Text actualizat la data de 25.01.2007. Actul include modificarile din urmatoarele acte:
- Legea nr. 134/2006 publicata in MOF nr. 429 din 18/05/2006
- Legea nr. 343/2006 publicata in MOF nr. 662 din 01/08/2006
- Legea nr. 32/2007 publicata in MOF nr. 47 din 22/01/2007.
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - Prezenta lege stabileste cadrul legal al organizarii si functionarii cooperatiei in agricultura.
Art. 2. - Cooperativa agricola reprezinta o asociatie autonoma de persoane fizice si/sau juridice, dupa caz, persoana juridica de drept privat, constituita pe baza consimtamantului liber exprimat de parti, in scopul promovarii intereselor membrilor cooperatori, in conformitate cu principiile cooperatiste, care se organizeaza si functioneaza potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 3. - Cooperativa agricola este o asociatie autonoma cu un numar nelimitat de membri, cu capital variabil, care exercita o activitate economica, tehnica si sociala in interesul privat al membrilor sai.
Art. 4. - (1) Cooperativele agricole pot fi de gradul 1 si 2.
(2) Cooperativele agricole de gradul 1 sunt asociatii de persoane fizice.
(3) Cooperativele agricole de gradul 2 sunt persoane juridice constituite din persoane fizice si/sau persoane juridice, dupa caz, in scopul integrarii pe orizontala si pe verticala a activitatii economice desfasurate de acestea si autorizate in conformitate cu prevederile prezentei legi.
Art. 5. - Cooperativa agricola se constituie si functioneaza cu un numar minim de 5 persoane. Capitalul social este format din parti sociale de valoare egala; valoarea nominala se stabileste prin actul constitutiv. Partile sociale pot fi in bani si/sau in natura; aportul in numerar este obligatoriu la constituirea oricarei cooperative agricole.
Art. 6. - Cooperatia agricola cuprinde cooperative, entitati juridice pe domenii si ramuri de activitate, cum ar fi:
a) cooperative agricole de servicii, care asigura in sistem cooperativ serviciile pentru micii producatori;
b) cooperative agricole de achizitii si vanzari, care organizeaza atat cumpararile de materiale si de mijloace tehnice necesare productiei agricole, cat si vanzarile produselor agricole;
c) cooperative agricole de procesare a produselor agricole, care asigura produse tipice, de marca, cu prezenta permanenta;
d) cooperative agricole manufacturiere si de mica industrie in agricultura;
e) cooperative agricole de exploatare si gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole si a efectivelor de animale;
f) cooperative agricole pentru finantare, asistenta mutuala si asigurare agricola;
g) cooperative agricole de tipurile mai sus mentionate si de alte tipuri care se vor constitui cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.
Art. 7. - Cooperativa agricola desfasoara activitati comerciale, fiind producatoare de bunuri si de servicii in agricultura, urmarind in acest scop:
a) asigurarea conditiilor pentru obtinerea avantajelor economice de catre toti membrii cooperatori;
b) asigurarea cerintelor membrilor cooperatori in aprovizionarea cu mijloace necesare productiei agricole;
c) obtinerea de bunuri agricole de origine vegetala, animala si piscicola, conform standardelor de piata;
d) crearea de conditii pentru procesarea produselor agricole de origine vegetala, animala si piscicola, obtinerea de produse alimentare finite la calitatea standardelor de piata si de consum;
e) valorificarea productiei realizate;
f) dezvoltarea economico-sociala a spatiului rural.
Art. 8. - Cooperativele agricole au la baza urmatoarele principii cooperatiste:
a) principiul asocierii voluntare si deschise;
b) principiul egalitatii membrilor in luarea deciziilor de conducere administrativa a activitatii cooperativei;
c) principiul participarii economice a membrilor cooperatori;
d) principiul autonomiei si independentei cooperativelor agricole;
e) principiul educarii, instruirii si informarii membrilor cooperatori;
f) principiul cooperarii dintre cooperativele agricole;
g) principiul preocuparii pentru dezvoltarea durabila a comunitatilor.
Art. 9. - In intelesul prezentei legi, urmatorii termeni se definesc astfel:
a) membru cooperator - persoana fizica care depune o cerere de inscriere si subscrie la capitalul social al cooperativei agricole aportul prevazut de actul constitutiv; persoanele juridice care participa la constituirea cooperativei agricole de gradul 2 sunt considerate membri cooperatori in cadrul acestor cooperative;
b) membru fondator - persoana fizica sau persoana juridica care semneaza actul constitutiv al cooperativei agricole;
c) parte divizibila - partea patrimoniului cooperativei agricole care cuprinde valoarea partilor sociale emise in schimbul aportului adus de membrii cooperatori la capitalul social, precum si dividendele cuvenite membrilor cooperatori;
d) parte indivizibila - partea patrimoniului cooperativei agricole acumulat de aceasta in decursul activitatii, mai putin partea divizibila, care nu poate face obiectul distribuirii sau dobandirii intre membrii cooperatori;
e) parti sociale - diviziuni ale capitalului social, nominative, emise in forma materiala, de valoare egala, indivizibile, nenegociabile si care nu sunt purtatoare de dobanzi.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL II
Infiintarea, organizarea si functionarea cooperativelor agricole
Art. 10. - (1) Cooperativa agricola se infiinteaza, se organizeaza si functioneaza pe baza actului constitutiv incheiat sub forma unui inscris autentic, care cuprinde decizia de asociere, lista membrilor fondatori, cu valoarea partilor sociale subscrise de fiecare, insotit de statut.
(2) In indeplinirea scopurilor si obiectivelor sale cooperativa agricola poate avea sucursale, filiale, agentii, reprezentante si alte sedii secundare.
