Art. 1. - Se adopta Codul privind conduita etica si profesionala în domeniul auditului financiar, elaborat de Federatia Internationala a Contabililor (IFAC), editia 2003.
Art. 2. - Auditorii financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, în exercitarea independenta a profesiei de auditor financiar, au obligatia sa respecte cerintele Codului privind conduita etica si profesionala în domeniul auditului financiar.
Art. 3. - Departamentul de învatamânt si admitere va asigura, în cadrul procesului de pregatire profesionala continua, însusirea de catre membrii Camerei Auditorilor Financiari din România a prevederilor Codului privind conduita etica si profesionala în domeniul auditului financiar.
Art. 4. - Departamentul de monitorizare si competenta profesionala va urmari respectarea cerintelor Codului privind conduita etica si profesionala în domeniul auditului financiar de catre auditorii financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România.
Art. 5. - Nerespectarea prevederilor Codului privind conduita etica si profesionala în domeniul auditului financiar constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit prevederilor Regulamentului de organizare si functionare a Camerei Auditorilor Financiari din România.
Art. 6. - Prezenta hotarâre se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit prevederilor art. 6 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si va intra în vigoare la 31 decembrie 2004.
Pentru cei interesati prezentam mai jos continutul Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar:
Ordonanta de urgenta nr. 75 (r1) din 01/06/1999 Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 598 din 22/08/2003 privind activitatea de audit financiar
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - Prezenta ordonanta de urgenta constituie cadrul juridic pentru organizarea activitatii de audit financiar si reglementarea exercitarii independente a profesiei de auditor financiar de catre persoanele care au dobândit aceasta calitate în conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 2. - Auditul financiar reprezinta activitatea de examinare, în vederea exprimarii de catre auditorii financiari, a unei opinii asupra situatiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internationale de audit si adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România, denumita în continuare Camera.
Art. 3. - (1) Auditorul financiar este persoana fizica sau persoana juridica ce dobândeste aceasta calitate în conditiile prezentei ordonante de urgenta.
(2) Auditorii financiari persoane fizice sau persoane juridice, care au dobândit aceasta calitate si sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, în exercitarea independenta a profesiei pot desfasura:
a) activitatea de audit financiar;
b) activitatea de audit intern;
c) activitati de consultanta financiar-contabila si fiscala;
d) activitati de asigurare a managementului financiar-contabil;
e) activitati de pregatire profesionala de specialitate în domeniu;
f) activitati de expertiza contabila;
g) activitati de evaluare;
h) activitati de reorganizare judiciara si lichidare.
(3) Persoanele fizice si juridice care au calitatea de auditor financiar pot practica activitatile economico-financiare prevazute la alin. (2), cu respectarea reglementarilor specifice fiecareia dintre activitatile respective, dupa caz, si a principiului independentei.
Art. 4. - Auditorii financiari, în exercitarea independenta a profesiei, trebuie sa fie liberi si perceputi a fi liberi de orice constrângere care ar putea aduce atingere principiilor de independenta, obiectivitate si integritate profesionala.
CAPITOLUL II
Înfiintarea, organizarea si atributiile Camerei Auditorilor Financiari din România
Art. 5. - (1) Se înfiinteaza Camera Auditorilor Financiari din România, persoana juridica autonoma, ca organizatie profesionala de utilitate publica fara scop lucrativ.
(2) Camera, în numele statului, organizeaza, coordoneaza si autorizeaza desfasurarea activitatii de audit financiar în România.
