Hotararea CEDO in cauza Brazda si Malita impotriva Romaniei

(Cererea nr. 75.297/01)
Strasbourg
In Cauza Brazda si Malita impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupanèiè,
presedinte, C. Birsan, doamnele E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, doamna I. Berro-Lefèvre judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 10 mai 2007, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:
P R O C E D U R A
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 75.297/01) indreptata impotriva Romaniei, prin care 2 cetateni ai acestui stat, doamnele Maria Brazda si Ioana Maria Malita (reclamantele), au sesizat Curtea la data de 1 iunie 2001 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantele sunt reprezentate de doamna L. Martonosy, avocat in Timisoara. Guvernul roman (Guvernul) a fost
reprezentat de agentul sau, doamna Roxana Rizoiu, apoi de doamna Beatrice Ramascanu, agent, si doamna Ruxandra
Pasoi, coagent, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantele au pretins in principal ca vanzarea catorva dintre apartamentele lor unor terti a incalcat art. 1 din Protocolul
nr. 1.
4. La data de 31 august 2004, Curtea a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 § 3, aceasta a
hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantele s-au nascut in anul 1946, respectiv 1974, si locuiesc la Lugoj.
6. In 1956 si 1957, invocand Decretul de nationalizare nr. 92/1950, statul si-a apropriat doua imobile situate in Timisoara, str. Giurgiu nr. 13 si Str. Telegrafului nr. 49, ce apartineau bunicilor reclamantelor.
7. Prin contractele incheiate in 1996 si 1997, in temeiul Legii nr. 112/1995, societatea ce administra bunurile imobiliare ale
statului a vandut apartamentele nr. 1, 3 si 4 din imobilul situat in str. Giurgiu si apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 7 si 17 din imobilul
situat in Str. Telegrafului chiriasilor care locuiau in ele.
8. La data de 1 aprilie 1998, reclamantele au introdus in fata Judecatoriei Timisoara o actiune in revendicare imobiliara
indreptata impotriva Consiliului Local din Timisoara, impotriva societatii care administra bunurile imobile ale statului si
impotriva tertilor achizitori. Ele au solicitat instantei sa li se recunoasca faptul ca au calitatea de mostenitoare ale fostilor
proprietari ai celor doua imobile, precum si anularea actului de nationalizare, reinscrierea in cartea funciara a dreptului de
proprietate al bunicilor lor si anularea contractelor de vanzarecumparare mentionate mai sus. Ele au aratat ca, in conformitate cu Decretul nr. 92/1950, bunurile ce apartineau anumitor categorii sociale erau scutite de nationalizare si ca bunicii lor faceau parte din aceste categorii.
9. Prin Hotararea din 2 septembrie 1999, instanta, apreciind ca statul isi apropriase imobilele fara a avea un titlu valabil, a
admis actiunea si a constatat nulitatea contractelor de vanzarecumparare pe motivul ca statul nu putea sa vanda in mod legal
bunurile ce nu-i apartineau. Instanta le-a declarat pe cele doua reclamante mostenitoare ale bunicilor lor si a dispus reinscrierea
in cartea funciara a dreptului de proprietate al fostilor proprietari.
10. La apelul partilor parate, prin Decizia din 3 martie 2000, Tribunalul Judetean Timis a confirmat temeinicia acestei
sentinte.
11. Tertii dobanditori au formulat recurs in fata Curtii de Apel Timisoara, pretinzand ca nationalizarea fusese legala, ca
vanzarea respectase prevederile Legii nr. 112/1995 si ca ei fusesera dobanditori de buna-credinta.
12. Prin Decizia irevocabila din 13 decembrie 2000, Curtea de Apel Timisoara a admis partial recursul. Ea a confirmat
ilegalitatea nationalizarii, insa a validat contractele de vanzarecumparare, considerand ca tertii fusesera dobanditori de
buna-credinta, deoarece in momentul vanzarii titlul de proprietate al statului nu fusese contestat inca.
13. Ca urmare a cererii reclamantelor, prin Sentinta din 30 aprilie 2001, Judecatoria Timisoara a dispus inscrierea in cartea funciara a dreptului lor de proprietate asupra terenului aferent imobilului situat in Str. Telegrafului si asupra apartamentelor nevandute din imobilul situat in str. Giurgiu. Instanta a respins capatul de cerere referitor la inscrierea dreptului lor de proprietate asupra terenului aferent imobilului situat in str. Giurgiu.
14. Apelul introdus de catre reclamante a fost admis prin Decizia din 25 ianuarie 2002, data de Tribunalul Timis, care a dispus inscrierea dreptului lor de proprietate asupra terenului situat in str. Giurgiu. Dobanditorii apartamentelor au introdus o
contestatie in anulare.
