Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor masuri privind punerea in circulatie a pasapoartelor electronice, precum si producerea altor documente de calatorie a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485 din 30.06.2008.
Tinand cont de:
- faptul ca de la data aderarii la Uniunea Europeana prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate si elementele biometrice integrate in pasapoarte si in documente de calatorie emise de statele membre, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, si ale Deciziei Comisiei nr. C(2005)409 pentru stabilirea specificatiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate si elementele biometrice integrate in pasapoarte si in documente de calatorie emise de statele membre sunt obligatorii si direct aplicabile in Romania;
- faptul ca Romania a amanat, cu acordul Comisiei Europene, punerea in circulatie a pasapoartelor electronice pana la data de 1 iulie 2008, data care nu va putea fi respectata din cauza imposibilitatilor obiective argumentate de exigenta respectarii dispozitiilor legislatiei nationale armonizate privind achizitiile publice;
- faptul ca este necesar sa fie luate unele masuri pentru incadrarea in termenul-limita de punere in circulatie a respectivelor documente, si anume 31 decembrie 2008, astfel cum a fost prorogat ulterior prin Hotararea Guvernului nr. 571/2008 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun in circulatie pasapoartele electronice, precum si a formei si continutului acestora, si pentru modificarea art. 21 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 1.016/2003 privind stabilirea formei si continutului permiselor de sedere si ale documentelor de calatorie care se elibereaza strainilor;
- faptul ca a fost deja declansata procedura necontencioasa impotriva Romaniei, premergatoare actiunii in constatarea neindeplinirii obligatiilor in fata Curtii de Justitie a Comunitatii Europene,
tinand seama de faptul ca aceste elemente constituie situatii extraordinare vizand interesul public si contribuie la indeplinirea obligatiilor asumate de Romania, potrivit calitatii sale de stat membru al Uniunii Europene, si la evitarea actionarii tarii noastre in justitie in fata Curtii de Justitie a Comunitatii Europene,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. I. - Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 199/2000 privind infiintarea Companiei Nationale "Imprimeria Nationala" - S.A., publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 581 din 20 noiembrie 2002, aprobata cu modificari prin Legea nr. 402/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 7, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2
1), cu urmatorul cuprins:
"(21) Compania Nationala Imprimeria Nationala - S.A. produce, cu titlu de exclusivitate, in conditiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 si ale Deciziei Comisiei nr. C(2005)409, pasapoarte electronice, permise de sedere si documente de calatorie care se elibereaza strainilor, colantul uniform de viza, pasapoarte temporare, titluri de calatorie pentru cetatenii romani, titluri de calatorie provizorii pentru cetatenii din statele membre ale Uniunii Europene, colante pentru vize biometrice, formulare pentru aplicarea vizei volante, precum si alte documente ale caror specificatii tehnice sunt clasificate secret UE."
2. La articolul 6 "Obiectul de activitate", litera A "Activitati principale" din anexa "Statutul Companiei Nationale Imprimeria Nationala - S.A.", dupa litera b) se introduc noua noi litere, literele b
1)-b
9), cu urmatorul cuprins:
"b
1) producerea, cu titlu de exclusivitate, a pasapoartelor electronice (diplomatice, de serviciu si simple);
b
2) producerea, cu titlu de exclusivitate, a permiselor de sedere si a documentelor de calatorie care se elibereaza strainilor, inclusiv a permiselor de trecere locala a frontierei in temeiul regimului micului trafic de frontiera;
b
3) producerea, cu titlu de exclusivitate, a colantului uniform de viza;
b
4) producerea, cu titlu de exclusivitate, a pasapoartelor temporare;
b
5) producerea, cu titlu de exclusivitate, a titlurilor de calatorie pentru cetatenii romani;
b
6) producerea, cu titlu de exclusivitate, a titlurilor de calatorie provizorii pentru cetatenii din statele membre ale Uniunii Europene;
b
7) producerea, cu titlu de exclusivitate, a colantelor pentru vize biometrice;
b
8) producerea, cu titlu de exclusivitate, a formularelor pentru aplicarea vizei volante;
b
9) producerea, cu titlu de exclusivitate, a altor documente ale caror specificatii tehnice sunt clasificate secret UE."