(3) Camera are urmatoarele atributii:
a) elaboreaza urmatoarele documente:
a1) Regulamentul de organizare si functionare a Camerei, în vederea supunerii lui spre aprobare Guvernului. Regulamentul va cuprinde prevederi referitoare la: - organele de conducere ale Camerei si modul de desemnare a acestora; - atributiile si raspunderile Camerei; - regulile de atribuire si atragere a calitatii de auditor financiar; - cerintele privind asigurarea pentru riscul profesional în exercitarea activitatii de audit financiar; - abaterile disciplinare, sanctiunile disciplinare si procedura de disciplina;
a2) Codul privind conduita etica si profesionala în domeniul auditului financiar;
a3) standardele de audit;
a4) programa analitica pentru examenul de aptitudini profesionale;
a5) Normele privind procedurile de control al calitatii auditului financiar;
a6) Regulile privind pregatirea continua a auditorilor financiari;
a7) Normele privind procedurile minimale de audit; Reglementarile prevazute la lit. a2)-a7) se aproba prin hotarâri ale Consiliului Camerei;
b) atribuie calitatea de auditor financiar si emite autorizatii pentru exercitarea acestei profesii;
c) organizeaza si urmareste programul de pregatire continua a auditorilor financiari;
d) controleaza calitatea activitatii de audit financiar;
e) promoveaza actualizarea legislatiei prin institutiile abilitate, precum si a normelor de audit financiar, în concordanta cu reglementarile institutiilor profesionale europene si internationale; f) elaboreaza normele interne privind activitatea Camerei;
g) retrage temporar sau definitiv dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în conditiile prevederilor Regulamentului de organizare si functionare a Camerei;
h) asigura reprezentarea internationala a profesiei de auditor financiar din România;
i) emite reguli si proceduri în limitele si competentele stabilite în regulamentul de organizare si functionare, prin care sa se asigure respectarea dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta.
Art. 6. - (1) Camera are sediul în municipiul Bucuresti, Bd. Libertatii nr. 12, etajul 5, sectorul 5. Guvernul acorda în folosinta gratuita pe 10 ani spatiul necesar desfasurarii activitatii la adresa mentionata mai sus. (2) Camera poate înfiinta reprezentante în tara si în strainatate.
(3) Organele de conducere ale Camerei sunt: Conferinta, Consiliul si Biroul permanent al Consiliului Camerei.
(4) Membrii Consiliului Camerei sunt alesi în cadrul Conferintei ordinare, putând îndeplini cel mult doua mandate. Consiliul alege, pentru aceeasi perioada, Biroul permanent, precum si persoanele care îndeplinesc functiile de conducere prevazute de regulamentul de organizare si functionare.
(5) Hotarârile Conferintei si ale Consiliului Camerei pot fi publicate, conform hotarârii Consiliului, în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 7. - Membrii Consiliului Camerei, care în perioada mandatului devin, potrivit legii, incompatibili cu aceasta calitate, sunt obligati sa solicite suspendarea lor din functia pe care o detin în Consiliu, pe durata incompatibilitatii.
Art. 8. - (1) Camera are ca membri auditori financiari persoane fizice si juridice care, din punct de vedere al dreptului de exercitare a profesiei, pot fi activi sau nonactivi.
(2) Sunt auditori financiari nonactivi membrii care sunt incompatibili pentru exercitarea activitatii de audit financiar. Situatiile de incompatibilitate se stabilesc prin Regulamentul de organizare si functionare a Camerei.
(3) Auditorii financiari, membri ai Camerei, se înscriu în Registrul auditorilor financiari pe cele doua categorii, activi sau nonactivi, în baza declaratiei date pe propria raspundere.
(4) Refuzul Camerei de a înscrie ca membri persoane care considera ca întrunesc cerintele prezentei ordonante de urgenta poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.
Art. 9. - Nu pot fi auditori financiari activi într-o entitate economica sau, daca au fost desemnati de adunarea generala a entitatii economice respective, decad din aceasta calitate:
a) rudele sau afinii pâna la gradul al patrulea inclusiv ori sotii administratorilor;
b) persoanele care primesc, sub orice forma, pentru alte functii decât aceea de auditor financiar activ un salariu sau o remuneratie de la administratori ori de la entitatea economica auditata;
c) persoanele carora le este interzisa functia de administrator, potrivit legii;
d) persoanele care pe durata exercitarii profesiei de auditor financiar activ au atributii de control financiar în cadrul Ministerului Finantelor Publice sau al altor institutii publice, cu exceptia situatiilor prevazute expres de lege.
Art. 10. - (1) Sunt stagiari în activitatea de audit financiar persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) sunt licentiate ale unei facultati cu profil economic si au o vechime în activitatea financiar-contabila de minimum 4 ani sau au calitatea de expert contabil, respectiv de contabil autorizat cu studii superioare economice;
b) au promovat testul de verificare a cunostintelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu;
c) au satisfacut pe parcursul stagiului cerintele Codului privind conduita etica si profesionala în domeniul auditului financiar.
