ACCES GRATUIT

Ce mi-a lipsit in iarna aceasta? Iarna! 5 poezii de Nichita Stanescu despre frumosul anotimp alb

Vinerea trecuta, dimineata, alergam grabita prin oras, atunci cand am simtit primii fulgi adevarati ai acestei ierni. Cu mintea in alta parte, nici nu intelegeam ce se intampla. Erau ca o amintire intiparita in memoria pielii, o amintire care facea eforturi sa iasa la suprafata, iar eu n-o constientizam. In statia de autobuz, mi-am acordat cateva secunde si m-am uitat in sus. Atunci mi-am dat seama ca vine, in sfarsit, iarna si m-am bucurat. Da, iarna, cu frigul ei cu tot. I-am dus dorul, asa cum tanjesti dupa o persoana draga. Mi-au lipsit nasul inghetat, mainile reci chiar si in manusi groase, parul zburlit dupa ce imi scot caciula, picioarele bocna in bocani si ochelarii aburiti, cand dau de caldura. A urmat saptamana acesta, care, in ciuda viscolului si a gerului, parca m-a readus la viata. Sau poate tocmai din aceste motive. Atmosfera m-a facut atat de melancolica, incat am cautat cateva poezii de Nichita Stanescu, care descriu frumusetea si puterea frumosului anotimp ce imbraca totul in alb, ca intr-o mantie protectoare. Citește articolul