Reguli de familie ce pot fi încălcate vara. Indiferent cât de strict respecți în mod normal regulile, vara are ceva care te face să vrei să mai încalci unele din ele. Citește articolul
Și în acest an, persoanele interesate să-și schimbe electrocasnicele vechi cu unele care consumă mai puțină energie pot cere bani de la stat prin intermediul programului Rabla pentru electrocasnice. O noutate apărută la Rabla pentru electrocasnice este că, din acest an, nu se mai pot cumpăra televizoare prin program. Potrivit calendarului stabilit de Administrația Fondului Pentru Mediu (AFM), programul va avea două sesiuni, prima dintre ele debutând acum câteva săptămâni, cu o etapă preliminară, cea a înscrierii în program. În a treia și ultimă etapă a acestei sesiuni, care începe mâine dimineață, se vor putea cere vouchere pentru cumpărarea de aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare. Voucherele acordate în ultima etapă au valoarea de 200 și 400 de lei. Citește articolul
Pentru că printre mulți români s-a instalat deja un soi de „panică” în ceea ce privește organizarea recensământului în derulare anul acesta, mai exact asupra motivelor pentru care autoritățile vor să-i numere și informațiilor pe care trebuie să le ofere, e cazul să lămurim un lucru: de ce organizează statul aceste recensământuri o dată la zece ani? Citește articolul
În această lună începe efectiv recensământul de probă, aceasta fiind etapa pregătitoare a unui nou recensământ al populației și locuințelor, programat pentru anul viitor. Mai exact, de săptămâna viitoare poate începe autorecenzarea celor 50.000 de gospodării selectate pentru recensământul de probă de către Institutul Național de Statistică (INS). Recensământul propriu-zis al populației și locuințelor ar fi trebuit să aibă loc în acest an, dar, în contextul epidemiologic actual, s-a decis amânarea lui pentru 2022. Citește articolul
Tabletele romanesti sub brandul Evolio sau Allview reprezinta o solutie potrivita daca esti in cautarea unei tablete decente, dar nu ai bugetul necesar pentru a cumpara unul dintre modelele lansate de producatori traditionali precum Apple, Samsung sau Asus. Citește articolul