15. Prin Decizia din 1 septembrie 2003, Curtea de Apel Timisoara a admis contestatia si a respins cererea reclamantelor
referitoare la terenul mai sus mentionat. La randul lor, reclamantele au introdus o contestatie in anulare care a fost, de
asemenea, admisa de Curtea de Apel Timisoara.
16. Judecarea acestei cai de atac se afla inca pe rolul acestei instante.
17. In ceea ce priveste apartamentele nevandute din imobilul situat in Str. Telegrafului, prin Hotararea din 19 noiembrie 2003,
ramasa definitiva prin nerecurare, dreptul de proprietate al reclamantelor asupra acestor apartamente a fost inscris in
cartea funciara. Instanta a dispus si inscrierea unui drept de trecere asupra terenului aferent imobilului in favoarea
proprietarului apartamentului nr. 4.
18. La data de 14 august 2002, intemeindu-se pe prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantele au introdus impotriva Primariei
Timisoara si a cumparatorilor apartamentelor o noua actiune in constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare. Prin
Sentinta din 4 decembrie 2002, ea a fost respinsa pe motivul ca Decizia din 13 decembrie 2000 a Curtii de Apel Timisoara avea autoritate de lucru judecat. La apelul si recursul reclamantelor, prin doua decizii din 10 septembrie 2003 si 20 octombrie 2004, Tribunalul Timis si Curtea de Apel Timisoara au confirmat temeinicia sentintei pronuntate de judecatorie.
19. La o data neprecizata, reclamantele au introdus la autoritatile locale o cerere de restituire a apartamentelor litigioase, intemeiata pe Legea nr. 10/2001. Pana acum nu a fost pronuntata vreo hotarare.
II. Dreptul intern pertinent
20. Prevederile legale si jurisprudenta interna pertinente sunt descrise in hotararile Strain si altii impotriva Romaniei
(nr. 57.001/00, §§ 19—26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, §§ 38—53, 1 decembrie 2005),
Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4.596/03, §§ 21—24, 16 februarie 2006) si Radu impotriva Romaniei (nr. 13.309/03,
§§ 18—20, 20 iulie 2006).
I N D R E P T
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
21. Reclamantele au pretins ca a avut loc o incalcare a dreptului lor la respectarea bunurilor din cauza imposibilitatii de
a se bucura de mai multe apartamente situate in cele doua imobile asupra carora li s-a recunoscut dreptul de proprietate,
imposibilitate ce decurge din vanzarea de catre stat a acestor apartamente unor terti. Ele au invocat art. 1 din Protocolul nr. 1
la Conventie, care prevede urmatoarele:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat
pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”
A. Asupra admisibilitatii
22. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult,
ea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate si, prin urmare, il declara admisibil.
B. Asupra fondului
23. Guvernul considera ca vanzarea apartamentelor si respingerea cererii de constatare a nulitatii contractelor de vanzare-cumparare nu au avut nicio incidenta asupra dreptului de proprietate al reclamantelor, deoarece nici titlul lor de proprietate, nici sansele lor de a intra in posesia acestor apartamente nu au fost afectate. In opinia Guvernului, constatarea bunei-credinte a cumparatorilor nu echivala cu negarea titlului de proprietate al reclamantelor. Astfel, procedura litigioasa nu le-a incalcat dreptul de proprietate.
24. Guvernul considera ca reclamantele ar fi avut mai multe sanse de a li se restitui aceste apartamente daca ar fi formulat
o noua actiune in revendicare impotriva dobanditorilor.
25. In sfarsit, Guvernul arata ca reclamantele pot obtine o indemnizatie in temeiul Legii nr. 10/2001 sub forma unor titluri de
participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea).
26. Reclamantele contesta acest argument. Dupa opinia lor, instantele interne au recunoscut dreptul lor de proprietate, precum si pe cel al tertilor dobanditori asupra acelorasi bunuri, situatie care face imposibila exercitarea drepturilor lor ca proprietari ai bunurilor lor.
27. Curtea reaminteste ca, in Cauza Strain citata mai sus (§§ 39 si 59), ea a considerat ca vanzarea de catre stat a unui
bun al altuia catre un tert de buna-credinta, chiar daca ea a fost anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de
proprietate al altuia, combinata cu lipsa totala de despagubire, a reprezentat o privare contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 la
Conventie.
28. Mai mult, in Cauza Paduraru citata mai sus (§ 112) Curtea a constatat ca statul isi incalcase obligatia sa pozitiva
de a reactiona in timp util si cu coerenta in fata chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vanzarea
imobilelor intrate in posesia sa in temeiul decretelor, de nationalizare. De asemenea, ea a considerat ca incertitudinea
generala astfel creata s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a aflat in imposibilitatea de a-si recupera intregul sau bun, desi dispunea de o decizie definitiva care obliga statul sa i-l restituie.
