PARLAMENTUL EUROPEAN SI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, in special articolul 100a,
avand in vedere propunerea Comisiei [1],
avand in vedere avizul Comitetului Economic si Social [2],
hotarand in conformitate cu procedura prevazuta la articolul 189b din tratat [3],
(1) Intrucat anumite directive, incluse in lista anexata prezentei directive, stabilesc norme privind protectia intereselor consumatorilor.
(2) Intrucat mecanismele actuale, disponibile atat la nivel national, cat si comunitar, avand drept scop sa asigure respectarea directivelor mentionate, nu permit intotdeauna sa se puna capat, in timp util, incalcarilor care prejudiciaza interesele colective ale consumatorilor; intrucat prin interese colective se inteleg acele interese care nu reprezinta cumularea intereselor persoanelor carora le-au fost aduse prejudicii prin incalcarea legii; intrucat aceasta nu aduce atingere actiunilor in justitie individuale, introduse de persoane care au fost prejudiciate de incalcarea legii.
(3) Intrucat, in ceea ce priveste obiectivul de a determina incetarea practicilor care sunt ilegale, in temeiul dispozitiilor de drept intern aplicabile, eficacitatea masurilor de drept intern care transpun directivele mentionate, inclusiv a masurilor de protectie care depasesc nivelul cerut de directivele mentionate, cu conditia sa fie compatibile cu tratatul si sa fie permise de respectivele directive, poate fi redusa, in cazul in care respectivele practici produc efecte intr-un alt stat membru decat acela in care isi au originea.
(4) Intrucat aceste dificultati pot afecta buna functionare a pie tei interne, consecinta lor fiind faptul ca este suficienta mutarea sursei unei practici ilegale intr-o alta tara pentru a o plasa in afara oricaror forme de aplicare a legii; intrucat acest lucru constituie o denaturare a concurentei.
(5) Intrucat respectivele dificultati pot diminua increderea consumatorului in piata interna si pot limita raza de actiune a organizatiilor reprezentand interesele colective ale consumatorilor sau ale organismelor publice independente, responsabile de protectia intereselor colective ale consumatorilor, prejudiciate de practicile care incalca dreptul comunitar.
(6) Intrucat practicile respective se extind adesea dincolo de frontierele dintre statele membre; intrucat este nevoie urgenta de un grad de armonizare a dispozitiilor de drept intern menite sa impuna incetarea practicilor ilegale mentionate anterior, indiferent de tara in care acestea si-au produs efectele; intrucat, in ce priveste jurisdictia, acest lucru nu aduce atingere normelor de drept international privat si conventiilor in vigoare intre statele membre, respectand in acelasi timp obligatiile generale ale statelor membre care decurg din tratat, in special cele privind buna functionare a pietei interne.
(7) Intrucat obiectivul actiunii propuse poate fi atins numai de catre Comunitate; intrucat este, prin urmare, de datoria Comunitatii sa actioneze in acest sens.
(8) Intrucat articolul 3b alineatul (3) din tratat obliga Comunitatea sa nu faca mai mult decat este necesar pentru a indeplini obiectivele tratatului; intrucat, in conformitate cu articolul mentionat, particularitatile ordinilor juridice interne trebuie luate in considerare din toate punctele de vedere, lasand statelor membre libertatea de a alege intre diferite optiuni cu efect echivalent; intrucat instantele judecatoresti sau autoritatile administrative competente sa decida cu privire la procedurile mentionate la articolul 2 din prezenta directiva ar trebui sa aiba dreptul sa examineze efectele deciziilor anterioare.
(9) Intrucat una dintre optiuni ar trebui sa fie aceea de a solicita unuia sau mai multor organisme publice independente, responsabile in special de protectia intereselor colective ale consumatorilor, sa-si exercite dreptul de a introduce o actiune in justitie, prevazut de prezenta directiva; intrucat alta optiune ar trebui sa asigure exercitarea respectivului drept de catre organizatiile al caror scop este protejarea intereselor colective ale consumatorilor, in conformitate cu criteriile stabilite de legislatia interna.