(2) Camera stabileste normele pentru desfasurarea programului de pregatire a stagiarului în activitatea de audit financiar.
(3) Stagiarii în activitatea de audit financiar pot efectua programul de pregatire practica prin participarea la activitatea de audit financiar, în cadrul unor cabinete individuale sau societati de profil, cu forme legale de încadrare sau fara remuneratie, potrivit normelor elaborate de Camera, pentru care entitatile economice mentionate mai sus vor elibera adeverinta de efectuare a stagiului.
CAPITOLUL III
Reguli de atribuire a calitatii de auditor financiar
Art. 11. - Pentru atribuirea calitatii de auditor financiar, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta, candidatii trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
A. Persoanele fizice:
a) sa îndeplineasca cumulativ conditiile prevazute la art. 10 alin. (1);
b) sa fi efectuat un stagiu practic de 3 ani în activitatea de audit financiar, stagiul putând începe numai dupa îndeplinirea cumulativa a conditiilor prevazute la art. 10 alin. (1) lit. a) si b);
c) sa promoveze examenul de aptitudini profesionale prevazut la art. 13.
B. Persoanele juridice:
a) persoanele care efectueaza auditul financiar al situatiilor financiare în numele societatilor de audit trebuie sa satisfaca conditiile prevazute la lit. A sau la art. 12;
b) majoritatea drepturilor de vot trebuie detinuta direct sau indirect de persoane fizice ori societati de audit care satisfac conditiile prevazute la lit. A sau la art. 12;
c) majoritatea membrilor consiliului de administratie al unei societati de audit trebuie sa fie persoane fizice sau societati de audit care satisfac conditiile prevazute la lit. A ori la art. 12.
Art. 12. - Camera, la cerere, poate sa atribuie calitatea si sa acorde dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar si persoanelor care îndeplinesc urmatoarele conditii:
A. Persoanele fizice trebuie:
a) sa posede o calificare profesionala în audit financiar sau în profesii asimilate acestuia, atribuita de alt stat în acord cu reglementarile specifice din acel stat;
b) sa fi fost pentru cel putin 3 ani auditor independent sau angajatul, asociatul, actionarul unei societati ori grup de societati care are în obiectul de activitate auditul financiar;
c) sa satisfaca cerintele Codului de etica profesionala al Federatiei Internationale a Contabililor (IFAC);
d) sa faca dovada ca poseda cunostintele necesare pentru desfasurarea activitatii de audit financiar în România. B. Persoanele juridice care au dobândit calitatea de auditor financiar într-un stat strain sau care fac parte dintr-un grup de societati în care majoritatea actionarilor sau/si a angajatilor detine calitatea de auditor financiar în statul respectiv. C. Atribuirea calitatii de membru al Camerei si acordarea dreptului de exercitare a profesiei de auditor financiar persoanelor care îndeplinesc cumulativ conditiile prevazute în prezentul articol se vor face potrivit normelor elaborate de Consiliul Camerei.
Art. 13. - (1) Calitatea de auditor financiar se atribuie pe baza de examen de aptitudini profesionale, prin care trebuie sa se certifice un nivel corespunzator de cunostinte teoretice, precum si capacitatea de a le aplica.
(2) Examenele pentru atribuirea calitatii de auditor financiar se organizeaza de Camera, conform prevederilor Regulamentului de organizare si functionare a Camerei.
