In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare
Art. 1. - Prezenta hotarare stabileste cadrul legal privind liniile directoare, masurile si procedurile si pentru prevenirea sau reducerea pe cat posibil a oricaror efecte negative asupra mediului, in special asupra apei, aerului, solului, faunei, florei si peisajului, precum si a oricaror riscuri asupra sanatatii populatiei, rezultate ca urmare a gestionarii deseurilor din industriile extractive.
Art. 2. - (1) Prezenta hotarare reglementeaza gestionarea deseurilor rezultate din activitatea de prospectiune, explorare, extractie din subteran sau de exploatare a carierelor, tratare si stocare a resurselor minerale, denumite in continuare deseuri extractive.
(2) Prezenta hotarare nu se aplica:
a) deseurilor care rezulta in mod indirect din activitatile de prospectiune, explorare, extractie si tratare a resurselor minerale si din activitatile din cariere;
b) deseurilor rezultate din activitatile marine de prospectiune, explorare, extractie si tratare a resurselor minerale;
c) injectarii de apa si reinjectarii apei subterane pompate, asa cum sunt definite in art. 20 alin. (2) si (3) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, in masura in care sunt permise de articolul respectiv.
(3) Deseurile inerte si solul nepoluat, rezultate din prospectiunea, explorarea, extractia, tratarea si stocarea resurselor minerale, precum si din exploatarea carierelor si deseurile rezultate din extractia, tratarea si stocarea turbei nu se supun prevederilor art. 21-30, 34, 36-43, 49 si art. 50-56, cu exceptia celor depozitate in instalatii de categoria A pentru deseuri.
(4) Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile poate reduce sau renunta la cerintele pentru depozitarea deseurilor nepericuloase provenite din activitatea de prospectiune pentru resurse minerale, cu exceptia petrolului si a evaporitelor, altele decat ipsosul si anhidritul, precum si la cele pentru depozitarea solurilor nepoluate si a deseurilor rezultate din extractia, tratarea si stocarea turbei atat timp cat prevederile art. 5-7 sunt respectate.
(5) Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile poate reduce sau renunta la cerintele art. 36, 37, 42, 43, 49 si art. 50-56 pentru deseurile noninerte nepericuloase, cu exceptia celor depozitate in instalatii de categoria A pentru deseuri.
Art. 3. - Fara a aduce atingere altor prevederi ale legislatiei comunitare, pentru deseurile din domeniul de aplicare al prezentei hotarari nu se aplica prevederile Hotararii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deseurilor, cu completarile ulterioare.
Art. 4. - In sensul prezentei hotarari termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
1. deseu - conform anexei nr. 1A lit. b) la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;
2. deseuri periculoase - conform anexei nr. 1A lit. g) la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;
3. deseu inert - deseul care nu sufera nicio transformare semnificativa fizica, chimica sau biologica, nu se dizolva, nu arde ori nu reactioneaza in niciun fel fizic sau chimic, nu este biodegradabil si nu afecteaza materialele cu care vine in contact intr-un mod care sa poata duce la poluarea mediului ori sa dauneze sanatatii omului. Cantitatea totala de levigat si continutul de poluanti al deseului, precum si ecotoxicitatea levigatului trebuie sa fie nesemnificative si, in special, sa nu pericliteze calitatea apelor de suprafata si/sau subterane;
4. sol nepoluat - solul care este indepartat din stratul superior al unei suprafete de pamant in perioada activitatii extractive desfasurate in suprafata respectiva si care nu este considerat poluat conform Ordinului ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 756/1997 pentru aprobarea Reglementarii privind evaluarea poluarii mediului, cu modificarile si completarile ulterioare, sau legislatiei comunitare incidente;
5. resursa minerala sau mineral - depozit natural existent in scoarta terestra, format din compusi organici sau anorganici, cum ar fi combustibilii energetici, minereurile metalifere, mineralele industriale si de constructii, cu exceptia apei;
