Practici comerciale incorecte in creditare

Gabriela Tanas, Societatea de avocatura Voicu&Filipescu


Ne propunem, in cele ce urmeaza, sa prezentam cateva practici ale furnizorilor de servicii financiare - si in special ale bancilor si societatilor de leasing, ca fiind reprezentative in acest sens - considerate incorecte fata de consumatori de ANPC, precum si cateva calificari de ordin juridic, necesare in vederea atenuarii comportamentului arbitrar al partilor implicate, indiferent ca acestea sunt ofertantii produselor financiare sau reprezentantii acestora (ex: Asociatia Romana a Bancilor - ARB, Asociatia de Leasing si Servicii Financiare Nebancare - ALB) sau consumatorii produselor respective, prin institutiile care le protejeaza drepturile.

Ce sunt practicile comerciale incorecte? 


Legea nr. 363/2007 sanctioneaza practicile inselatoare, care pot fi actiuni inselatoare sau omisiuni inselatoare, precum si practicile agresive care, prin hartuire, constrangere, inclusiv prin utilizarea fortei fizice sau prin influenta nejustificata, sunt de natura sa limiteze in mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, determinandu-l sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o. 

O categorie aparte a practicilor comerciale incorecte o constituie stipularea de clauze abuzive in contractele-standard preformulate incheiate cu consumatorii, pornind de la pozitia de putere pe care, de cele mai multe ori, bancile si celelalte institutii financiare o au fata de consumatori. Avand in vedere impactul deosebit al acestor clauze, legiuitorul a inteles sa pastreze reglementarea lor separata in Legea nr. 193/ 2000, oferind criteriile prin care o clauza poate fi catalogata drept abuziva, dar si o lista a unor clauze considerate din start abuzive. Cu impact asupra subiectului analizat, mentionam: dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului fara a avea un motiv intemeiat; interzicerea sau restrictionarea dreptului consumatorului de a rezilia contractul sau de a-l denunta unilateral, in conditiile in care comerciantul are acest drept; dreptul comerciantului de a creste pretul serviciului, fara sa acorde consumatorului dreptul de a anula contractul in cazul in care pretul final este prea mare in raport cu pretul convenit la incheierea contractului. 

In dorinta sa de a-i impiedica pe comercianti sa includa astfel de clauze abuzive in contractul incheiat cu consumatorii, ANPC a instituit prin Ordinul nr. 92/2007 obligativitatea oricarui prestator de servicii - deci inclusiv a prestatorului de servicii financiare - de a introduce in contractele preformulate anumite clauze obligatorii, care reiau insa in oglinda „apararile“ consumatorului la abuzurile sanctionate de Legea nr. 193/2000. Mentionam ca, urmare a contestarii legalitatii sale in instanta, acest ordin a fost suspendat temporar de la aplicare, insa o parte din dispozitiile sale, inclusiv cele ce ne intereseaza in speta, au fost preluate in proiectul de hotarare de guvern care-l va modifica, aflat in prezent in dezbatere publica.

Clauze abuzive sau doar abuziv interpretate? 


Vom analiza modalitatea concreta in care s-au aplicat sau se doreste a fi aplicate in practica dispozitiile mai sus mentionate, plecand de la cateva aspecte de actualitate, respectiv:

Dobanda creditului
Dobanda reprezinta pretul banilor imprumutati, plasati sau datorati in virtutea unei conventii, a legii sau a hotararii judecatoresti. In speta, notiunea de dobanda a creditului include doua ipoteze:
- cea de fruct civil, respectiv de echivalent al folosirii creditului, dobanda in acest caz fiind asimilata cu venitul specific capitalului;
- cea de penalitate sau despagubire pentru prejudiciul cauzat creditorului prin executarea cu intarziere a obligatiei de achitare a ratei de credit sau, dupa caz, de leasing; in acest caz vorbim de dobanzi penalizatoare aferente creditului, care in contract echivaleaza cu penalitatile de intarziere calculate prin aplicarea la valoarea sumei restante a unui procent cuprins de obicei intre 0,5 si 2%/zi. 