Art. 11. - (1) Actul constitutiv al cooperativei agricole cuprinde in mod obligatoriu:
a) denumirea si sediul;
b) tipul si gradul cooperativei agricole;
c) lista cu numele si prenumele, locul si data nasterii, domiciliul, codul numeric personal, cetatenia persoanelor fizice membri fondatori, denumirea, numarul din registrul comertului si sediul persoanelor juridice membri cooperatori.
(2) Statutul cooperativei agricole cuprinde in mod obligatoriu:
a) obiectul de activitate, cu enumerarea precisa si completa a activitatilor;
b) durata de functionare a cooperativei agricole;
c) conditiile in care se dobandeste sau se retrage calitatea de membru cooperator al cooperativei agricole, precum si conditiile in care acesta poate fi exclus;
d) numarul si valoarea nominala a partilor sociale, numarul minim si limita maxima de parti sociale subscrise si varsate de fiecare membru cooperator, mentionarea aportului fiecarui membru cooperator, in numerar si/sau in natura, valoarea aportului in natura si modul evaluarii, precum si data la care se va varsa integral capitalul social subscris;
e) modalitatea de varsare a partilor sociale subscrise si conditiile de restituire a lor;
f) reguli privind alegerea, componenta si atributiile adunarii generale, consiliului de administratie si ale cenzorilor, atributiile si obligatiile acestora;
g) modul de dizolvare si lichidare a cooperativei agricole;
h) modul de distribuire a profitului net sau a acoperirii pierderilor rezultate la sfarsitul exercitiului financiar, modul de formare a cotei minime a fondului de rezerva;
i) modul de convocare a adunarilor generale, a consiliului de administratie si conditiile de validitate a hotararilor acestora;
j) evidentele contabile specifice sistemului cooperatist, altele decat cele prevazute in legea contabilitatii;
k) conditiile privind infiintarea de sucursale, filiale, agentii, reprezentante, sectii, puncte de lucru;
l) drepturile si obligatiile membrilor cooperatori;
m) modul de instrainare sau de transmitere in folosinta a terenurilor, cladirilor sau a altor bunuri aflate in patrimoniul cooperativei agricole;
n) orice alte prevederi a caror necesitate rezulta din dispozitiile prezentei legi si din alte dispozitii legale.
Art. 12. - (1) Cooperativa agricola va avea o denumire proprie, care sa includa sintagma cooperativa agricola.
(2) Se interzice folosirea sintagmei cooperativa agricola in denumirea societatilor care nu au statutul de cooperativa agricola si forma de organizare corespunzatoare.
Art. 13. - Actul constitutiv si statutul cooperativei agricole se semneaza de membrii fondatori.
Art. 14. - (1) Cooperativa agricola se inregistreaza la oficiul registrului comertului de pe langa tribunalul in a carui raza teritoriala isi are sediul.
(2) Cererea de inregistrare si autorizare va fi insotita de actul constitutiv si de statutul cooperativei agricole, de dovada efectuarii varsamintelor numarului minim de parti sociale subscrise, precum si de actele privind dovada proprietatii asupra bunurilor care fac obiectul aportului in natura.
(3) Cooperativa agricola este persoana juridica de la data inregistrarii.
CAPITOLUL III
Capitalul social
Art. 15. - (1) Capitalul social al cooperativei agricole este de minimum 5.000.000 lei, pentru cooperativele agricole de gradul 1, si de minimum 100.000.000 lei, pentru cooperativele agricole de gradul 2, fiind compus din parti sociale subscrise la aderare si varsate potrivit actului constitutiv.
(2) Numarul partilor sociale varsate initial nu poate fi mai mic decat 1/10 din numarul partilor sociale subscrise, iar valoarea unei parti sociale nu poate fi mai mica de 100.000 lei.
(3) Un membru cooperator dintr-o cooperativa agricola poate detine parti sociale in limita si in conditiile prevazute in actul constitutiv, fara a putea depasi 20% din capitalul social al cooperativei agricole.
(4) La intrarea in cooperativa agricola, bunurile mobile si imobile care se constituie ca aport la capitalul social se vor evalua pentru a se determina valoarea partilor sociale subscrise in natura de catre membrii cooperatori.
(5) In cazul cooperativelor agricole pentru administrarea si gestionarea terenurilor agricole, bunurile care se aduc in folosinta in cooperativa agricola, precum si terenurile de orice fel raman in proprietatea membrilor cooperatori, cooperativa agricola avand dreptul de uzufruct.
(6) Majorarea capitalului social sau reducerea acestuia, precum si primirea de noi membri cooperatori se fac pe baza hotararii adunarii generale.
(7) Hotararea adunarii generale privind majorarea capitalului social sau reducerea capitalului social se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, numai daca acestea sunt mai mari de 10% din capitalul social.
(8) Reducerea capitalului social, daca este mai mare de 10%, se afiseaza la sediul cooperativei agricole. Reducerea poate fi operata numai dupa 30 de zile de la data afisarii.
(9) Partile sociale pot fi cesionate intre membrii cooperatori, donate si lasate mostenire. Cesionarea si donarea partilor sociale persoanelor din afara cooperativei agricole se pot face numai cu aprobarea adunarii generale si numai daca cumparatorul sau donatorul, dupa caz, solicita inscrierea in cooperativa agricola.
(10) Cooperativa agricola nu poate restitui valoarea partilor sociale decat in caz de deces, retragere sau excludere a unui membru cooperator, precum si in cazul dizolvarii cooperativei agricole.
CAPITOLUL IV
Drepturile si obligatiile membrilor cooperatori
Art. 16. - (1) Semnatarii actului constitutiv al cooperativei agricole sunt membri fondatori.