29. In cauza de fata, Curtea nu vede niciun motiv de a se indeparta de la jurisprudenta citata mai sus, situatia de fapt fiind
similara. Ca si in Cauza Paduraru citata mai sus, in cauza de fata tertii au devenit proprietari inainte ca dreptul de proprietate
al reclamantelor asupra bunurilor in litigiu sa fi facut obiectul unei confirmari definitive. Si, la fel ca in Cauza Strain citata mai sus, reclamantele au fost recunoscute ca proprietare legitime, instantele considerand incontestabil titlul lor de proprietate,
avand in vedere caracterul abuziv al nationalizarii.
30. Curtea observa ca vanzarea bunurilor reclamantelor, in temeiul Legii nr. 112/1995, le impiedica sa se bucure de dreptul
lor de proprietate, in ciuda existentei hotararilor definitive care condamna statul sa le restituie cele doua imobile. Mai mult,
pentru aceasta privare nu le-a fost acordata nicio despagubire.
Intr-adevar, desi ele au depus o cerere de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele nu au primit nici pana
astazi un raspuns.
31. In ceea ce priveste posibilitatea de a introduce o noua actiune in revendicare impotriva tertilor dobanditori, Curtea arata
ca este excesiv sa se solicite reclamantelor, care beneficiaza de hotarari definitive prin care li se restituie cele doua imobile, sa ia initiativa de a incepe o noua procedura care, de altfel, nu si-a dovedit caracterul efectiv (vezi, mutatis mutandis, Cauza
Paduraru citata mai sus, §§ 38 si urmatoarele).
32. In masura in care Guvernul arata ca reclamantelor le este permis sa obtina titluri de participare la un organism colectiv de
valori mobiliare (Proprietatea), Curtea isi reitereaza constatarea anterioara, conform careia Proprietatea nu functioneaza in
prezent intr-un mod susceptibil sa conduca la acordarea efectiva a unei despagubiri reclamantelor (vezi, printre altele, cauzele
Radu impotriva Romaniei, citata mai sus, si Ruxanda Ionescu impotriva Romaniei, nr. 608/02,12 octombrie 2006).
33. Prin urmare, Curtea considera ca zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra partilor din imobilele lor
vandute de catre stat unor terti, combinata cu lipsa totala de despagubire, le-a cauzat un prejudiciu disproportionat si excesiv,
incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
34. Asadar, a avut loc incalcarea acestei prevederi.
II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
35. Conform art. 41 din Conventie:
„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciu
36. Reclamantele solicita restituirea apartamentelor asupra carora li s-a recunoscut dreptul de proprietate si care au fost
vandute unor terti. In lipsa unei astfel de restituiri, ele solicita cu titlu de prejudiciu material acordarea unei sume reprezentand
valoarea acestor apartamente pe care ele o estimeaza la 143.334 euro (EUR), asa cum a fost stabilita printr-o expertiza tehnica imobiliara.
37. De asemenea, ele solicita suma de 80.000 EUR pentru pierderea valorii celor doua imobile din cauza starii de coproprietate cu tertii cumparatori si a dreptului de trecere instituit prin Sentinta din 19 noiembrie 2003. Reclamantele mai
solicita si valoarea chiriilor nepercepute, pe care o estimeaza la 30.550 EUR.
38. In fine, ele solicita acordarea sumei de 50.000 EUR fiecareia dintre ele, cu titlu de daune morale pentru frustarea si
suferintele cauzate prin ingerinta statului in dreptul lor de proprietate.
39. Guvernul apreciaza ca valoarea comerciala a apartamentelor in litigiu este de 40.195 EUR. El furnizeaza opinia unui expert imobiliar si contesta existenta oricarui alt prejudiciu material.
40. In ceea ce priveste cererea cu titlu de prejudiciu moral, Guvernul apreciaza ca ar fi compensat suficient printr-o constatare a incalcarii si ca, in orice caz, reclamantele nu au stabilit nicio legatura de cauzalitate intre pretinsa incalcare si suferinta invocata.
41. Curtea reaminteste ca o hotarare prin care se constata o incalcare atrage dupa sine obligatia juridica a statului parat, in
sensul Conventiei, de a pune capat incalcarii si de a-i sterge consecintele. Daca dreptul intern nu permite decat o inlaturare
incompleta a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie ii confera Curtii puterea de a-i acorda o reparatie partii lezate prin actul sau omisiunea fata de care a fost constatata o incalcare a Conventiei. In exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumita latitudine; adjectivul „echitabil” si exprimarea „daca este cazul” demonstreaza acest lucru.