6. industrii extractive - toate intreprinderile si instalatiile angajate in extractia de suprafata sau subterana a resurselor minerale in scop comercial, inclusiv extractia prin foraje ori pentru tratarea materialului extras;
7. platou continental - suprafata a marii si a fundului marin care se intinde de la limita apei la mareele ordinare sau medii spre larg;
8. tratare - procesul mecanic, fizic, biologic, termic sau chimic ori o combinatie de procese aplicate resurselor minerale, inclusiv pentru cele rezultate din exploatarea carierelor, in scopul extractiei de mineral, inclusiv schimbarea granulatiei, clasarea, separarea si lesierea, precum si reprocesarea deseurilor inlaturate anterior, dar excluzand procesele de topire, prelucrare termica, alta decat calcinarea, si procesele metalurgice;
9. steril de procesare - deseuri solide sau slamuri care raman dupa tratarea substantelor minerale prin procese de separare (de exemplu: macinare, zdrobire, sortare dupa marime, flotatie si alte tehnici fizico-chimice) pentru recuperarea substantelor minerale valoroase dintr-o roca mai putin valoroasa;
10. halda - amenajare tehnica pentru depozitarea deseurilor solide la suprafata;
11. baraj - structura tehnica proiectata sa retina sau sa limiteze apa si/sau deseul intr-un iaz de decantare;
12. iaz de decantare - configuratie naturala sau amenajare tehnica pentru depozitarea deseurilor cu granulatie fina, in principal steril de procesare, impreuna cu cantitati variabile de apa libera, rezultate din tratarea resurselor minerale si din limpezirea si recircularea apei de proces;
13. cianuri disociabile in mediu slab acid - cianuri si compusi cianurici care disociaza in mediu slab acid la un pH definit;
14. levigat - orice lichid care percoleaza deseul depozitat si care deverseaza din sau este continut in cadrul unei instalatii pentru gestionarea deseurilor, inclusiv scurgerile poluate, care poate dauna mediului daca nu este tratat corespunzator;
15. instalatie pentru deseuri - orice zona destinata acumularii ori depozitarii deseurilor extractive fie in stare solida sau lichida, fie in solutie sau suspensie, pentru urmatoarele perioade de timp:
a) o perioada de timp nedeterminata pentru instalatiile de categoria A pentru deseuri si instalatiile pentru deseurile caracterizate ca periculoase in planul de gestionare a deseurilor extractive;
b) o perioada mai mare de 6 luni pentru instalatiile pentru deseuri periculoase rezultate in mod neprevazut;
c) o perioada mai mare de un an pentru instalatiile pentru deseuri noninerte nepericuloase;
d) o perioada mai mare de 3 ani pentru instalatii pentru soluri nepoluate, deseuri nepericuloase provenite din activitati de prospectiune si explorare, deseuri rezultate din extractia, tratarea si stocarea turbei si pentru deseuri inerte.
Astfel de instalatii includ orice baraj sau alta structura care contine, retine, limiteaza sau serveste in orice alt mod o astfel de instalatie si care include, de asemenea, dar nu se limiteaza la halde si iazuri de decantare, dar care exclude golurile de excavare in care deseul este reamplasat, dupa extractia substantelor minerale, in scopuri de reabilitare si constructie;
16. accident major - un eveniment aparut in zona in cursul unei operatiuni care implica gestionarea deseurilor extractive in orice amplasament aflat sub incidenta prezentei hotarari, care conduce la aparitia, imediata sau intarziata, a unor pericole grave asupra sanatatii populatiei si/sau asupra mediului in zona ori in imprejurimi;
17. substanta periculoasa - substanta, amestec sau preparat care este considerat periculos in conformitate cu prevederile art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor chimice periculoase, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 451/2001, cu modificarile ulterioare, sau ale Hotararii Guvernului nr. 92/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea, etichetarea si ambalarea preparatelor chimice periculoase, cu modificarile si completarile ulterioare;
18. cele mai bune tehnici disponibile - conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea si controlul integrat al poluarii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 84/2006;