(2) Calitatea de membru cooperator se dobandeste prin semnarea actului constitutiv, pentru membrii fondatori, sau pe baza unei cereri de aderare si cu declararea expresa a recunoasterii actului constitutiv, avizata de consiliul de administratie si aprobata de adunarea generala, pentru solicitantii de dupa infiintarea cooperativei agricole.
(3) Poate fi membru cooperator al unei cooperative agricole orice persoana fizica sau juridica care:
a) are capacitatea deplina de exercitiu, respectiv este legal constituita;
b) impartaseste scopul comun;
c) face o cerere de aderare, cu exceptia membrilor fondatori;
d) subscrie si plateste numarul de parti sociale prevazut in actul constitutiv;
e) se angajeaza sa respecte prevederile legale si actul constitutiv al cooperativei agricole;
f) indeplineste orice alte conditii prevazute de actul constitutiv;
g) la data inscrierii in cooperativa agricola, fiecare membru trebuie sa verse cel putin 30% din valoarea capitalului subscris, iar diferenta se va varsa in termen de 12 luni de la data inscrierii.
(4) Nu pot fi membri fondatori sau membri in organele de conducere persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, furt, precum si persoanele in al caror cazier fiscal exista inscrise fapte care, potrivit legii penale, constituie infractiuni.
(5) Drepturile si obligatiile membrilor cooperatori fata de cooperativa agricola se stabilesc prin statut, care trebuie sa contina obligatoriu dispozitii privitoare la:
a) participarea membrilor cooperatori la adunarile generale ale cooperativei agricole;
b) dreptul de a alege si de a fi ales in organele de conducere sau in calitatea de cenzor al cooperativei agricole;
c) participarea la distribuirea profitului net;
d) participarea membrilor cooperatori la activitatea cooperativei agricole;
e) dreptul la informatii privind activitatile cooperativei agricole;
f) dreptul de a se retrage din cooperativa agricola;
g) dreptul de a beneficia de facilitati si servicii de la cooperativa agricola.
Art. 17. - (1) In cooperativa agricola drepturile si obligatiile membrilor cooperatori sunt egale. Indiferent de marimea cotei de participare a fiecaruia la capitalul social, fiecare membru se exprima printr-un singur vot.
(2) Distribuirea profitului cooperativei se face in conformitate cu hotararea adunarii generale.
Art. 18. - (1) Intre cooperativa agricola si membrul cooperator pot exista urmatoarele categorii de relatii:
a) patrimoniale, in functie de numarul partilor sociale detinute;
b) de munca, in cazul in care membrul cooperator incheie cu cooperativa agricola un contract de munca, in conditiile legii;
c) comerciale, pentru livrarea de produse si servicii efectuate de membrul cooperator pentru cooperativa agricola, in calitate de agent economic independent.
(2) Contravaloarea activitatilor economice desfasurate pe baza relatiilor cooperatiste se atribuie membrului cooperator de catre cooperativele agricole, venitul obtinut fiind supus impozitului pe venit.
(3) Membrii cooperatori nu sunt obligati sa presteze munca in cadrul cooperativei agricole. Membrii cooperatori din cadrul cooperativei agricole, specialistii si alte persoane pot fi angajati in cooperativa agricola pe baza de contract de munca, in conditiile prevazute de lege si de statut.
Art. 19. - Raspunderea patrimoniala a unui membru cooperator se limiteaza la numarul de parti sociale subscrise.
Art. 20. - (1) Calitatea de membru cooperator inceteaza prin retragere, excludere, deces sau ca urmare a dizolvarii cooperativei agricole.
(2) Conditiile privind suspendarea, retragerea sau excluderea membrilor cooperatori din cooperativa agricola sunt stabilite prin statut.
(3) Retragerea din cooperativa agricola se face pe baza de cerere scrisa, iar restituirea drepturilor se va face in termen de 3 luni de la aprobarea situatiei financiare anuale. Prin actul constitutiv se stabileste termenul minim dupa care se poate cere retragerea din cooperativa agricola, care nu poate fi mai mic de un an.
(4) Excluderea unui membru cooperator se propune de consiliul de administratie si se aproba de adunarea generala.
(5) Impotriva hotararii adunarii generale membrul cooperator poate face contestatie in conditiile legii.
(6) In caz de deces, drepturile si obligatiile patrimoniale ale mostenitorilor membrilor cooperatori se stabilesc in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare.
(7) Drepturile si obligatiile membrilor cooperatori persoane juridice, in cazul dizolvarii cooperativei agricole, se stabilesc prin actul constitutiv.
Art. 21. - In cazul incetarii calitatii de membru cooperator, acesta are dreptul la restituirea valorii aporturilor varsate, dupa ce au fost scazute obligatiile acestuia catre cooperativa agricola.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL V
Organele de conducere si de control ale cooperativei agricole
Art. 22. - Organele de conducere ale cooperativei agricole sunt adunarea generala si consiliul de administratie.
SECÞIUNEA 1
Adunarea generala
Art. 23. - (1) Adunarea generala este alcatuita din membrii fondatori si membrii cooperatori care au aderat la actul constitutiv al cooperativei agricole. Adunarea generala poate avea caracter ordinar sau extraordinar.
(2) Prin statut se stabilesc modalitatile de convocare a adunarii generale ordinare si extraordinare, cvorumul de lucru si modul de functionare.
(3) Membrii cooperatori pot fi reprezentati in cadrul adunarilor generale de catre alti membri cooperatori pe baza de procura. Actul constitutiv va reglementa conditiile reprezentarii.
(4) Hotararile adunarii generale se iau cu votul a doua treimi din numarul membrilor cooperatori participanti la dezbateri.
(5) Adunarea generala ordinara a cooperativei agricole se tine cel putin o data pe an, in primele 3 luni care urmeaza dupa incheierea exercitiului financiar.