Art. II. - (1) Personalizarea pasapoartelor electronice se realizeaza de catre Centrul National Unic de Personalizare a Pasapoartelor Electronice, care va functiona in structura Directiei generale de pasapoarte din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative.
(2) Organizarea si functionarea Centrului National Unic de Personalizare a Pasapoartelor Electronice in cadrul Directiei Generale de Pasapoarte se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Internelor si Reformei Administrative, in termen de cel mult 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(3) Compania Nationala "Imprimeria Nationala" - S.A. este abilitata sa procure si sa puna la dispozitia Ministerului Internelor si Reformei Administrative si a Ministerului Afacerilor Externe echipamentele si produsele soft necesare pentru personalizarea pasapoartelor electronice, colantelor uniforme de viza si colantelor pentru vize biometrice.
(4) Compania Nationala "Imprimeria Nationala" - S.A. asigura comunicatiile si serviciile necesare functionarii neintrerupte a intregului sistem de emitere, gestionare si eliberare a documentelor prevazute la alin. (3).
Art. III. - (1) Imobilul construit din fondurile proprii ale Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", aflat in proprietatea regiei, avand datele de identificare prevazute in anexa nr. 1, impreuna cu dotarile aferente, trece in domeniul public al statului, cu plata, la valoarea de 11.503.912,94 lei, care reprezinta valoarea de inventar actualizata cu indicele de inflatie, inclusiv TVA, si este dat in administrarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative, cu destinatia de sediu pentru Centrul National Unic de Personalizare a Pasapoartelor Electronice.
(2) Contravaloarea imobilului prevazut la alin. (1) se achita din bugetul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, din fondurile alocate de la bugetul de stat cu aceasta destinatie.
(3) Terenul aferent constructiei prevazute la alin. (1), aflat in domeniul privat al statului si in administrarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", avand datele de identificare prevazute in anexa nr. 2, trece in domeniul public al statului si este transmis in administrarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative.
(4) Imobilele prevazute la alin. (1) si (3) se predau pe baza de protocol incheiat intre Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" si Ministerul Internelor si Reformei Administrative, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(5) Transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului prevazut la alin. (1) opereaza la data semnarii protocolului de predare-preluare a acestuia, incheiat potrivit alin. (4).
#PAGEBREAK#
Art. IV. - (1) Activitatile derulate in prezent de catre Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" referitoare la producerea unora dintre documentele prevazute la art. 7 alin. (2
1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 199/2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 402/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, se predau de catre regie Companiei Nationale "Imprimeria Nationala" - S.A., pe baza de protocol incheiat intre parti.
(2) Activitatile prevazute la alin. (1) vor fi derulate de Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" pana la predarea efectiva a acestora catre Compania Nationala "Imprimeria Nationala" - S.A.
Art. V. - (1) Compania Nationala "Imprimeria Nationala" - S.A. preia toate drepturile si este tinuta de toate obligatiile aferente activitatilor prevazute la art. IV, ce decurg din raporturile juridice ale Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" cu tertii.
(2) Compania Nationala "Imprimeria Nationala" - S.A. preia competentele prevazute la art. 11 pct. 21 si 22 din Regulamentul de organizare si functionare a Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 60/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la:
a) aprobarea preturilor si tarifelor pentru producerea si emiterea urmatoarelor documente cu caracter special: permise de sedere temporara/permanenta pentru cetatenii straini, pasapoarte pentru persoanele fara cetatenie, titluri de calatorie si colante de viza pentru cetatenii straini care vin in Romania, respectiv
b) aprobarea scutirii la plata sau a reducerii pretului permiselor de sedere temporara/permanenta pentru cetatenii straini, la propunerea Oficiului Roman pentru Imigrari din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, pe baza de protocol incheiat intre aceasta si Compania Nationala "Imprimeria Nationala" - S.A.
