Veniturile din tranzactii cu actiuni in piata reglementata CNVM, care in 2009 sunt neimpozitate, se calculeaza in totalul veniturilor ce constitue baza de impozitare -transe de venit- pentru impozit minim in 2010 ?
Bine inteles, persoana juridica. E vorba de art. 20 lit. d si e din Codul fiscal si explicatiile interesante din metodologia literei d, adica:
Art. 20 d)
20. Sunt considerate venituri neimpozabile veniturile prin care se recuperează cheltuielile pentru care nu s-a acordat deducere la momentul efectuării lor, cum sunt: rambursările de impozit pe profit plătit în perioadele anterioare, restituirea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, veniturile din anularea unor provizioane care au fost considerate cheltuieli nedeductibile la data constituirii lor şi altele asemenea.
e) în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. În aceeaşi perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de participare, precum şi cheltuielile înregistrate cu ocazia desfăşurării operaţiunilor de tranzacţionare reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.
Deci, se adauga la total venituri cele prevazute la litera e ???????????!!!!
In Codul Fiscal, la art. 18 se spune :
" (4) Pentru încadrarea în tranşa de venituri totale prevăzută la alin. (3), se iau în calcul veniturile totale, obţinute din orice sursă, înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad:
(...)
g) veniturile prevăzute la art. 20 lit. d). "
Iar la art. 20 lit. d) sunt mentionate :
" d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative."
Rezulta ca acele venituri despre care vorbiti se iau in calculul veniturilor totale, nefiind excluse in mod explicit. Regimul fiscal al acestor venituri nu are relevanta in speta.
Foarte interesanta optica legiuitorului in acest caz, cheltuieli nedeductibile si in contrapartida venituri impozabile , doar cu scopul de a obtine un impozit minim cat mai mare . Mai cunoasteti alt exemplu de astfel de corelatie ?