In ceea ce priveste dobanda ca pret al creditului acordat, in opinia ANPC, exprimata de vicepresedintele Gheorghe Ciubotaru, vanzarea de credite cu dobanzi promotionale, fixe si reduse initial, care apoi devin variabile sau cresc dintr-o data sau progresiv, in baza clauzelor contractuale, este o practica incorecta prin omisiune inselatoare, in sensul ca finantatorul omite o informatie esentiala necesara consumatorului mediu pentru luarea unei decizii cu privire la credit sau ofera aceasta informatie intr-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu sau in contratimp, determinandu-l sa solicite creditul respectiv, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o. In acest sens, se invoca Legea nr. 363/2007 care instituie ca informatie esentiala indicarea de catre comerciant a pretului creditului cu toate taxele incluse sau, daca pretul nu poate fi in mod rezonabil calculat in avans, a modalitatii de calcul al acestuia. 

Conform principiilor generale de drept, dobanda conventionala reprezinta vointa partilor si reprezinta lege pentru ele. Atata vreme cat, particularizata la un caz concret prin stabilirea ratei dobanzii, dobanda bancii a fost agreata de consumator, acesta nu mai poate invoca faptul ca aceasta este variabila, disproportionata sau abuziva, nici nu poate cere inlocuirea ei cu dobanda legala. Consideram ca nici ANPC nu poate sa se pronunte asupra cuantumului dobanzii contractuale, ci, eventual, doar asupra nerespectarii de catre comerciant a obligatiei sale de informare corecta, completa si clara cu privire la modificarile aduse dobanzilor si la modul de aplicare a acestora, cu privire la indicii care pot determina variatia lor pe parcursul derularii contractului, indicand explicit si metoda in care aceste dobanzi variaza. Toate aceste informatii trebuie sa fie aduse la cunostinta consumatorilor inainte de incheierea contractului si mentionate clar in acte; astfel, formulari de genul „Banca isi rezerva dreptul de a modifica dobanda in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara“ trebuie eliminate, urmand a fi inlocuite cu indicarea indicelui de variatie a dobanzii - LIBOR, BUBOR si EURIBOR sau alt indice, dupa caz - dupa ce acesti termeni au fost in prealabil explicati pe intelesul tuturor. Cand acest lucru nu s-a intamplat, ANPC a aplicat amenzi, inclusiv atunci cand institutiile financiare controlate n-au explicitat clar termeni precum „imprumut solidar“, „tragere“ sau „ipoteca“, „astfel incat consumatorul sa inteleaga cu usurinta expresiile respective si sa nu se lase loc de interpretare“. 

In ceea ce priveste dobanzile penalizatoare aplicate consumatorilor care intarzie la plata ratelor, partile pot determina, de asemenea, prin contract, intinderea prejudiciului pe care creditorul
il va suferi ca urmare a executarii cu intarziere a obligatiilor de plata, precum si cuantumul daunelor care il vor acoperi, inainte ca respectivul prejudiciu sa se fi produs („clauza penala“). Prin urmare, in caz de litigiu instanta nu va putea sa verifice intinderea prejudiciului suferit de creditor si nici nu va putea cere acestuia sa dovedeasca intinderea prejudiciului. In schimb, ANPC considera, de asemenea, aceste dobanzi ca fiind abuzive atunci cand sumele platite sunt disproportionat de mari. In acest sens, se arata ca, pe totalul sistemului bancar, media anuala a dobanzilor penalizatoare este intre 5 si 7% peste dobanda de baza a creditului (spre deosebire de UE, unde media este de 1%), ceea ce poate determina, in conditiile adaugarii acestor puncte procentuale la dobanda cost al creditului de 7-9%, o suma penalizatoare dubla fata de cat plateste in mod normal un client pentru un credit. ARB, prin presedintele sau Radu Ghetea, a declarat ca aceste penalizari nu pot fi considerate totusi disproportionate, deoarece sunt aliniate la practicile internationale si ca bancile au diverse costuri, „care pot fi in orice moment cuantificate“, atunci cand se intarzie plata unei rate, „costuri care pot aduce atingere chiar si imaginii unei banci“. Desi ANPC recunoaste existenta acestora, considera insa ca sunt mult peste cele practicate in UE si recomanda bancherilor „sa inteleaga ca trebuie sa se adapteze la noile coduri de buna practica din UE si sa se autoreglementeze in privinta costurilor“. (Meiu Mihail, director ANPC).