Art. VI. - In vederea respectarii prevederilor legale in domeniul ajutorului de stat, parametrii economico-financiari aferenti serviciului de interes economic general rezultat din activitatile prevazute la art. 7 alin. (2
1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 199/2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 402/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru calculul, controlul si revizuirea compensatiei, durata obligatiilor de serviciu de interes economic general, precum si modalitatile de rambursare a eventualei supracompensatii si masurile de evitare a acestor supracompensatii se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Economiei si Finantelor.
Art. VII. - (1) In vederea corelarii lor cu prevederile prezentei ordonante de urgenta, vor fi modificate, abrogate sau, dupa caz, completate, urmatoarele acte normative care reglementeaza activitatile de producere si activitatile aferente acestora, ale documentelor prevazute la art. 7 alin. (2
1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 199/2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 402/2001, cu modificarile si completarile ulterioare:
a) Hotararea Guvernului nr. 1.016/2003 privind stabilirea formei si continutului permiselor de sedere si ale documentelor de calatorie care se elibereaza strainilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 637 din 8 septembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) Hotararea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea si functionarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) Hotararea Guvernului nr. 556/2006 privind stabilirea datei de la care se elibereaza pasapoarte simple temporare, precum si a formei si continutului acestora, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 376 din 2 mai 2006;
d) Hotararea Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun in circulatie pasapoartele electronice, precum si a formei si continutului acestora, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 376 din 2 mai 2006, cu modificarile ulterioare;
e) Hotararea Guvernului nr. 1.177/2007 privind confectionarea si punerea in circulatie a noilor tipuri de colante de viza, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007;
f) alte acte normative care au acest obiect.
(2) Operatiunile prevazute la alin. (1) se vor realiza dupa predarea efectiva a activitatilor referitoare la producerea documentelor prevazute la art. 7 alin. (21) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 199/2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 402/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Economiei si Finantelor, a Ministerului Internelor si Reformei Administrative si a Secretariatului General al Guvernului, dupa caz.
#PAGEBREAK#
Art. VIII. - Alineatul (3) al articolului 10 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple si serviciilor publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 543 din 1 septembrie 2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 362/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Directia generala de pasapoarte este condusa de un director general, care are calitatea de ordonator de credite, ajutat de 2 directori generali adjuncti, numiti prin ordin al ministrului administratiei si internelor, dintre care unul asigura coordonarea activitatii Centrului National Unic de Personalizare a Pasapoartelor Electronice."
Art. IX. - (1) Articolul 21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La alineatul (5), litera c) se abroga.
2. Dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:
"(6) Compania Nationala Imprimeria Nationala - S.A. deduce la calculul profitului impozabil cheltuielile aferente producerii si emiterii permiselor de sedere temporara/permanenta pentru cetatenii straini, in conditiile reglementarilor legale."
(2) Pana la predarea efectiva a activitatii de producere si emitere a permiselor de sedere temporara/permanenta pentru cetatenii straini, Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" deduce la calculul profitului impozabil cheltuielile aferente acestei activitati, in conditiile reglementarilor legale.
Art. X. - Pe data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga Legea nr. 279/2006 privind personalizarea centralizata a pasapoartelor cu date biometrice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 596 din 11 iulie 2006.
Art. XI. - Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
---------------
Secretarul general al Guvernului,
Gabriel Berca
Ministrul internelor si reformei administrative,
Cristian David
p. Ministrul afacerilor externe,
Iulian Buga,
secretar de stat
p. Secretarul de stat al Departamentului pentru Afaceri Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea
p. Ministrul economiei si finantelor,
Catalin Doica,
secretar de stat
Bucuresti, 24 iunie 2008.
Nr. 94.
___
Nota Avocatnet:
-Anexele 1-2 ale OUG nr. 94/2008 le gasiti ca fisier atasat.
Comentarii articol (0)