Art. 24. - Adunarea generala ordinara are urmatoarele atributii:
a) aproba situatia financiara anuala, bugetul de venituri si cheltuieli, repartizeaza profitul net sau acoperirea pierderilor, precum si descarcarea de gestiune a consiliului de administratie;
b) aproba structura organizatorica si functiile de conducere, conditiile de alegere, revocare si demitere a persoanelor cu functii de conducere, precum si limitele in care acestea isi exercita atributiile;
c) aproba si modifica statutul, inscrierea, excluderea membrilor din cooperativa agricola, precum si contestatiile celor carora li s-a respins inscrierea sau ale celor exclusi;
d) alege reprezentantii delegati la adunarile generale ale uniunilor de ramura sau uniunii centrale, stabileste indemnizatiile membrilor consiliului de administratie si cenzorilor, inlocuirea sau sanctionarea administratorilor, modificarea si completarea obiectului de activitate al cooperativei agricole;
e) aproba constituirea sau majorarea cotei minime de rezerva, precum si modul de utilizare a rezervei statutare;
f) alege organele de conducere si cenzorii;
g) numeste, atunci cand legea o cere, un verificator si/sau un auditor intern;
h) adopta orice alte decizii rezervate adunarii generale ordinare prin statut.
Art. 25. - (1) Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este necesar a se lua o hotarare pentru:
a) mutarea sediului cooperativei agricole;
b) prelungirea duratei de functionare a cooperativei agricole;
c) majorarea capitalului social;
d) reducerea capitalului social sau reintregirea lui;
e) fuziunea cu alte cooperative agricole sau divizarea;
f) dizolvarea si lichidarea cooperativei agricole;
g) schimbarea tipului de cooperativa agricola;
h) majorarea valorii nominale a partilor sociale;
i) infiintarea sau desfiintarea de filiale, agentii, sucursale, reprezentante si de sedii secundare;
j) ipotecarea, gajarea sau instrainarea imobilizarii corporale a cooperativei agricole;
k) incheierea de contracte de asociere intre cooperativa agricola si alte persoane juridice si fizice;
l) participarea cooperativei agricole la constituirea cu capital social la alte persoane juridice;
m) emisiunea de obligatiuni cooperatiste;
n) inscrierea de noi membri.
(2) Pentru intrunirea si tinerea valabila a adunarii generale extraordinare, cand statutul nu dispune altfel, este necesara prezenta a doua treimi din numarul membrilor.
Art. 26. - (1) Hotararile adunarilor generale se consemneaza intr-un proces-verbal, in care se vor preciza locul, data tinerii adunarii generale, ordinea de zi, numarul membrilor prezenti la adunare si rezultatul votului.
(2) Procesul-verbal se semneaza de catre presedintele consiliului de administratie al cooperativei agricole si de catre persoana desemnata pentru intocmirea acestuia.
(3) Procesul-verbal se inscrie intr-un registru special, care se pastreaza la sediul cooperativei agricole.
(4) Orice membru are dreptul de a consulta procesul-verbal.
SECÞIUNEA a 2-a
Consiliul de administratie
Art. 27. - (1) Administrarea cooperativelor agricole este asigurata de catre consiliul de administratie. Consiliul de administratie este constituit dintr-un numar impar de membri, dar nu mai putin de 3 membri, care se aleg prin vot secret de adunarea generala pe o perioada de 4 ani, in conditiile prevazute de statut. Primii administratori sunt alesi de membrii fondatori.
(2) Consiliul de administratie se intruneste lunar, se convoaca de catre presedinte si adopta decizii prin vot in prezenta a doua treimi din numarul membrilor sai.
Art. 28. - Consiliul de administratie are urmatoarele atributii:
a) asigura respectarea statutului si ducerea la indeplinire a hotararilor adunarii generale;
b) prezinta spre aprobare adunarii generale programul anual privind activitatea economico-financiara si bugetul de venituri si cheltuieli;
c) analizeaza trimestrial activitatea economica si financiara a cooperativei agricole;
d) stabileste numarul si structura personalului angajat al cooperativei agricole;
e) angajeaza si demite membrii conducerii executive;
f) organizeaza actiuni de cooperare cu alte cooperative, cu aprobarea adunarii generale;
g) pune la dispozitie cenzorilor mijloacele necesare exercitarii atributiilor ce le revin;
h) prezinta adunarii generale, la finele executiei financiare, raportul anual de activitate si raportul de gestiune.
Art. 29. - (1) Nu pot fi membri ai consiliului de administratie membrii cooperatori aflati in una dintre situatiile prevazute la art. 16 alin. (4).
(2) Membrii consiliului de administratie nu pot fi salariati in cooperative agricole. Acestia vor primi o indemnizatie stabilita de adunarea generala, in conditiile legii.
(3) Din consiliul de administratie nu pot face parte in acelasi timp sotul/sotia, precum si rudele si afinii membrilor pana la gradul al treilea inclusiv.
(4) Membrii consiliului de administratie nu pot fi asociati, actionari, administratori, directori executivi si cenzori in societatile comerciale care au acelasi obiect de activitate cu al cooperativei agricole.
Art. 30. - (1) Administratorii au obligatia sa depuna, in termen de o luna de la alegere, o garantie baneasca, care nu poate fi mai mica decat echivalentul a zece parti sociale. In caz de nedepunere in termen, acestia decad din dreptul de a face parte din consiliul de administratie.
(2) Garantia baneasca prevazuta la alin. (1) se restituie in cazul revocarii sau al demisiei administratorilor, dar numai dupa ce adunarea generala a aprobat situatia financiara anuala a ultimului exercitiu financiar si a dat acestora descarcare.
#PAGEBREAK#
Art. 31. - (1) Consiliul de administratie numeste un director executiv.
(2) Directorul executiv isi exercita atributiile sub indrumarea consiliului de administratie si are calitatea de salariat al cooperativei agricole.