(3) Examenul consta în sustinerea de probe scrise la urmatoarele discipline:
a) a1) audit financiar;
a2) contabilitate generala: reglementari nationale, europene si internationale; aspecte teoretice, metodologice si practice privind tratamentele contabile potrivit standardelor de contabilitate internationala; evaluarea elementelor bilantiere; determinarea profitului si pierderii;
a3) analiza si evaluarea critica a situatiilor financiare;
a4) reguli de consolidare a conturilor;
a5) contabilitatea costurilor si contabilitatea manageriala; relatia dintre contabilitate si management; a6) audit intern;
a7) standardele privind întocmirea situatiilor financiare si a bilanturilor consolidate si metodele de evaluare a elementelor bilantiere si de determinare a profitului si pierderii;
a8) normele legale si profesionale privind auditul financiar al situatiilor financiare si al celorlalte documente contabile si persoanele care efectueaza audit financiar;
b) alte discipline corelate cu auditul financiar:
b1) drept comercial;
b2) drept fiscal;
b3) drept civil;
b4) dreptul muncii si protectiei sociale;
b5) sisteme informationale si sisteme informatice;
b6) economia întreprinderii, economie generala si financiara;
b7) matematica si statistica;
b8) principii de baza privind managementul financiar al întreprinderii.
CAPITOLUL IV
Exercitarea independenta a profesiei de auditor financiar
Art. 14. - Auditorul financiar poate exercita independent profesia de auditor financiar numai daca îndeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) este membru persoana activa a Camerei;
b) îndeplineste conditiile stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare a Camerei.
Art. 15. - (1) O persoana nu poate exercita independent profesia de auditor financiar al unei entitati economice daca este angajata a acesteia ori daca are relatii cu aceasta sau cu orice persoana cu care entitatea economica respectiva are relatii care conduc la situatia de incompatibilitate sau conflict de interese.
(2) În sensul prezentei ordonante de urgenta, prin incompatibilitate sau conflict de interese se întelege toate situatiile care conduc la stirbirea cerintei fundamentale de independenta în exercitarea independenta a profesiei de auditor financiar.
Art. 16. - Daca pe durata exercitarii independente a profesiei de auditor financiar nu se mai îndeplinesc conditiile pentru exercitarea acesteia, auditorul financiar are obligatia sa renunte imediat la contractul sau si sa notifice clientului încetarea acestuia, precum si motivul renuntarii.
Art. 17. - (1) În cazul în care Camera ia cunostinta de situatia în care un auditor financiar, în timpul exercitarii independente a profesiei, nu a îndeplinit cerintele profesionale conform normelor de audit emise de Camera, aceasta va sesiza autoritatea statului la care se depun situatiile financiare ale entitatii economice respective si va lua masuri disciplinare împotriva auditorului financiar respectiv.
(2) În situatia în care autoritatea de stat prevazuta la alin. (1) solicita efectuarea unui al doilea audit, entitatea economica va lua masurile necesare pentru a se conforma în cel mai scurt timp, dar înlauntrul unui termen ce nu va depasi 6 luni de la data primirii de catre entitatea economica a comunicarii scrise.
CAPITOLUL V
Independenta si integritate profesionala
Art. 18. - Profesia de auditor financiar poate fi exercitata numai de persoanele care îndeplinesc conditiile de independenta prevazute în Regulamentul de organizare si functionare a Camerei.
Art. 19. - (1) Persoanele carora li s-a atribuit calitatea de membru persoana activa a Camerei nu pot angaja sau desfasura activitati care prejudiciaza ori care pot prejudicia integritatea, obiectivitatea, independenta sau reputatia profesionala, astfel cum acestea sunt definite în Codul privind conduita etica si profesionala în domeniul auditului financiar.
(2) Integritatea, obiectivitatea sau independenta profesionala nu este afectata daca auditorul financiar îsi exercita profesia la doua sau mai multe entitati economice în acelasi timp, în conditiile în care sunt respectate prevederile prezentei ordonante de urgenta si ale codului mentionat la alin. (1).
CAPITOLUL VI
Auditul intern
Art. 20. - Începând cu exercitiul financiar al anului 2001 entitatile economice ale caror situatii financiare sunt supuse auditului financiar sunt obligate sa organizeze si sa asigure exercitarea activitatii profesionale de audit intern, potrivit normelor legale în vigoare.
Art. 21. - Auditul intern reprezinta activitatea de examinare obiectiva a ansamblului activitatilor entitatii economice în scopul furnizarii unei evaluari independente a managementului riscului, controlului si proceselor de conducere a acestuia.
