ACCES GRATUIT

Promisiunea mea, inca neimplinita

Am intalnit-o intr-o seara la capatul unui drum de cateva ore, facut intr-un cu totul alt scop. Mi-a zambit si m-a salutat, intreband daca o mai cunosc. Chipul ei imi parea familiar dar, trecusera cativa ani si am fost nevoit sa fac un efort pentru a o recunoaste. Tot nu eram sigur, iar intrebarile ei ma faceau sa ma simt oarecum rusinat. Trebuia sa o recunosc, iar, in ciuda oricaror scuze create in mintea mea, simteam ca nu era momentul pentru nicio justificarea. Eram doar retinut si i-am zambit, apoi m-am apropiat, oarecum aproband, dorind sa fac un gest familial. S-a ridicat tremurand si m-a imbratisat, sprijinita intr-o mana de masa care era in apropiere, iar eu i-am raspuns, incercand sa ignor greutatea cu care s-a ridicat de pe scaun. In spatele zambetului pe care il afisa, avea un chip trist, dar bucuria revederii era una autentica. Citește articolul