(3) Sotul, sotia, rudele, precum si afinii administratorului nu pot detine functia de director executiv in cadrul aceleiasi cooperative agricole.
Art. 32. - (1) Administratorii raspund solidar fata de cooperativa agricola pentru:
a) realizarea varsamintelor efectuate de catre membrii cooperatori;
b) existenta registrelor cerute de lege si tinerea corecta a acestora;
c) existenta reala a excedentului si modul de repartizare a acestuia;
d) gospodarirea judicioasa si eficienta a patrimoniului cooperativei agricole;
e) indeplinirea indatoririlor pe care legea si actul constitutiv le impun si care nu au caracterul unor obligatii speciale sau personale.
(2) Administratorii raspund solidar cu predecesorii lor daca au cunostinte despre neregularitatile savarsite de acestia si nu informeaza despre aceasta situatie cenzorii sau adunarea generala.
Art. 33. - (1) Administratorul care are intr-o anumita operatiune, direct sau indirect, interese contrare cooperativei agricole trebuie sa instiinteze adunarea generala si pe ceilalti administratori si sa nu ia parte la nici o hotarare privitoare la acea operatiune. Aceeasi obligatie o are administratorul si in cazul in care, intr-o anumita operatiune, stie ca sunt interesate sotia/sotul, rudele sau afinii pana la gradul al treilea inclusiv.
(2) Administratorul care nu a respectat prevederile alin. (1) va raspunde de daunele ce au rezultat pentru cooperativa agricola.
Art. 34. - (1) Actionarea in justitie pentru pagubele cauzate de administratorii cooperativei agricole se hotaraste de adunarea generala.
(2) Din momentul in care adunarea generala a hotarat sa porneasca actiunea judiciara, mandatul administratorilor inceteaza de drept, iar adunarea generala va proceda la inlocuirea acestora.
(3) Raspunderea administratorilor nu inceteaza o data cu aprobarea situatiei financiare anuale si nici prin descarcarea de gestiune data anual de adunarea generala.
Art. 35. - (1) Presedintele consiliului de administratie al cooperativei agricole nu este salariat. El poate fi remunerat potrivit hotararii adunarii generale.
(2) Atributiile presedintelui consiliului de administratie sunt stabilite prin statut. Consiliul de administratie poate sa-i delege presedintelui o parte din atributiile proprii.
SECÞIUNEA a 3-a
Cenzorii
Art. 36. - (1) Adunarea generala ordinara alege, o data la 4 ani, de regula dintre persoanele care nu au calitatea de membru cooperator, unul pana la 3 cenzori titulari si unul pana la 3 cenzori supleanti. Nu pot fi alesi cenzori, iar daca totusi au fost alesi, decad din mandatul lor, salariatii cooperativei agricole, precum si sotii/sotiile administratorilor si rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv. In caz de vacanta, cenzorii supleanti, in ordinea varstei, ii inlocuiesc pe cei titulari. Daca nici cu supleanti nu se poate completa numarul, cenzorii ramasi pot coopta unul dintre membrii cooperativei agricole, pana la aprobarea lui de catre adunarea generala.
(2) Expertul contabil sau contabilul autorizat care nu este membru al cooperativei agricole isi poate exercita activitatea in calitate de persoana fizica sau juridica.
(3) In conditiile legii, cel putin un cenzor trebuie sa fie expert contabil sau contabil autorizat, ales dintre membrii Corpului expertilor contabili si contabililor autorizati din Romania.
Art. 37. - (1) Cenzorii au urmatoarele atributii principale:
a) examineaza, cel putin la fiecare 3 luni, registrele cooperativei agricole pentru a lua cunostinta despre operatiunile financiare si certifica daca documentele sunt intocmite potrivit normelor legale;
b) supravegheaza si verifica gestiunea cooperativei agricole, precum si tinerea corecta si cu regularitate a registrelor, legalitatea intocmirii situatiei financiare anuale si a contului de profit si pierdere;
c) fac inopinat controlul casieriei, cel putin o data pe luna;
d) verifica, cel putin o data pe trimestru, cu ajutorul registrelor, situatia partilor sociale, existenta titlurilor sau valorilor depuse in pastrarea cooperativei agricole;
e) verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru prezenta membrilor cooperatori la adunarea generala;
f) certifica situatia financiara anuala si intocmesc raportul propriu cu cel putin 10 zile inainte de data tinerii adunarii generale;
g) supravegheaza operatiunile de lichidare a cooperativei agricole;
h) participa la toate adunarile generale si vegheaza daca dispozitiile legale ale actului constitutiv si ale statutului sunt respectate de catre administratori;
i) participa la sedintele administratorilor;
j) verifica si constata depunerea garantiei de catre administratori.
(2) Cenzorii delibereaza, iar constatarile vor fi consemnate intr-un registru special.
(3) Controlul poate fi facut de fiecare cenzor in parte.
(4) Cenzorii raspund solidar fata de cooperativa agricola de modul in care isi indeplinesc mandatul.
(5) Cenzorii sunt obligati, la cel mult o luna de la alegerea lor, sa depuna o garantie la nivelul a jumatate din cea stabilita pentru administratori. Cenzorii pot fi remunerati cu o indemnizatie fixa stabilita de adunarea generala.
(6) Mandatul cenzorului inceteaza prin demisie, revocare sau deces.
(7) Revocarea cenzorilor se face de adunarea generala, conform prevederilor statutului.
CAPITOLUL VI
Registrele cooperativei agricole
Art. 38. - (1) Pe langa evidentele prevazute de lege, cooperativa agricola trebuie sa tina:
a) registrul de inventar;
b) registrul membrilor cooperatori si al partilor sociale ale fiecaruia;
c) registrul sedintelor adunarii generale;
d) registrul sedintelor consiliului de administratie;
e) registrul constatarilor facute de cenzori in exercitarea mandatului lor;
f) registrul de aporturi in natura la capitalul social al cooperativei agricole.
