ACCES GRATUIT
Codul Muncii: Angajatii ar putea beneficia de alte trei zile nelucratoare
Presedintele Romaniei a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii privind modificarea Codului Muncii prin care li se acorda angajatilor doua zile nelucratoare, prima si a doua zi de Rusalii.
Articolul continuă mai jos
In opinia presedintelui, modificarea
alin (1), art 134 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii prin introducerea primei si a celei de a doua zi de Rusalii ca zile nelucratoare reprezinta o initiativa binevenita, considerand faptul ca Romania beneficiaza de un numar redus de sarbatori legale.
Insa, cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu propune o completare a legii adoptate de Parlament, si anume, introducerea ca sarbatoare legala a zilei de 15 august, in care se sarbatoreste Adormirea Maicii Domnului.
Conform Codului Muncii, zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:
- 1 si 2 ianuarie;
- prima si a doua zi de Pasti;
- 1 mai;
- 1 decembrie;
- prima si a doua zi de Craciun;
- 2 zile pentru fiecare dintre cele doua sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinând acestora.
Parlamentul Romaniei va reexamina legea trimisa spre promulgare si va decide forma finala a acesteia.
________
Proiectul de lege pentru modificarea alin (1), art 134 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii,
in forma adoptata initial de Parlament, poate fi vizualizat
aici
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)