(10) Intrucat statele membre ar trebui sa poata alege una dintre aceste doua optiuni sau sa le combine prin desemnarea, la nivel national, a organismelor si/sau organizatiilor calificate in sensul prezentei directive.
Nota AvocatNet:
Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica.
#PAGEBREAK#
(11) Intrucat, in sensul incalcarilor intracomunitare, acestor organisme si/sau organizatii ar trebui sa li se aplice principiul recunoasterii reciproce; intrucat statele membre ar trebui ca, la cererea entitatilor lor nationale, sa comunice Comisiei numele si scopul entitatilor nationale calificate sa introduca o actiune in justitie in tara lor, in conformitate cu dispozitiile prezentei directive.
(12) Intrucat este datoria Comisiei sa asigure publicarea listei acestor entitati calificate in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene; intrucat, pana la publicarea unei declaratii contrare, se presupune ca o entitate calificata are capacitate juridica, in cazul in care numele sau este inclus in lista respectiva.
(13) Intrucat statele membre ar trebui sa poata solicita initierea unei consultari prealabile de catre partea care intentioneaza sa introduca o actiune in incetare pentru a se acorda paratului posibilitatea de a inceta incalcarea adusa in discutie; intrucat statele membre ar trebui sa poata cere ca aceasta consultare prealabila sa aiba loc impreuna cu un organism public independent, desemnat de respectivele state membre.
(14) Intrucat, in cazul in care statele membre au stabilit ca trebuie sa existe o consultare prealabila, ar trebui sa fie prevazut un termen de doua saptamani de la primirea cererii pentru consultare, dupa care, in cazul in care nu se produce incetarea incalcarii, solicitantul sa poata initia o actiune in justitie sau la autoritatea administrativa fara intarziere.
(15) Intrucat este necesar sa se intocmeasca un raport de catre Comisie privind aplicarea prezentei directive, in special cu privire la domeniul sau de aplicare si la modul de desfasurare al consultarii prealabile.
(16) Intrucat aplicarea prezentei directive nu ar trebui sa aduca atingere aplicarii normelor comunitare in domeniul concurentei,
ADOPTA PREZENTA DIRECTIVA:
#PAGEBREAK#
Articolul 1
Domeniul de aplicare
(1) Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege si actelor administrative ale statelor membre, cu privire la actiunile in incetare mentionate la articolul 2, care are scopul de a proteja interesele colective ale consumatorilor incluse in directivele enumerate de anexa, in vederea asigurarii unei bune functionari a pietei interne.
(2) In sensul prezentei directive, o incalcare reprezinta orice act contrar directivelor enumerate de anexa, astfel cum au fost transpuse in legislatia interna a statelor membre, care prejudiciaza interesele colective mentionate la alineatul (1).
Articolul 2
Actiuni in incetare
(1) Statele membre desemneaza instantele judecatoresti sau autoritatile administrative competente sa decida asupra procedurilor initiate de entitati calificate, in sensul articolului 3, vizand:
(a) incetarea sau interzicerea oricarei incalcari, cu toata diligenta necesara si, dupa caz, in cadrul unei proceduri de urgenta;
(b) dupa caz, masuri precum publicarea integrala sau partiala a deciziei, intr-o forma adecvata si/sau publicarea unei declaratii de rectificare, in vederea eliminarii efectelor durabile ale incalcarii;
(c) in masura in care sistemul juridic al statului membru interesat permite acest lucru, un ordin impotriva paratului gasit vinovat, care sa il oblige ca, in cazul nerespectarii deciziei intr-un termen stabilit de instantele judecatoresti sau autoritatile administrative, sa plateasca catre finantele publice sau catre orice beneficiar desemnat de sau in temeiul legislatiei interne o suma fixa pentru fiecare zi de intarziere sau orice alta suma prevazuta de legislatia interna, cu scopul de a se asigura executarea deciziilor.
