Disputa cu organele de control pornita prin documente

dr. Horatiu SASU
Omiterea mentiunilor obligatorii din facturi inseamna nevalabilitatea acestora?

Intr-un scop fiscal si pentru asigurarea protectiei tertilor,  intocmirea unei facturi sau a altui document contabil (si o copie care trebuie pastrata) este obligatorie in cazul oricarei vanzari (cu exceptia celor cu amanuntul), oricarei inchirieri de lucruri sau servicii, prestari de servicii sau executari de lucrari de catre un agent economic.

Factura face dovada in legatura cu existenta actului juridic si cu executarea operatiunii care constituie obiectul ei 1). Este o concluzie pe care e bine sa o retinem si care, coroborata cu altele (analizate in continuare), aduce mijloace de aparare in favoarea comerciantului.

Pentru a constitui mijloc de proba privind o obligatie contractuala, factura trebuie sa mentioneze, in cuprinsul ei, numarul contractului la care se refera. 

In lipsa unei asemenea mentiuni. partea interesata este obligata sa faca dovada suplimentara a conexiunii dintre factura si contract 2), dar, cum vom vedea mai jos, aceasta nu inseamna ca factura nu poate fi luata in considerare de organele de control, daca dovada ceruta se face.

In plus, tot pentru a avea valoare probatorie, desi legiuitorul nu prevede nicio conditie de forma, factura trebuie sa cuprinda mentiuni cu privire la: aratarea cantitatii, calitatii si pretului marfurilor, cat si cu privire la: numele comerciantului care expediaza marfa, al destinatarului, a datei inscrisului, modalitatea de plata, pretul etc.

Mai pot exista mentiuni referitoare la locul de predare, momentul predarii, suportarea cheltuielilor etc.

Societatea comerciala “A.B.” SRL a chemat in judecata Ministerul Finantelor Publice, Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Vaslui si Garda Financiara – Sectia Vaslui, solicitand anularea Deciziei nr. 626 din 30 aprilie 2001, a Hotararii nr. 26 din 23 noiembrie 2000 si procesului-verbal nr. 3489 din 15 septembrie 2000 prin care, aceste autoritati ale administratiei publice, au obligat-o sa plateasca la bugetul de stat suma de 547.030.228 lei reprezentand impozitul pe profit, taxa pe valoarea adaugata si majorari de intarziere.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca facturile de aprovizionare primite de la firmele din Bucuresti contin toate datele necesare pentru a fi considerate documente justificative la calcularea impozitului pe profit, asa incat in mod gresit organele fiscale nu le-au luat in consideratie si i-au stabilit un impozit suplimentar de 227.702.107 lei si majorari aferente in suma de 206.305.022 lei.

Curtea de Apel Iasi, prin Sentinta nr. 1/CA din 7 ianuarie 2002, a admis actiunea si a anulat actele administrative atacate retinand, in esenta, ca facturile, pe care reclamanta le-a primit de la firmele furnizoare de piese de schimb, au caracter justificativ pentru evidenta contabila conform Legii contabilitatii nr. 82/1991, Hotararii Guvernului nr. 83/1997 si Ordinului M.F. nr. 2055/1998, astfel incat sumele la care se refera sunt deductibile din punct de vedere fiscal.

Impotriva sentintei a declarat recurs Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Vaslui in numele si pentru Ministerul Finantelor Publice, sustinand ca hotararea atacata a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a art. I pct. 6 din O.G. nr. 40/1998, art. 25 si 19 din O.G. nr. 3/1992 3), modificata, art. 119 din Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilitatii nr. 82/1991, aprobat prin H.G. nr. 704/1993, si a H.G. nr. 831/1997, in sensul ca aceste dispozitii legale nu ofera agentului economic dreptul de a deduce cheltuielile si taxa pe valoarea adaugata daca actele in care acestea se regasesc nu indeplinesc conditiile de “document justificativ”.

Recursul este nefondat. Intr-adevar, a aratat instanta, dispozitiile legale, evocate prin motivele de recurs, prevad conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca facturile fiscale pentru a fi considerate documente justificative in baza carora se apreciaza deductibilitatea cheltuielilor la stabilirea impozitului pe profit si a taxei pe valoarea adaugata.

De asemenea, este real ca, de regula, documentele justificative contin anumite elemente indicate enuntiativ de art. 119 din Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilitatii nr. 82/ 1991, aprobat prin H.G. nr. 704/1993 si ca facturile fiscale cu regim special cuprind mai multe rubrici referitoare la furnizor, cumparator, cantitatea si valoarea expeditiei, precum si data acesteia.

Dar, toate elementele mai sus mentionate au scopul de a atesta sub semnatura persoanelor care au intocmit, vizat si aprobat, dupa caz, documentele, respectiv ca operatiunea a fost efectuata.

Or, ceea ce imputa organul financiar in cinci din totalul facturilor fiscale examinate cu ocazia controlului la sediul reclamantei, este lipsit de relevanta in ce priveste realitatea operatiunilor.

Astfel, neindicarea contului bancar si a bancii furnizorului care pot fi multiple si in continua schimbare, sau a codului fiscal ori sediul cumparatorului, care in speta este agentul economic verificat, nu sunt de natura sa afecteze realitatea operatiunilor pe care respectivele facturi le consemneaza.

Intr-o situatie, societatea creditoare a depus trei facturi, care au numai o semnatura indescifrabila la rubrica “semnatura si stampila cumparatorului”, fara a fi aplicata si stampila societatii recurente.

In conditiile in care debitoarea a contestat primirea marfurilor si semnatura de pe instrumentele de plata, inscrisurile respective nu pot fi considerate insusite de parti; nici atunci instanta nu a respins proba cu facturi, aratand ca societatea creditoare are posibilitatea de a administra alte probe din care sa rezulte daca delegatul inscris in facturi a fost imputernicit de catre debitoare sa ridice marfurile a caror contravaloare s-a inscris in cele trei facturi 4).

Mai mult: in cazul in care factura nu a fost acceptata, comerciantul care a emis-o are totusi dreptul sa faca dovada contrarie celor cuprinse in factura lui, prin oricare din mijloacele de proba prevazute de art. 46.

Chiar in urma acceptarii, acceptantul ca si emitentul au dreptul sa dovedeasca faptul ca ulterior au intervenit intelegeri noi prin care s-au modificat cele cuprinse in factura, ori ca acceptarea s-a dat din eroare etc 5).


Note:

1) Facturile si dispozitiile de plata in copie nu fac dovada platii prin ele insele, cat timp nu se face dovada depunerii lor la banca platitoare si nu s-a prezentat extrasul de cont din care sa rezulte luarea sumei din contul bancar al debitorului (Curtea Suprema de Justitie Sectia com. si Decizia nr. 38/1995, in Revista de Drept Comercial nr. 11/1996, pag. 91).

2) Vezi, pentru o asemenea situatie, Hotararea Curtii de Arbitraj Bucuresti nr. 133/5 mai 1978, in Repertoriul practicii arbitrale de comert exterior, intocmit de O. Capatana si C. Cunescu., 1982, pag.25.

3) Prima lege care instituia TVA, in prezent abrogata.

4) Decizia nr. 571 din 7.06.2002 a Curtii de Apel Galati, in Marin Voicu, Procedura somatiei de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 6/2003, pag. 177.

5) Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Editura National, Bucuresti, 1997, pag. 175. 

___________

Nota AvocatNet: 

- Articolul a fost publicat in nr. 16/2008 al Revistei Tribuna economica