Art. 22. - Auditul intern are drept obiective:
a) verificarea conformitatii activitatilor din entitatea economica auditata cu politicile, programele si managementul acestuia, în conformitate cu prevederile legale;
b) evaluarea gradului de adecvare si aplicare a controalelor financiare si nefinanciare dispuse si efectuate de catre conducerea unitatii în scopul cresterii eficientei activitatii entitatii economice;
c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informatiilor financiare si nefinanciare destinate conducerii pentru cunoasterea realitatii din entitatea economica;
d) protejarea elementelor patrimoniale bilantiere si extrabilantiere si identificarea metodelor de prevenire a fraudelor si pierderilor de orice fel.
Art. 23. - Responsabilii pentru organizarea activitatii de audit intern, coordonarea lucrarilor/angajamentelor si semnarea rapoartelor de audit intern trebuie sa aiba calitatea de auditor financiar.
Art. 24. - Auditorii financiari efectueaza, cu ocazia planificarii si exercitarii independente a profesiei de auditor financiar, evaluarea functiei de audit intern atât sub aspectul gradului de adecvare a ariei de cuprindere a programelor conexe aplicate, cât si a performantelor acestuia, pentru a determina masura în care se pot baza pe rezultatele auditului intern în desfasurarea activitatii lor de audit financiar.
Art. 25. - Camera elaboreaza norme de audit intern aliniate la standardele internationale în domeniu.
CAPITOLUL VII
Rolul, atributiile si drepturile autoritatii de stat
Art. 26. - Activitatea Camerei se desfasoara sub supravegherea autoritatii de stat, reprezentata de Ministerul Finantelor Publice.
Art. 27. - Autoritatea de stat va urmari permanent ca reglementarile emise de Camera si deciziile luate de organele de conducere ale acesteia sa nu contravina reglementarilor legale.
Art. 28. - În cazul în care autoritatea de stat constata ca nu sunt respectate conditiile si obligatiile prevazute de lege, aceasta va lua masurile legale ce se impun.
Art. 29. - (1) Categoriile de entitati economice ale caror situatii financiare vor fi auditate potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta se stabilesc de catre Ministerul Finantelor Publice în acord cu Programul de implementare a Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 CEE si cu Standardele Internationale de Contabilitate.
(2) La entitatile economice care aplica reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 CEE si cu Standardele Internationale de Contabilitate auditul financiar se efectueaza potrivit prezentei ordonante de urgenta.
(3) Entitatile economice care nu au obligatia, potrivit legii, sa aplice Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 CEE si cu Standardele Internationale de Contabilitate pot opta pentru auditarea situatiilor financiare în conditiile prezentei ordonante de urgenta.
Art. 30. - Ministerul Finantelor Publice va elabora, cu consultarea prealabila a Camerei, si va promova spre adoptare proiecte de acte normative pentru completarea si/sau modificarea prezentei ordonante de urgenta, în functie de modificarea si/sau de completarea Directivei a VIII-a 84/653 CEE.
CAPITOLUL VIII
Registrul auditorilor financiari
Art. 31. - (1) Auditorii financiari activi si nonactivi, persoane fizice si juridice, vor fi înscrisi în Registrul auditorilor financiari, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, si va fi actualizat anual cu modificarile intervenite.
(2) În Registrul auditorilor financiari vor fi mentionate cel putin urmatoarele informatii: a) pentru persoanele fizice: numele, prenumele, adresa, numarul de telefon si numarul carnetului de auditor financiar; b) pentru persoanele juridice: denumirea societatii, adresa sediului social, numarul de telefon si numarul autorizatiei de functionare.
(3) Pentru fiecare societate de audit financiar se vor mentiona în plus urmatoarele:
a) numele, prenumele, adresa si numarul de telefon ale persoanelor fizice care efectueaza auditul financiar în numele si în contul societatilor de audit financiar;
b) numele, prenumele, adresa si numarul de telefon ale asociatilor sau ale actionarilor;
c) numele, prenumele, adresa si numarul de telefon ale membrilor consiliului de administratie.
CAPITOLUL IX
Sanctiuni
Art. 32. - Încalcarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta atrage, dupa caz, raspunderea administrativa, disciplinara, civila sau penala.
