avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 313 soluții astăzi
Acasă Subiect: litigii colective
Subiect: litigii colective
ACCES PREMIUM

Opinie Reglementarea în premieră a litigiilor colective în România – de la mitul american, la echilibrul european

Reff și Asociații în Aspecte juridice
9 Ianuarie 2024 | 0 | 879 | Timp de citire: 6 min.

România a adoptat, la finalul anului trecut, legislația privind desfășurarea acțiunilor în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (Legea nr. 414/2023) prin transpunerea Directivei Uniunii Europene 2020/1828, care are potențialul de a schimba paradigma derulării litigiilor dintre consumatori şi companii. În esenţă, noua reglementare permite posibilitatea ca un număr foarte mare (teoretic, nelimitat) de consumatori să formuleze în același litigiu, în mod colectiv şi coordonat, pretenții identice sau similare față de aceeaşi companie. Acest tip de litigii este inspirat de celebrul model american al acţiunilor colective, astfel că poate genera îngrijorare cu privire la impactul pe care noua reglementare l-ar putea avea asupra companiilor active în comerţul către consumatori (B2C). Însă, prin comparație cu modelul american, UE a optat pentru un model care să pună în echilibru încurajarea gestionării colective, în instanţă, a intereselor consumatorilor cu protejarea companiilor faţă de demersuri judiciare abuzive. Citește articolul