termenul de preaviz este obligatoriu in cazul demisiei, cu exceptia situatiei in care angajatorul renunta la acest termen sau cand angajatorul nu isi indeplineste obligațiile prevazute în contractul individual de munca.
3 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
1. Demisia fara preaviz este posibila :
- dacă angajatorul renunta total la efectuarea preavizului;

- dacă angajatorul nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contractul de munca..

2. La art.40 alin.2 C.mun. sunt prevazute anumite obligatii ale angajatorului , si anume:
acestora.
a) sa informeze salariatii asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care privesc desfasurarea relatiilor de munca;
b) sa asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca;
c) sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca;
d) sa comunice periodic salariatilor situatia economica si financiara a unitatii, cu exceptia informatiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natura sa prejudicieze activitatea unitatii. Periodicitatea comunicarilor se stabileste prin negociere in contractul colectiv de munca aplicabil;
e) sa se consulte cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor in privinta deciziilor susceptibile sa afecteze substantial drepturile si interesele acestora;
f) sa plateasca toate contributiile si impozitele aflate in sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii;
g) sa infiinteze registrul general de evidenta a salariatilor si sa opereze inregistrarile prevazute de lege;
h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului;
i) sa asigure confidentialitatea datelor cu caracter personal ale salariatilor.

Daca una dintre aceste obligatii nu a fost indeplinita de catre angajator, atunci salariatul poate demisiona fara preaviz.
Cand aveti data exacta de angajare la noul post, puteti incerca sa adresati angajatorului actual o plangere privind nerespectarea GDPR (ar trebui sa aveti contact pentru plangeri in Notificarea GDPR) si sa solicitati acordul de incetare a CIM cu art. 55 b(acordul partilor) cu data dorita de dvs.
Vă mulțumesc frumos pentru răspunsuri!
2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
@Alex Postez doua link-uri, accesati-le si sper sa va lamuriti! Spicuiesc:
Datele cu caracter personal sunt orice informații care se referă la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Informațiile diferite care, adunate, pot duce la identificarea unei anumite persoane constituie și ele date cu caracter personal.
Când este permisă prelucrarea datelor?
-aveți consimțământul persoanei vizate
-acționați în interesul legitim al companiei dumneavoastră, atâta timp cât nu sunt afectate în mod serios drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor ale căror date sunt prelucrate. Dacă drepturile persoanei prevalează asupra intereselor companiei dumneavoastră, nu puteți prelucra datele cu caracter personal.
Acordul față de prelucrarea datelor: consimțământul
-RGPD/GDPR prevede norme stricte pentru prelucrarea datelor pe baza consimțământului. Scopul acestor norme este să garanteze că persoana vizată înțelege pentru ce își acordă consimțământul. De aceea, consimțământul trebuie să fie acordat în mod liber, specific, informat și lipsit de ambiguitate, prin intermediul unei cereri prezentate într-un limbaj clar și simplu. Consimțământul trebuie acordat printr-un act pozitiv, cum ar fi bifarea unei casete on-line sau semnarea unui formular.
Când o persoană își dă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, datele respective pot fi prelucrate doar în scopul pentru care s-a obținut consimțământul. De asemenea, trebuie să-i acordați persoanei respective posibilitatea de a-și retrage consimțământul.
[ link extern ]
[ link extern ]