(2) Prezenta directiva nu aduce atingere normelor de drept international privat, cu privire la legislatia aplicabila, conducand astfel, in mod normal, la aplicarea fie a legislatiei statului membru de unde a provenit incalcarea, fie a legislatiei statului membru in care incalcarea produce efecte.
Articolul 3
Entitati calificate pentru a introduce o actiune in justitie
In sensul prezentei directive, "entitate calificata" reprezinta orice organism sau organizatie care, fiind constituita in mod adecvat, in conformitate cu legislatia unui stat membru, are un interes legitim in a asigura respectarea dispozitiilor articolului 1, in special:
(a) unul sau mai multe organisme publice independente, responsabile in special de protejarea intereselor mentionate la articolul 1, in statele membre in care exista asemenea organisme si/sau
(b) organizatii al caror scop este protejarea intereselor mentionate la articolul 1, in conformitate cu criteriile prevazute de legislatia interna a acestora.
Articolul 4
Incalcari intracomunitare
(1) Fiecare stat membru ia masurile necesare pentru a se asigura ca, in eventualitatea unei incalcari care isi are originea in respectivul stat membru, orice entitate calificata dintr-un alt stat membru in care interesele protejate de acea entitate calificata sunt prejudiciate de incalcare, poate sesiza instanta judecatoreasca sau autoritatea administrativa mentionata la articolul 2, cu privire la prezentarea listei prevazute la alineatul (3). Instantele judecatoresti sau autoritatile administrative accepta aceasta lista ca dovada a capacitatii juridice a entitatii calificate, fara a aduce atingere dreptului lor de a examina daca scopul entitatii calificate justifica introducerea unei actiuni in justitie intr-un anumit caz.
(2) In sensul incalcarilor intracomunitare si fara a aduce atingere drepturilor acordate altor entitati in temeiul legislatiei interne, statele membre comunica Comisiei, la cererea entitatilor calificate, faptul ca aceste entitati sunt calificate sa introduca o actiune in justitie, in conformitate cu articolul 2. Statele membre informeaza Comisia cu privire la numele si scopul acestor entitati calificate.
(3) Comisia intocmeste o lista a entitatilor calificate, mentionate la alineatul (2), cu specificarea scopului acestora. Lista este publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene; modificarile aduse listei trebuie publicate fara intarziere, iar lista actualizata este publicata la intervale de 6 luni.
Articolul 5
Consultarea prealabila
(1) Statele membre pot introduce sau mentine in vigoare dispozitii in conformitate cu care partea care intentioneaza sa introduca o actiune in incetare poate incepe aceasta procedura numai dupa ce a incercat sa determine incetarea incalcarii, prin consultare fie cu paratul, fie atat cu paratul, cat si cu o entitate calificata, in sensul articolului 3 litera (a), a statului membru in care este introdusa actiunea. Statul membru decide daca partea care intentioneaza sa introduca o actiune in incetare trebuie sa consulte o entitate calificata. In cazul in care incetarea incalcarii nu se produce in termen de doua saptamani de la primirea cererii de consultare, partea interesata poate introduce de indata o actiune in incetare.
(2) Normele care reglementeaza consultarea prealabila, adoptate de statele membre, sunt notificate Comisiei si sunt publicate in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene.
#PAGEBREAK#
Articolul 6
Rapoarte
(1) La interval de trei ani si prima data in termen de cinci ani de la intrarea in vigoare a prezentei directive, Comisia prezinta Parlamentului European si Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive.
(2) In primul raport Comisia examineaza in special:
- domeniul de aplicare a prezentei directive in raport cu protejarea intereselor colective ale persoanelor care au o activitate comerciala, industriala, artizanala sau o profesie liberala;
- domeniul de aplicare a prezentei directive, determinat in functie de directivele enumerate de anexa;
- daca consultarea prealabila prevazuta la articolul 5 a contribuit la protejarea eficace a consumatorilor.
