Bună seara, doresc sa stiu un nepot de al meu la bursa studenți familia monoparentala daca studetul nu realizează venit si provine familie monoparentala dar parintele sau are venit peste plafon adică salariul minim economie studentul al fii elegibil a ii se acorda aceasta bursa . Aici am citit regulamentul
Bursele sociale se acordă, pe baza prevederilor metodologiei proprii stabilite de către senatul universitar, la propunerea consiliului de administrație, ca urmare a consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv cu organizațiile studențești din instituția de învățământ superior de stat, iar beneficiarii lor pot fi:
studenții orfani de unul sau ambii părinți,
studenții care provin din familii monoparentale,
studenții proveniți din centre de plasament și care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale,
studenții bolnavi de tuberculoză, care se află în evidența unităților medicale, pe perioada tratamentului tuberculostatic, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbție severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiul F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor și încadrați într-un grad de invaliditate, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie,
studenții a căror familie nu a realizat în cele 12 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.