Art. 33. - (1) Auditorii financiari persoane juridice raspund, potrivit legii, în calitatea lor de membri ai Camerei, daca unul dintre asociati, administratori sau angajati, care nu are calitatea de auditor, va interveni în exercitarea independenta a profesiei de auditor financiar astfel încât sa prejudicieze independenta persoanelor fizice care desfasoara aceasta activitate în numele persoanei juridice.
(2) Prevederile prezentului capitol se aplica si persoanelor fizice care sunt membre ale Camerei si care desfasoara activitatea de auditor financiar în numele unor auditori financiari persoane juridice.
(3) În masura în care nu sunt infractiuni, faptele prevazute la alin. (1) si (2) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda între 10 si 25 milioane lei. Constatarea contraventiei se face de persoane anume împuternicite de Consiliul Camerei.
CAPITOLUL X
Dispozitii tranzitorii
Art. 34. - (1) Prin ordin al ministrului finantelor publice se stabileste un comitet provizoriu format din 9 membri. (2) Pe parcursul perioadei tranzitorii, care se întinde pâna la primele alegeri ale conducerii Camerei, Comitetul provizoriu îndeplineste atributiile Camerei prevazute la art. 5 alin.
(3). Regulamentul de organizare si functionare a Camerei prevazut la art. 5 alin. (3) se aproba prin hotarâre a Guvernului. (3) Comitetul provizoriu va functiona pâna la primele alegeri ale conducerii Camerei.
(4) Primele alegeri ale conducerii Camerei se organizeaza în termen de 3 luni de la aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Camerei, potrivit regulilor prevazute de acesta.
Art. 35. - (1) La constituire Camera va fi alcatuita din persoanele care îndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii si care vor dobândi calitatea de membru provizoriu:
a) detin calitatea de expert contabil de cel putin 4 ani si au studii superioare economice;
b) sunt cenzori la societati comerciale în baza Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la banci, societati de asigurare si reasigurare, în baza unor legi speciale, daca au exercitat aceasta calitate o perioada de 3 ani din ultimii 5 ani;
c) se bucura de o reputatie profesionala nestirbita.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), la constituire pot fi acceptate în Camera si persoane cu studii economice superioare de specialitate, care au exercitat timp de 15 ani activitati profesionale si stiintifice ce le-au permis acumularea unei experiente deosebit de valoroase în domeniu.
Art. 36. - În vederea sustinerii examenului de aptitudini profesionale de catre membrii provizorii, Comitetul provizoriu va organiza si va asigura desfasurarea corespunzatoare a acestuia.
Art. 37. - În corelare cu Programul national de pregatire a auditorilor financiari, cu cel de elaborare a normelor, regulilor si procedurilor nationale armonizate cu cele europene si internationale în domeniu, precum si cu implementarea programului de dezvoltare a sistemului contabil românesc, Comitetul provizoriu poate aproba, pe o perioada de cel mult 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, exercitarea temporara a calitatii de auditor financiar anumitor persoane fizice sau juridice, pe baza criteriilor si a cerintelor stabilite în Regulamentul de organizare si functionare a Camerei.
CAPITOLUL XI
Dispozitii finale
Art. 38. - Auditarea societatilor cotate pe pietele secundare de valori mobiliare se efectueaza numai de auditori financiari.
Art. 39. - (1) Pe data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga prevederile art. 6 lit. c), referitoare la auditul financiar contabil, din Ordonanta Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activitatii de expertiza contabila si a contabililor autorizati, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 august 1994, aprobata prin Legea nr. 42/1995, cu modificarile ulterioare.
(2) Prevederile art. 154-161 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la cenzori, nu sunt aplicabile societatilor comerciale care aplica Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE si cu Standardele Internationale de Contabilitate.
NOTA: Reproducem mai jos textul art. II din Ordonanta Guvernului nr. 67/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 12/2003, care nu a fost inclus în forma republicabila:"Art. II. - Responsabilii pentru organizarea activitatii de audit intern care, la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante, nu au calitatea de auditor financiar pot îndeplini în continuare aceste atributii, timp de cel mult 4 ani, perioada în care pot obtine calitatea de auditor financiar, în conditiile legii."
Comentarii articol (0)