19. corp de apa receptor - apele de suprafata, subterane, apele tranzitorii si apele costiere, asa cum sunt definite in anexa nr. 1 pct. 7, 8, 9 si 10 din Legea nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare;
20. reabilitare - tratarea terenului afectat de o instalatie pentru deseuri astfel incat starea acestuia sa fie adusa la un nivel satisfacator, in special in ceea ce priveste calitatea solului, viata salbatica, habitatele naturale, sistemele hidrologice, peisajul si posibilitatile adecvate de utilizare;
21. prospectiune - cautarea zacamintelor minerale cu valoare economica, inclusiv prelevarea de probe si de probe in vrac, executia de foraje si sapaturi, dar cu excluderea oricaror lucrari necesare pentru exploatarea unor asemenea zacaminte si a oricaror activitati asociate direct cu o activitate de extractie existenta;
22. explorare - conform definitiei din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
23. public - una sau mai multe persoane fizice ori juridice si, in conformitate cu legislatia sau practica nationala, organizatiile, asociatiile ori grupurile constituite de aceste persoane;
24. public interesat - publicul afectat sau care poate fi afectat ori care are un interes in deciziile de mediu conform art. 13-24; in sensul acestei definitii, organizatiile neguvernamentale care promoveaza protectia mediului sunt considerate ca avand un asemenea interes;
25. operator - orice persoana fizica sau juridica responsabila pentru gestionarea deseurilor extractive, pentru stocarea temporara a deseurilor extractive, precum si pentru etapele de operare si postinchidere;
26. detinator de deseuri - generatorul de deseuri extractive ori persoana fizica sau juridica care este in posesia acestora;
27. persoana competenta - persoana fizica care are experienta si cunostintele tehnice necesare pentru realizarea sarcinilor ce rezulta din prezenta hotarare;
28. autoritati competente - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, Ministerul Internelor si Reformei Administrative si Ministerul Economiei si Finantelor;
29. amplasament - intregul teren situat intr-o anumita zona geografica aflat sub controlul administrativ al unui operator;
30. schimbare substantiala - modificare in structura ori in modul de operare al unei instalatii pentru deseuri, care, in opinia autoritatii competente, poate avea efecte negative semnificative asupra sanatatii populatiei sau mediului.
CAPITOLUL II
Dispozitii generale
Art. 5. - (1) Autoritatile competente iau masurile necesare pentru a se asigura ca deseurile extractive sunt gestionate astfel incat sanatatea populatiei sa nu fie pusa in pericol si fara sa utilizeze procese tehnologice sau metode care pot pune in pericol mediul, in special fara a constitui un risc pentru apa, aer, sol, fauna si flora ori sa dauneze prin zgomot sau miros ori sa aduca un prejudiciu peisajului sau locurilor de interes special.
(2) Abandonarea, aruncarea sau depozitarea necontrolata a deseurilor extractive este interzisa.
Art. 6. - Autoritatile competente se asigura ca operatorii iau toate masurile necesare pentru prevenirea sau reducerea pe cat posibil a oricaror efecte adverse asupra sanatatii populatiei si mediului ca urmare a gestionarii deseurilor extractive. Aceasta include gestionarea oricarei instalatii pentru deseuri, inclusiv in etapa postinchidere, precum si prevenirea accidentelor majore care implica instalatia respectiva si limitarea consecintelor asupra sanatatii populatiei si mediului.
Art. 7. - Masurile prevazute la art. 6 se bazeaza, intre altele, pe cele mai bune tehnici disponibile, fara impunerea utilizarii unei tehnici sau tehnologii specifice, dar tinand cont de caracteristicile tehnice ale instalatiei pentru deseuri, localizarea geografica si conditiile locale de mediu.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL III
Planul de gestionare a deseurilor
Art. 8. - (1) Operatorii elaboreaza planul de gestionare a deseurilor extractive pentru reducerea, tratarea, valorificarea si eliminarea acestora, avand in vedere principiul dezvoltarii durabile.
