În timp ce copiii cresc și se dezvoltă, putem descoperi uneori că au dificultăți de învățare la școală, de concentrare sau de interacțiune cu ceilalți. Evaluarea psihologică ne ajută să înțelegem nivelul de dezvoltare al copilului, din punct de vedere al învățării, sau al nivelului social și comportamental, având ca obiectiv nu doar identificarea dificultăților sau abilităților, ci, mai ales, planificarea recomandărilor pentru a adresa și a remedia aceste probleme. Citește articolul
Cu toții am fost întrebați măcar o dată cum vor fi copiii cu autism când vor crește. Ce școli vor urma, unde se vor angaja sau ce fel de relații vor avea cu ceilalți. Adevărul este că nu știm, întrucât ei sunt foarte diferiți. Ce știm însă este că sporirea independenței copilului trebuie să fie unul dintre cele mai importante scopuri ale noastre și că acest lucru va influența, cu siguranță, evoluția copilului peste ani. Citește articolul
Orice părinte își dorește să crească un copil fericit, încrezător în forțele proprii, care știe să se comporte adecvat în situațiile sociale la care este expus și cu care să poată avea o relație cât mai bună și ușor de gestionat. Deși aceste obiective pot fi realizate relativ ușor - atunci când abordarea este una potrivită - de cele mai multe ori drumul parcurs de părinți în acest sens nu este unul lipsit de obstacole. Citește articolul
Muncă, stres, treburi casnice, activități educative pentru copii, timp liber programat. Acestea fac parte din rutina familiilor moderne, iar modul de răspuns al copiilor la programele supra-încărcate sau indisponibilitatea părinților și comportamentul lor viitor se supun acestor riscuri. Iubirea înseamnă timp. Contează mai puțin numărul jucăriilor, ci modurile creative în care le folosim, mai puțin locurile exotice sau activitățile costisitoare și la modă, ci cât reușim să ne bucurăm de ele și cum ne simțim împreună cu cei pe care-i avem în jur. Citește articolul