Luna aprilie a anului 2008 a intrat in istoria medierii din Romania. Prin hotararea nr. 964 din data de 03.05.2008, Consiliul de Mediere a adoptat primul tablou al mediatorilor, hotararea fiind trimisa spre publicare in Monitorul Oficial.
In termen de o luna de la data intocmirii tabloului mediatorilor autorizati prevederile legii 192/2006 devin aplicabile. Iar mediatorii autorizati vor incepe sa profeseze in conditiile legii medierii.
Cu toate ca in anul 2008 a fost adoptat primul tablou al mediatorilor din istoria Romaniei, anul 2006 are o importanta deosebita în organizarea sistemului juridic din Romania prin faptul ca proiectul de lege privind medierea, elaborat de Ministerul Justitiei impreuna cu Organizatiile nonguvernamentale din domeniul medierii a fost adoptat de catre Parlamentul Romaniei, in data de 16 mai 2006, publicata in MOF nr.441 din 22 mai 2006.
Prin legea medierii legiuitorul a pus bazele unui cadrul legal in domeniul medierii creand premisele unei noi modalitati de rezolvare a conflictelor.
Aceasta lege statueaza o noua profesie liberala in Romania, aceea de mediator.
Medierea ofera justitiabilului posibilitatea de a renunta la alternativa judecatii, acesta alegand benevol modalitatea mult mai rapida si mai elganta de a-si rezolva problema, lucru ce duce firesc la degrevarea instantelor de cauze si la imbunatatirea calitatii actului de justitie.
In baza legii si sub tutela ministerului justitiei, s-a ales primul consiliu de mediere cu membrii din cadrul ONG-urilor din domeniul medierii.
Dupa aproape doi ani, Consiliul de Mediere, a reusit sa organizeze profesia de mediator prin publicarea primului tablou al mediatorilor profesionisti din Romania.
Tabloul cuprinde toate datele necesare privitoare la forma de organizare si functionare a unui mediator autorizat, cu nume, prenume, sediu, afilierea la o organizatie, furnizorul de formare, limba in care poate sustine medierea (alta decat limba romana), precum si datele de contact.
Tabloul este structurat pe judete si da posibilitatea justitiabilului sa se informeze si sa-si aleaga in deplina cunostinta de cauza mediatorul .
Publicarea tabloului este o etapa finala in organizarea profesiei de mediator si este primul pas spre medierea propriu-zisa. Practic abia acum prin acest prim tablou al mediatorilor putem vorbi efectiv de inceperea profesiei de mediator.
Trebuie sa recunoastem meritul organizatiilor din domeniul medierii atat ca furnizori de formare cat si ca furnizori de mediere. Foarte putini mediatori nu au o apartenenta la o organizatie din domeniul medierii.
Este de remarcat faptul ca cei mai multi dintre mediatorii autorizati din Romania au fost formati la Craiova si sunt membrii ai Uniunii Centrelor de Mediere din Romania. Dintre proaspetii mediatori cu acte in regula, un numar covarsitor a aptat pentru a profesa in cadrul unui birou de mediere propriu.
Consiliul de mediere are obligatia sa actualizeze periodic si cel putin o data pe an Tabloul mediatorilor si sa îl puna la dispozitie celor interesati la sediul sau, al instantelor judecatoresti, al autoritatilor administratiei publice locale, precum si la sediul Ministerului Justitiei si pe pagina de Internet a acestuia. Astfel, justitiabilii si potentialii justitiabili au posibilitatea de a-si alege mediatorul in cunostiinta de cauza.
Dorim mediatorilor profesionisti succese in noua profesie iar justitiabililor le recomandam medierea. Pentru ca de acum exista o alternativa legala si viabila la sala de judecata: medierea si un numar consistent de specialisti in solutionarea conflictelor.
Autori:
Mediator Sustac Zeno Daniel
Mediator Claudiu Ignat
________________
Nota AvocatNet.ro:
-
Hotararea Consiliului de Mediere nr. 964/2008 privind aprobarea Tabloului mediatorilor autorizati a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 357 din 08.05.2008.
-
Tabloul Mediatorilor a fost publicat si pe website-ul Consiliului de Mediere
, aici.
Comentarii articol (4)