42. Printre elementele luate in considerare de catre Curte, atunci cand statueaza in materie, se numara prejudiciul material, adica pierderile suportate efectiv ca o consecinta directa a incalcarii pretinse, si prejudiciul moral, adica compensarea starii
de angoasa, a neplacerilor si incertitudinilor ce rezulta din aceasta incalcare, precum si din alte daune nemateriale (vezi, printre altele, Cauza Ernestina Zullo impotriva Italiei, nr. 64.897/01, § 25, 10 noiembrie 2004).
43. In plus, acolo unde diferitele elemente ce constituie prejudiciul nu se preteaza la un calcul exact sau acolo unde distinctia dintre prejudiciul material si cel moral se dovedeste a fi dificila, Curtea poate fi determinata sa le analizeze global
(Cauza Comingersoll impotriva Portugaliei [MC], nr. 35.382/97, § 29, CEDO 2000-IV).
44. Curtea apreciaza, in circumstantele spetei, ca restituirea apartamentelor nr. 1, 3 si 4 din imobilul situat in str. Giurgiu nr. 13 si a apartamentelor nr. 1, 2, 3, 4, 7 si 17 din imobilul situat in Str. Telegrafului nr. 49 le-ar repune pe reclamante, pe cat
posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu ar fi fost incalcate. In cazul in care statul parat nu procedeaza la aceasta restituire in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a
prezentei hotarari, Curtea decide ca Guvernul sa le plateasca partilor interesate, cu titlu de daune materiale, o suma care sa
corespunda valorii actuale a apartamentelor mentionate mai sus.
45. Tinand cont de informatiile de care dispune in ceea ce priveste preturile de pe piata imobiliara locala si de elementele
furnizate de parti, Curtea apreciaza ca valoarea comerciala actuala a acestor apartamente este de 100.000 EUR.
46. In ceea ce priveste sumele solicitate pentru pierderea valorii imobilelor si lipsa de folosinta, calculate in functie de pretul de inchiriere al apartamentelor, Curtea nu poate aloca vreo suma cu acest titlu, avand in vedere, pe de o parte, faptul ca ea a dispus restituirea bunului ca reparatie in sensul art. 41 din Conventie si, pe de alta parte, ca acordarea unei sume cu acest titlu ar avea, in speta, un caracter speculativ, posibilitatea si randamentul unei inchirieri depinzand de mai multe variabile.
Totusi, ea va tine cont de privarea de proprietate suportata de reclamante cu ocazia repararii prejudiciului moral (vezi, mutatis
mutandis, Cauza Radu impotriva Romaniei, nr. 13.309/03, § 49, 20 iulie 2006 si Cauza Penescu impotriva Romaniei, nr. 13.075/03, § 41, 5 octombrie 2006).
47. In acest sens si in limita competentei sale, Curtea considera ca evenimentele in discutie au cauzat grave incalcari ale dreptului reclamantelor la respectarea bunurilor.
48. Statuand in echitate, Curtea considera ca trebuie sa ii acorde fiecareia dintre reclamante suma de 5.000 EUR pentru
prejudiciul legat de lipsa de folosinta asupra apartamentelor si pentru prejudiciul moral suportat.
B. Cheltuieli de judecata
49. Reclamantele solicita si rambursarea cheltuielilor de judecata suportate in fata Curtii. Ele furnizeaza documente
justificative pentru suma de 62.830.000 lei romanesti (ROL), defalcata dupa cum urmeaza: 60.000.000 ROL pentru onorariile
avocatiale, 1.350.000 ROL pentru traduceri si 1.480.000 ROL pentru taxe postale.
50. Guvernul nu se opune platii cheltuielilor de procedura, cu conditia ca ele sa fie sustinute de documente justificative.
51. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In cauza de fata si tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea apreciaza ca rezonabila suma de 1.800 EUR pentru procedura in fata Curtii si o acorda reclamantelor impreuna.
C. Dobanzi moratorii
52. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de pret marginal a Bancii
Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
IN UNANIMITATE,
1. declara cererea inadmisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
3. hotaraste
a) ca statul parat sa le restituie reclamantelor apartamentele nr. 1, 3 si 4 si terenul aferent imobilului situat in Timisoara,
str. Giurgiu nr. 13, si apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 7 si 17 si terenul aferent imobilului situat in Timisoara, Str. Telegrafului nr. 49, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei restituiri, statul parat sa le plateasca impreuna reclamantelor, in acelasi termen de 3 luni, suma de
100.000 EUR (una suta mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat sa ii plateasca fiecareia dintre reclamante 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru orice alt
prejudiciu si 1.800 EUR (una mie opt sute euro) impreuna reclamantelor cu titlu de cheltuieli de judecata;
d) ca sumele in discutie sa fie convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii si ca la acestea sa fie adaugata orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuare platii, aceste sume sa se majoreze cu
o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de pret marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de satisfactie echitabila pentru rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 31 mai 2007, in conformitate cu art. 77 §§ 2 ºi 3 din
Regulament.