(2) Registrele prevazute la alin. (1) trebuie numerotate, sigilate si vizate anual de catre un notar.
(3) Registrele membrilor cooperatori se pot tine pe suport hartie sau in sistem computerizat.
Art. 39. - Consiliul de administratie trebuie sa prezinte cenzorilor, cu cel putin o luna inainte de ziua stabilita pentru sedinta adunarii generale, situatia financiara anuala a exercitiului financiar precedent, cu contul de profit si pierdere, insotit de raportul lor si de documentele justificative aferente.
Art. 40. - (1) Situatia financiara si contul de profit si pierdere se intocmesc in conditiile prevazute de lege.
(2) Situatia financiara si contul de profit si pierdere, impreuna cu raportul administratorilor, se vor depune la sediul cooperativei agricole cu cel putin 15 zile inainte de intrunirea adunarii generale, pentru a fi examinate de membrii cooperatori si de cenzori.
Art. 41. - (1) Consiliul de administratie este obligat sa depuna o copie de pe situatia financiara anuala, insotita de contul de profit si pierdere, la administratia financiara, anexand raportul lui, raportul cenzorilor si procesul-verbal al adunarii generale.
(2) Termenul de depunere a documentelor prevazute la alin. (1) este de 15 zile de la data tinerii adunarii generale.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL VII
Controlul financiar de gestiune
Art. 42. - Cooperativele agricole pot organiza, potrivit legii, controlul financiar de gestiune.
Art. 43. - Consiliul de administratie al cooperativei agricole emite acte de dispozitie de ordine interioara privind modul de organizare si exercitare a controlului financiar propriu si detaliaza obiectivele acestuia, in functie de specificul activitatii si de structura organizatorica proprie.
CAPITOLUL VIII
Mijloacele financiare ale cooperativelor agricole
Art. 44. - Mijloacele financiare ale cooperativei agricole sunt formate din:
a) aport la capitalul social;
b) profitul rezultat din activitatea desfasurata de cooperativa agricola;
c) surse atrase din sistemul financiar-bancar, al creditului agricol si altele asemenea;
d) taxele de inscriere platite de membrii cooperatori, donatii, sponsorizari, subventii, granturi, fonduri nerambursabile si alte mijloace financiare.
Art. 45. - Din beneficiul cooperativei agricole se preia in fiecare an cel putin 5% pentru constituirea cotei minime de rezerva, care va reprezenta 20% din capitalul social.
Art. 46. - Constituirea si utilizarea mijloacelor financiare ale cooperativei agricole se fac potrivit prevederilor legale, cu aprobarea adunarii generale.
CAPITOLUL IX
Regimul juridic al patrimoniului cooperativelor agricole
Art. 47. - (1) Proprietatea cooperativei agricole se compune dintr-o parte divizibila si o parte indivizibila.
(2) Partea indivizibila poate fi impartita intre membrii cooperatori in caz de dizolvare si lichidare sau, dupa caz, poate fi returnata in forma valorica membrilor cooperatori retrasi din cooperativa agricola, proportional cu valoarea partilor sociale subscrise si varsate.
CAPITOLUL X
Fuziunea, divizarea, dizolvarea si lichidarea cooperativelor agricole
Art. 48. - (1) Cooperativa agricola poate fi supusa fuziunii, divizarii, dizolvarii sau lichidarii judiciare ca urmare a hotararii adunarii generale. Hotararea trebuie luata cu votul a cel putin doua treimi din numarul membrilor cooperatori.
(2) Prin actul constitutiv se pot stabili conditiile de dizolvare a cooperativei agricole.
(3) Hotararea adunarii generale privind dizolvarea cooperativei agricole se inregistreaza la oficiul registrului comertului.
(4) In cazul in care, conform actului constitutiv, durata functionarii cooperativei agricole este limitata, dizolvarea are loc la data fixata, daca membrii cooperativei agricole nu hotarasc prelungirea duratei de functionare.
(5) Fuziunea cooperativelor agricole se face prin:
a) absorbtia de catre o cooperativa agricola a altei cooperative agricole, care isi inceteaza existenta;
b) contopirea a doua sau mai multe cooperative agricole care isi inceteaza existenta.
(6) Divizarea cooperativei agricole poate fi totala sau partiala si poate avea loc prin:
a) impartirea patrimoniului cooperativei agricole care isi inceteaza existenta intre doua sau mai multe cooperative agricole existente sau care iau astfel fiinta;
b) desprinderea si transmiterea unei parti din patrimoniul unei cooperative agricole catre una sau mai multe cooperative agricole existente sau care iau astfel fiinta.
Art. 49. - Fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea fara lichidare a cooperativei agricole care isi inceteaza existenta si transmiterea universala a patrimoniului sau catre cooperativa agricola sau cooperativele agricole beneficiare, in starea in care acesta se gaseste la data fuziunii sau divizarii.
Art. 50. - (1) Administratorii cooperativelor agricole care fuzioneaza ori sunt supuse divizarii trebuie sa intocmeasca proiectul de fuziune sau de divizare, dupa caz, care va cuprinde:
a) denumirea si sediul cooperativelor agricole care participa la operatiune;
b) fundamentarea si conditiile fuziunii sau ale divizarii;
c) stabilirea si evaluarea activului si pasivului care se transmit cooperativelor agricole beneficiare;
d) raportul de schimb al partilor sociale;
e) modalitatile de predare a partilor sociale;
f) cuantumul primei de fuziune sau de divizare;
g) data situatiei financiare de fuziune sau a situatiei financiare de divizare, data care va fi aceeasi pentru toate cooperativele agricole participante;
h) orice alte date care prezinta interes pentru operatiune.