Comisionul de plata anticipata
O specie a costului creditului este reprezentata de comisionul de plata anticipata, al carui cuantum este considerat de asemenea abuziv comparativ cu cel practicat in UE (medie de 2-3%, fata de 1%).
Consumatorul are dreptul sa achite anticipat, integral sau partial obligatiile sale rezultate din contractul de credit sau de leasing, dupa caz. Legea reglementeaza doar obligativitatea institutiilor financiare de a preciza in contract dreptul consumatorului la o reducere echitabila a costului creditului, stabilita proportional cu perioada de utilizare a creditului respectiv, nu si interzicerea aplicarii unui comision care penalizeaza rambursarea in avans, atata vreme cat, pe ansamblu, are loc o reducere efectiva a costului final suportat de consumator si acesta este informat clar si complet cu privire la cuantumul si modalitatea de calcul a comisionului respectiv.

Denuntarea unilaterala a contractului
O constanta a reglementarilor privind protectia consumatorului o reprezinta dreptul consumatorului de a denunta unilateral contractul, fara insa a se tine seama de specificul activitatii de creditare si nici de legislatia specifica aplicabila acesteia. Astfel, in urma controlului ANPC la o societate de leasing din Oradea, efectuat in baza Ordinului 92/2007, s-a constatat ca in „contractul de leasing incheiat cu consumatorii nu sunt specificate conditiile de modificare si reziliere a contractului, precum si dreptul consumatorilor de a renunta la serviciu, fara costuri suplimentare, in cazul modificarii unilaterale a contractului de catre operatorul economic fara notificare si cu acordul consumatorului“, iar o cooperativa de credit a fost amendata pentru ca in contracte nu erau stipulate mentiuni care sa acorde consumatorilor dreptul de a renunta la servicii, fara costuri suplimentare, in cazul in care acestia ar fi fost nemultumiti de noul nivel al dobanzii. 

Consideram ca mentinerea acestei practici de catre ANPC ar fi excesiva, avand in vedere ca, in cele mai multe cazuri, denuntarea intervine la data cand banca a acordat deja creditul, indeplinindu-si astfel in totalitate obligatia principala asumata prin contract, respectiv societatea de leasing a achizitionat deja bunul ales de utilizator, devenind proprietara acestuia si, mai mult, fiind obligata sa-l vanda consumatorului la sfarsitul perioadei de leasing, pe cand denuntatorul nu si-a indeplinit in totalitate obligatia principala asumata prin contract, respectiv nu a achitat rata de credit sau de leasing. Se incalca astfel un principiu fundamental de drept conform caruia numai partea care a executat sau care se declara gata sa execute contractul poate cere desfiintarea acestuia. O abordare diferita ar insemna sa i se acorde consumatorului o prima de incurajare, o cale nejustificata de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o infrangere de neadmis a principiului obligativitatii contractelor. Totusi, teoretic, dar de asemenea avantajos pentru el, consumatorul ar putea sa invoce incalcarea de catre banca a unei obligatii secundare asumate prin contract, caz in care creditul ar deveni scadent anticipat, consumatorul urmand sa-l ramburseze in avans, insa fara comisioanele si dobanzile aferente, pentru ca, asa cum am aratat, denuntarea nu trebuie sa atraga costuri suplimentare pentru consumator. In cazul contractelor de leasing financiar avand clauza irevocabila de vanzare, mentinerea obligativitatii unei astfel de clauze ar fi si mai absurda, in situatia in care, de exemplu, dupa ce a folosit bunul o treime din perioada de leasing, utilizatorul doreste sa rezilieze contractul, cu consecinta restituirii bunului in starea in care acesta se afla, uzat sau nevandabil. Aceasta pe langa faptul ca ramane nerezolvata problema privind irevocabilitatea vanzarii. Prin urmare, suntem intru totul de acord cu pozitia ALB, exprimata de secretarul general dna Adriana Ahciarliu, conform careia „daca institutiile financiare nebancare ar respecta acest act normativ (n.n.: Ordinul 92/2007), ar incalca politica de prudentialitate impusa de normele BNR, care au un impact direct asupra termenilor si modalitatilor de notificare, reziliere si executare a contractelor de finantare“. 

Este important sa amintim ca ANPC poate sanctiona astfel de clauze considerate abuzive doar daca operatorul economic nu reuseste sa probeze ca respectiva clauza a fost negociata direct cu consumatorul, dovedind astfel ca nu este vorba de un contract preformulat. Este insa putin probabil ca, in conditiile actuale de celeritate si expansiune a creditarii, furnizorii de servicii financiare sa aloce timp si resurse umane pentru preconstituirea de probe in acest sens.