Dupa caz, acest raport este insotit de propuneri in vederea modificarii prezentei directive.
Articolul 7
Dispozitii privind o actiune extinsa
Prezenta directiva nu impiedica statele membre sa adopte sau sa mentina in vigoare dispozitii menite sa acorde unor entitati calificate si oricarei alte persoane interesate drepturi extinse de a introduce actiuni in justitie la nivel national.
Articolul 8
Punerea in aplicare
(1) Statele membre pun in aplicare actele cu putere de lege si actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive in termen de 30 luni de la data intrarii in vigoare a acesteia. Statele membre informeaza de indata Comisia cu privire la aceasta.
Atunci cand statele membre adopta aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directiva sau sunt insotite de o asemenea trimitere la data publicarii lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei ii sunt comunicate de statele membre textele dispozitiilor de drept intern pe care le adopta in domeniul reglementat de prezenta directiva.
Articolul 9
Intrarea in vigoare
Prezenta directiva intra in vigoare in a douazecea zi de la data publicarii in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene.
Articolul 10
Destinatari
Prezenta directiva se adreseaza statelor membre.
Adoptata la Bruxelles, 19 mai 1998.
Pentru Parlamentul European
Presedintele
J. M. Gil-Robles
Pentru Consiliu
Presedintele
G. Brown
[1] JO C 107, 13.4.1996, p. 3 si JO C 80, 13.3.1997, p. 10.
[2] JO C 30, 30.1.1997, p. 112.
[3] Avizul Parlamentului European din 14 noiembrie 1996 (JO C 362, 2.12.1996, p. 236). Pozitia comuna a Consiliului din 30 octombrie 1997 (JO C 389, 22.12.1997, p. 51) si Decizia Parlamentului European din 12 martie 1998 (JO C 104, 6.4.1998). Decizia Consiliului din 23 aprilie 1998.
#PAGEBREAK#
--------------------------------------------------
ANEXA
LISTA DIRECTIVELOR PREVAZUTE LA ARTICOLUL 1 [*]
1. Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 de apropiere a actelor cu putere de lege si a actelor administrative din statele membre referitoare la publicitatea inselatoare (
JO L 250, 19.9.1984, p. 17).
2. Directiva 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protectia consumatorilor in cazul contractelor negociate in afara spatiilor comerciale (
JO L 372, 31.12.1985, p. 31).
3. Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege si a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (
JO L 42, 12.2.1987, p. 48), astfel cum a fost modificata ultima data prin Directiva 98/7/CE (JO L 101, 1.4.1998, p. 17).
4. Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege si acte administrative ale statelor membre cu privire la desfasurarea activitatilor de difuzare a programelor de televiziune: articolele 10-21 [
JO L 298, 17.10.1989, p. 23, astfel cum a fost modificata ultima data prin Directiva 97/36/CE (JO L 202, 30.7.1997, p. 60)].
5. Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru calatorii, vacante si circuite (
JO L 158, 23.6.1990, p. 59).
6. Directiva 92/28/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind publicitatea pentru medicamentele de uz uman (
JO L 113, 30.4.1992, p. 13).
7. Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (
JO L 95, 21.4.1993, p. 29).
8. Directiva 94/47/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 26 octombrie 1994 privind protectia cumparatorilor in ceea ce priveste anumite aspecte ale contractelor privind cumpararea dreptului de folosinta a bunurilor imobile in regim de indiviziune (
JO L 280, 29.10.1994, p. 83).
9. Directiva 97/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 mai 1997 privind protectia consumatorilor in cazul contractelor la distanta (
JO L 144, 4.6.1997, p. 19).
[*] Directivele nr. 1, 6, 7 si 9 contin dispozitii speciale cu privire la actiunile in incetare.
--------------------------------------------------
Comentarii articol (0)