(2) Proiectul de fuziune sau de divizare trebuie supus aprobarii adunarilor generale ale cooperativelor agricole care participa la aceasta in termen de 60 de zile de la data finalizarii proiectului.
(3) La convocarea adunarii generale care urmeaza sa aprobe fuziunea sau divizarea, trebuie sa se puna la dispozitia membrilor cooperatori, la sediul social al cooperativelor agricole, urmatoarele documente:
a) proiectul de fuziune sau de divizare;
b) rapoartele redactate de administratorii fiecarei cooperative agricole in cauza cu privire la conventia si efectele fuziunii sau divizarii proiectate;
c) situatia financiara de fuziune sau situatia financiara de divizare;
d) raportul cenzorilor.
#PAGEBREAK#
Art. 51. - Actele constitutive ale cooperativelor agricole nou-infiintate prin fuziune sau divizare se aproba de adunarile generale ale cooperativelor agricole care iau fiinta.
Art. 52. - (1) In cazul fuziunii prin absorbtie, cooperativa agricola absorbanta dobandeste drepturile si este tinuta de obligatiile cooperativei agricole pe care o absoarbe, iar in cazul fuziunii prin contopire, drepturile si obligatiile cooperativelor agricole care isi inceteaza existenta trec asupra noii cooperative agricole astfel infiintate.
(2) Cooperativele agricole care dobandesc bunuri prin efectul divizarii raspund fata de creditori pentru obligatiile cooperativei agricole care si-a incetat existenta prin divizare sau fuziune, proportional cu valoarea bunurilor dobandite, in afara de cazul in care prin actul de divizare sau de fuziune nu sunt stabilite alte conditii.
Art. 53. - Dizolvarea cooperativei agricole poate avea loc si in urmatoarele situatii:
a) imposibilitatea realizarii obiectului de activitate;
b) diminuarea capitalului social sub jumatate din valoarea capitalului social minim prevazut pentru constituirea cooperativei agricole;
c) reducerea numarului de membri cooperatori sub numarul minim de membri cooperatori prevazut de lege;
d) nu s-au tinut adunarile generale timp de 2 ani consecutivi;
e) falimentul cooperativei agricole;
f) imposibilitatea alegerii organelor de conducere in conformitate cu actul constitutiv;
g) alte situatii stabilite prin lege sau prin actul constitutiv al cooperativei agricole.
Art. 54. - Cooperativele agricole constituite pe o durata determinata pot decide continuarea activitatii prin hotarare a adunarii generale, cu votul a doua treimi din numarul total al membrilor cooperatori. Actul constitutiv poate fixa si alte conditii in afara de aceasta majoritate.
Art. 55. - (1) Inainte de a se hotari dizolvarea, cooperativa agricola este supusa verificarii de catre compartimentul de control financiar de gestiune, al carui raport este prezentat in adunarea generala.
(2) Hotararea adunarii generale de continuare a activitatii cooperativei agricole trebuie anuntata membrilor cooperatori si va fi inregistrata in termen de 3 zile la oficiul registrului comertului si la directia generala a finantelor publice.
Art. 56. - (1) In cazul dizolvarii si lichidarii cooperativei agricole, adunarea generala sau, dupa caz, instanta judecatoreasca competenta va desemna lichidatorii.
(2) Actul de numire a lichidatorilor trebuie depus la oficiul registrului comertului pentru a fi inscris si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Art. 57. - (1) Lichidatorii isi desfasoara activitatea conform prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata.
(2) In cazul lichidarii, dupa achitarea datoriilor si restituirea partilor sociale, cu aprobarea adunarii generale, activul ramas in urma efectuarii operatiunilor de lichidare se repartizeaza de catre cooperativa agricola membrilor sai, proportional cu valoarea partilor sociale varsate.
CAPITOLUL XI
Uniunile de ramura ale cooperativelor agricole
SECÞIUNEA 1
Organizarea si functionarea uniunilor de ramura
ale cooperativelor agricole
Art. 58. - (1) Uniunile de ramura se infiinteaza prin asocierea voluntara a cooperativelor agricole care isi desfasoara activitatea in acelasi domeniu.
(2) O data cu infiintarea uniunii de ramura, fiecare cooperativa agricola isi poate preciza optiunea pentru aderarea ei la uniunea de ramura a cooperativelor agricole.
Art. 59. - Infiintarea uniunilor de ramura ale cooperativelor agricole se poate face in baza statutului prin asocierea a cel putin 5 cooperative agricole de profil.
#PAGEBREAK#
Art. 60. - (1) Uniunile de ramura ale cooperativelor agricole functioneaza ca organisme reprezentative fara scop patrimonial, nonprofit, cu personalitate juridica si se inregistreaza in registrul de asociatii si fundatii. Scopul lor este de a asigura, prin cooperare, serviciile necesare care sa contribuie la dezvoltarea si modernizarea mijloacelor si metodelor de crestere a eficientei economice si de specializare si concentrare a activitatii cooperativelor agricole.
(2) Uniunile de ramura ale cooperativelor agricole au urmatoarele atributii:
a) sprijina cooperativele agricole cooperatoare in domeniile economice, tehnice, financiare, bancare si altele asemenea, pe principiul mutualitatii;
b) reprezinta, pe baza mandatului conferit, interesele cooperativelor agricole cooperatoare in fata institutiilor publice si a instantelor judecatoresti, interne si internationale;
c) promoveaza cooperarea intre cooperativele agricole si agenti economici din tara si din strainatate.
