Până recent, opțiunile de reorganizare din România nu includeau divizările transfrontaliere. Societățile erau nevoite să treacă prin tranzacții care aveau ca obiect vânzarea unei părți din afaceri („business transfers”) sau a unor active („asset transfers”), ceea ce punea presiune suplimentară pe cash-flow, existența unui preț fiind esențială în aceste cazuri. Mai mult decât atât, societățile implicate suportau și eventualul impact fiscal care decurgea din astfel de operațiuni, deloc de neglijat în cele mai multe cazuri. Faptul că de cele mai multe ori aceste operațiuni erau între societăți din cadrul aceluiași grup necesita o atenție deosebită din perspectiva prețurilor de transfer. Citește articolul