Raspunderea statului pentru erori penale judiciare

1. Notiune. Reglementare. Cazuri 
  

Raspunderea statului pentru erori penale judiciare este prevazuta in capitolul IV[1] al Codului de procedura penala, republicat, privitor la repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal, la art. 504-507. 

Articolul 504 din C.proc.pen. prevede cazurile care dau dreptul la repararea pagubei. In primul rand, persoana care a fost condamnata definitiv printr-o hotarare judecatoreasca are dreptul la repararea de catre stat a pagubei pricinuite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare pentru faptele pentru care s-a dispus anterior condamnarea sa.
De asemenea, are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate, ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal. Aceasta privare sau restrangere de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala, sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j)[2] din C.proc.pen., sau prin hotarare a instantei de judecata de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare, sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) din C.proc.pen..

Persoana care a fost privata de libertate dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei, are de asemenea dreptul la repararea pagubei suferite (alin. 4 al articolului 504).
 
 
2. Felul si intinderea reparatiei 
  

Cu ocazia stabilirii intinderii reparatiei, instanta de judecata trebuie sa tina seama de durata in care persoana a fost privata de libertate sau perioada in care i-a fost restransa libertatea, luand in considerare, de asemenea, consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa, atat cele de ordin material cat si cele de ordin moral. 

Reparatia la care este indreptatit cel care reclama o condamnare nedreapta sau o privare/restrangere a libertatii nelegala, consta in plata unei sume de bani sau, tinandu-se seama de conditiile celui indreptatit la repararea pagubei si de natura daunei produse prin eroarea judiciara, in constituirea unei rente viagere, ori în obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa sa fie incredintat unui institut de asistenta sociala si medicala (articolul 505 alin. 2).
 
In ceea ce priveste persoanele care sunt indreptatite la repararea pagubei, si care inainte de privarea de libertate erau incadrate în munca, li se calculeaza, la vechimea in munca stabilita potrivit legii, si timpul in care acestea au fost private de libertate.
Obligatia statului de reparare a pagubei in cazul condamnarii sau luarii unei masuri preventive pe nedrept – indiferent de temeiul achitarii si de infractiunea pentru care a intervenit achitarea – decurge din raporturile de drept public, si isi au drept cauza eroarea judiciara[3]. 

Repararea prejudiciului cauzat trebuie sa fie integrala, atat in ce priveste daunele materiale solicitate, cat si a celor morale. Cu privire la acordarea daunelor morale, instanta de judecata va trebui sa analizeze, de la caz la caz, daca acestea se justifica, si in caz afirmativ, sa hotarasca asupra cuantumului lor, in functie de atingerea adusa valorilor care se refera la demnitatea, onoarea, prestigiul, si cinstea de care trebuie sa se bucure fiecare individ, fara a exclude insa alte valori ocrotite de legislatia interna si cea internationala. 

Plata sumelor de bani stabilite in conditiile prezentate mai sus este suportata de stat, prin Ministerul Finantelor Publice, urmand a fi intentata fata de persoana care se face vinovata de cauzarea erorii judiciare o actiune in regres, la care vom face referire in cele ce urmeaza.
 
 
3. Actiunea pentru repararea pagubei. Actiunea în regres 

 
Actiunea pentru repararea pagubei suferite ca urmare a unei condamnari nedrepte sau a privarii/restrangerii in mod nelegal a libertatii, poate fi intentata de persoana indreptatita la aceasta reparare, iar dupa decesul acesteia, poate fi pornita sau continuata de catre persoanele care se aflau in intreþinerea sa (de catre acele persoane care beneficiau de ajutor material si moral din partea persoanei indreptatite la reparare). 

Instanta competenta in solutionarea cererii de reparare a pagubei este tribunalul in a carui circumscriptie domiciliaza persoana pagubita, ca parat fiind chemat in judecata statul roman, care este reprezentat in proces prin Ministerul Finantelor Publice. Actiunea astfel introdusa este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar. 

Termenul prevazut de lege pentru introducerea actiunii este de 18 luni de la data ramanerii definitive, dupa caz, a hotararilor instantei de judecata sau a ordonantelor procurorului, prevazute in articolul 504 C.proc.pen.. Acest termen de 18 luni este un termen de prescriptie a dreptului la actiune, fiind considerat drept un termen rezonabil, in care persoana care reclama repararea pagubei pricinuite printr-o eroare judiciara poate introduce actiune in vederea obtinerii reparatiilor solicitate[4]. Momentul din care incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului la actiune este ramanerea definitiva a hotararii instantei de judecata, sau a ordonantei procurorului. 

In situatia in care repararea pagubei pricinuite printr-o eroare judiciara a fost acordata in conditiile mentionate mai sus, precum si in situatia in care statul roman a fost condamnat de catre o instanta internationala la repararea pagubei, legea prevede obligativitatea introducerii unei actiuni in regres impotriva aceluia care, cu rea – credinta sau din grava neglijenta, a provocat situatia generatoare de daune, acesta trebuind sa achite sumele de bani platite de stat, prin Ministerul Finantelor Publice, persoanelor care au fost despagubite pentru prejudiciul cauzat prin eroarea judiciara (articolul 507 C.proc.pen.).

[1] Capitolul IV din Codul de procedura penala a fost modificat prin art. I, pct. 219 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea si completarea C.proc.pen. si a unor legi speciale, publicata in M. Of. nr. 468 din 1 iulie 2003.
[2] Art. 10 alin. 1 lit. j) din C.proc.pen. se refera la situatia in care punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale este impiedicata datorita existentei autoritatii de lucru judecat, chiar daca faptei definitiv judecate i s-ar da o alta incadrare juridica.
[3]  I.C.C..J., Sectia civila si de proprietate intelectuala, Decizia nr. 3189 din 20 aprilie 2005, in I.C.C.J. – Jurisprudenta Sectiei Civile pe anul 2005, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006, colectia Jurisprudenta, pp. 309-310. In hotararea judecatoreasca mentionata, se considera de catre instanta suprema ca factorul prejudiciabil se limiteaza la durata arestarii preventive, deoarece, ulterior punerii in libertate a celui incarcerat, derularea procesului penal – care s-a finalizat cu o hotarare de achitare – reprezinta o cauza licita pentru care statul nu poate fi tinut sa raspunda, indiferent de consecintele pe plan moral, fizic si psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei in cauza.
[4]  A se vedea, in aces sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 107/1999, publicata in M. Of. nr. 354/27.07.1999, si Decizia Curtii Constitutionale nr. 199/2001, publicata in M. Of. nr. 521/30.08.2001.