(3) Uniunea de ramura actioneaza pentru dezvoltarea si ameliorarea productiei agricole, precum si pentru promovarea initiativelor cu caracter social si cultural, in interesul cooperativelor agricole membre prin urmatoarele:
a) asigura asistenta tehnica, juridica si de interese in favoarea cooperativelor agricole membre;
b) coordoneaza efectuarea de studii si cercetari in agricultura, infiintarea de campuri experimentale si activitatea de difuzare a experientei avansate in domeniu.
(4) Prin actul constitutiv al uniunilor de ramura se stabilesc:
a) scopul si mijloacele de realizare a acestuia;
b) delimitarea teritoriala a zonei de activitate;
c) contributia membrilor cooperatori la formarea capitalului uniunii de ramura si criteriile de participare la adunarile generale;
d) modul de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat;
e) modul de incetare a activitatii uniunilor de ramura.
Art. 61. - (1) Cooperativele agricole asociate in uniunile de ramura pot constitui federatii, dupa cum urmeaza:
a) federatii de marketing, care asigura valorificarea produselor agricole;
b) federatii de asigurare mutuala a membrilor cooperatori.
(2) Federatiile au scop nepatrimonial, se constituie la nivel regional si pot infiinta numai sedii secundare.
Art. 62. - Veniturile uniunilor de ramura ale cooperativelor agricole sunt formate din contributiile cooperativelor agricole cooperatoare, donatii, subventii si sponsorizari. Nivelul contributiilor cooperativelor agricole cooperatoare si criteriile de plata se stabilesc prin actul constitutiv.
Art. 63. - Fuzionarea, dizolvarea si lichidarea se fac cu respectarea prezentei legi, a actului constitutiv si a altor dispozitii legale in domeniu.
SECÞIUNEA a 2-a
Organele de conducere ale uniunilor de ramura
ale cooperativelor agricole
Art. 64. - Organele de conducere ale uniunilor de ramura ale cooperativelor agricole sunt adunarea generala si consiliul de conducere.
Art. 65. - (1) Adunarea generala este organul de conducere si este formata din toti membrii cooperatori.
(2) Prin statut se stabilesc atributiile, modul de functionare a adunarii generale si modul de desemnare a delegatilor persoanelor juridice cooperatoare, norma de reprezentare si principiul potrivit caruia fiecare membru are dreptul la un vot.
Art. 66. - Consiliul de conducere al uniunii de ramura este alcatuit din 5-11 membri alesi de adunarea generala pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea reinvestirii pentru inca 4 ani, in conditiile prevazute in statut.
Art. 67. - Modul de organizare si functionare a consiliului de conducere se stabileste prin statut.
Art. 68. - Hotararile consiliului de conducere sunt duse la indeplinire de un director executiv ajutat de persoane salariate.
Art. 69. - Comisia de cenzori si alte organisme se aleg dupa procedura prevazuta la cooperativele agricole, iar atributiile acestora se stabilesc in actul constitutiv.
CAPITOLUL XII
Uniunea Centrala a Cooperativelor Agricole
Art. 70. - Uniunea Centrala a Cooperativelor Agricole este o organizatie profesionala, coordonatoare, nonprofit, cu personalitate juridica si apolitica.
Art. 71. - Uniunea Centrala a Cooperativelor Agricole se constituie prin asocierea voluntara a uniunilor de ramura, reprezinta si apara drepturile si interesele acestora in fata puterii legislative, executive, judecatoresti si in fata organizatiilor si agentilor economici din tara si din strainatate.
Art. 72. - Modul de constituire, drepturile si obligatiile membrilor, alegerea organelor de conducere si competentele acestora, formarea patrimoniului social initial, fondurile necesare cheltuielilor proprii, precum si dispozitiile privind functionarea, dizolvarea si lichidarea Uniunii Centrale a Cooperativelor Agricole se stabilesc prin statut.
Art. 73. - La solicitarea membrilor sai, Uniunea Centrala a Cooperativelor Agricole pune la dispozitia acestora studii, proiecte, lucrari de specialitate, cercetari pe domenii si asigura asistenta tehnica si juridica la incheierea contractelor economice.
Art. 74. - Uniunea Centrala a Cooperativelor Agricole poate infiinta centre proprii de formare manageriala, de pregatire profesionala, de instruire si de marketing.
Art. 75. - (1) Uniunea Centrala a Cooperativelor Agricole participa la elaborarea proiectelor de acte normative ce se refera la facilitati economice acordate membrilor sai, la cuantumul taxelor si impozitelor aplicabile acestora, colaboreaza cu organele de specialitate din domeniul protectiei sociale a agricultorilor, precum si cu organele bancare la contractarea de credite si finantarea unor programe de investitii.
(2) Uniunea Centrala a Cooperativelor Agricole poate avea organ de presa propriu, poate infiinta si edita reviste de specialitate, buletine informative si alte tiparituri.
CAPITOLUL XIII
Sprijinul statului pentru cooperativele agricole
Art. 76. - Statul sprijina activitatea cooperativelor agricole, avand in vedere urmatoarele masuri:
a) scutirea de la plata impozitului agricol a cooperativelor agricole pentru primii 5 ani de la constituire;
b) Abrogat;
c) accesul la subventii si la fondurile publice, precum si la fonduri externe, prevazute in programul de sustinere a agriculturii Romaniei;
d) scutirea de la plata taxelor vamale pentru importurile de tractoare, masini si utilaje agricole, echipamente de irigat si alte asemenea echipamente utilizate de cooperativele agricole;
e) recunoasterea si asimilarea cooperativelor agricole de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale ca grupuri de producatori, pentru a beneficia de toate drepturile prevazute de legislatia in vigoare.
CAPITOLUL XIV
Dispozitii finale
Art. 77. - Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR PRESEDINTELE SENATULUI
VALER DORNEANU NICOLAE VACAROIU
Bucuresti, 9 decembrie 2004.
Nr. 566.
Comentarii articol (7)