Mecanismul coasigurării la sănătate a soțului sau părinților fără venituri, așa cum îl știm de ani buni, va dispărea în curând. Măsura e prinsă în proiectul de lege cu reforme fiscal-bugetare pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea săptămâna asta în Parlament, ca parte a unui efort de creștere a numărului de persoane care contribuie activ la bugetul de asigurări de sănătate, afectat momentan de un puternic dezechilibru între asigurații neplătitori și cei plătitori. Coasigurarea prin luarea în întreținere a soțului sau unui părinte fără venituri nu se va mai face fără costuri, urmând să fie necesară depunerea declarației unice de către asiguratul care dorește să ia pe cineva în întreținere. Angajatorii însă, care până acum aveau un rol de mijlocire a coasigurării, nu vor mai avea nicio implicare în acest demers - nici măcar în ceea ce privește declarațiile de coasigurare depuse de angajați până acum. Citește articolul
Proiectul de lege propus de Ministerul Finanțelor joia trecută a fost prezentat, cu mici modificări, luni în Parlament, unde Guvernul și-a asumat răspunderea pe conținutul acestuia. Între altele, acesta aduce schimbări majore în sistemul medical: începând cu 1 august 2025, indemnizațiile de concediu medical vor fi reduse și diferențiate (55%, 65% sau 75% din baza de calcul) în funcție de durata concediului. De asemenea, se renunță la sistemul actual de coasigurare, iar mai multe categorii care beneficiau de asigurare fără plata contribuției vor fi obligate să contribuie, inclusiv pensionarii cu venituri peste 3.000 de lei. Citește articolul
Persoanele asigurate în sistemul public de sănătate pot beneficia, printre altele, de servicii conexe actului medical, conform unui ghid recent emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Acestea includ servicii furnizate de psihologi, terapii psihiatrice, logoped, fizioterapeuți și drenaj limfatic manual. Citește articolul
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat un ghid util destinat atât persoanelor asigurate, cât și celor neasigurate. Potrivit documentului, persoanele neasigurate pot beneficia de un pachet minimal de servicii, ce include asistență în caz de urgențe medico-chirurgicale, boli cu potențial endemo-epidemic, servicii oncologice, monitorizarea sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială și prevenție. Citește articolul
În România, anumite categorii de persoane pot accesa servicii medicale gratuite în calitate de asigurat, fără a plăti contribuții. Află ce presupune statutul de coasigurat și care sunt pașii necesari pentru a-l obține. Citește articolul
Copiii sunt asigurați gratuit în sistemul sanitar românesc până în momentul în care împlinesc vârsta de 18 ani, conform legislației în vigoare. Însă asigurarea gratuită se poate extinde și după ce aceștia ajung la vârsta majoratului. Citește articolul
Posibilitatea celor asigurați la sănătate în sistemul public de a lua în întreținere anumiți membri ai familiei e prevăzut în legislația în vigoare de ceva vreme deja. Persoana luată în întreținere dobândește calitatea de coasigurat și are acces la aceleași servicii medicale ca orice persoană asigurată în sistem. Citește articolul
Dacă rămâi fără loc de muncă, îți păstrezi calitatea de asigurat în sistemul de sănătate public încă trei luni de la încetarea raporturilor de serviciu. Asta înseamnă că încă trei luni poți beneficia de serviciile de sănătate oferite de stat. După aceste trei luni, dacă ești în continuare șomer, poți deveni coasigurat, dacă un membru al familiei te ia în întreținere, ceea ce îți asigură în continuare servicii medicale la stat. Citește articolul
La momentul semnării unui contract individual de muncă, orice angajat este solicitat să declare dacă are în întreținere anumite persoane și dacă printre acestea se află și persoane pentru care dorește calitatea de coasigurat. Declararea persoanelor în întreținere va duce la diminuarea impozitului pe venit care se reține salariatului, iar înregistrarea unor coasigurați va face ca aceștia din urmă să fie acoperiți prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate, chiar dacă nu plătesc contribuția. Citește articolul
În Legea Sănătății există o modalitate prin care anumite categorii de contribuabili pot beneficia de servicii medicale în calitate de coasigurat, în lipsa plății contribuției obligatorii. Citește articolul