(2) Obiectivele planului de gestionare a deseurilor extractive sunt:
a) prevenirea sau reducerea generarii de deseuri si a efectelor nocive ale acesteia, avandu-se in vedere in special:
(i) gestionarea deseurilor din faza de proiectare si in alegerea metodei utilizate pentru extractia si tratarea mineralului;
(ii) modificarile pe care deseurile extractive le pot suferi ca urmare a extinderii suprafetei de depozitare si expunerii acestora la conditiile de depozitare la suprafata;
(iii) reamplasarea deseurilor extractive in golurile de excavare dupa extractia mineralului, in masura in care este fezabil din punct de vedere tehnic si economic si cu respectarea deplina a cerintelor de mediu, in conformitate cu standardele de mediu in vigoare la nivel comunitar si cu prevederile prezentei hotarari, acolo unde este relevant;
(iv) punerea la loc a stratului de sol vegetal dupa inchiderea instalatiei pentru deseuri sau, daca acest lucru nu este fezabil din punct de vedere practic, reutilizarea stratului de sol in alta parte;
(v) utilizarea unor substante mai putin periculoase pentru tratarea resurselor minerale;
b) incurajarea valorificarii deseurilor extractive prin reciclarea, reutilizarea sau recuperarea acestora, acolo unde aceasta activitate este viabila din punctul de vedere al mediului, in conformitate cu standardele de mediu in vigoare la nivel comunitar si cu prevederile prezentei hotarari, unde este relevant;
c) asigurarea eliminarii in siguranta a deseurilor extractive pe termen scurt si lung, tinandu-se cont in mod special, inca din faza de proiectare, de gestionarea in timpul exploatarii si in perioada postinchidere a instalatiei pentru deseuri si prin alegerea unui proiect care:
(i) necesita conditii minime de monitorizare, control si management al instalatiei pentru deseuri in etapa postinchidere sau, in final, nu necesita astfel de conditii;
(ii) previne sau cel putin minimizeaza orice efect negativ pe termen lung cauzat, de exemplu, de migrarea poluantilor atmosferici sau acvatici care provin din instalatiile pentru deseuri; si
(iii) asigura, pe termen lung, stabilitatea geotehnica a oricaror baraje sau halde care sunt construite deasupra nivelului preexistent al terenului.
Art. 9. - Planul de gestionare a deseurilor trebuie sa contina cel putin urmatoarele elemente:
a) clasificarea propusa pentru instalatia pentru deseuri in conformitate cu criteriile prevazute in anexa nr. 3, acolo unde este cazul:
(i) in cazul in care se impune o instalatie de categoria A pentru deseuri, operatorul elaboreaza un document care demonstreaza ca o politica de prevenire a accidentelor majore, un sistem de management de securitate pentru aplicarea acesteia si un plan de urgenta intern sunt puse in aplicare in conformitate cu art. 15 si 16;
(ii) in cazul in care operatorul considera ca nu este necesara o instalatie de categoria A pentru deseuri, acesta furnizeaza informatii suficiente pentru a justifica acest lucru, inclusiv identificarea unor posibile riscuri de accidente;
b) caracterizarea deseului in conformitate cu anexa nr. 2 si o declaratie privind cantitatea totala estimata de deseuri extractive generata in faza de exploatare;
c) o descriere a procesului care genereaza astfel de deseuri si a oricarei tratari ulterioare la care acestea sunt supuse;
d) o descriere a modului in care depozitarea unor astfel de deseuri poate afecta sanatatea populatiei si mediul si masurile preventive care trebuie luate pentru minimizarea impactului asupra mediului in timpul exploatarii si in etapa postinchidere a instalatiei, inclusiv aspectele la care se face referire la art. 35 alin. (1) lit. a), b), d) si e);
e) procedurile de monitorizare si control propuse in conformitate cu prevederile art. 32 si 33, dupa caz, si ale art. 35 alin. (1) lit. c);
f) planul propus pentru inchidere, inclusiv reabilitarea, procedurile postinchidere si de monitorizare, conform prevederilor art. 38-43;
g) masurile pentru prevenirea deteriorarii calitatii apelor, potrivit Legii nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si pentru prevenirea sau minimizarea gradului de deteriorare a aerului si solului, conform art. 44-49;
h) o evaluare a starii terenului ce poate fi afectat de instalatia pentru deseuri.
Art. 10. - (1) Planul de gestionare a deseurilor trebuie sa furnizeze informatii suficiente pentru a permite Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, si Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale sa evalueze capacitatea operatorului de a indeplini obiectivele din planul de gestionare a deseurilor, prevazute la art. 8 alin. (2), si obligatiile sale conform prezentei hotarari.
(2) Planul de gestionare a deseurilor trebuie sa specifice in ce mod optiunea si metoda aleasa, conform prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a) pct. (i) indeplinesc obiectivele planului de gestionare a deseurilor, prevazute la art. 8 alin. (2) lit. a).
(3) Planul de gestionare este revizuit la fiecare 5 ani si/sau modificat corespunzator, in cazul in care sunt schimbari substantiale in exploatarea instalatiei pentru deseuri ori ale caracteristicilor deseurilor depozitate. Orice modificari se comunica Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, si Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale.
Art. 11. - Planurile elaborate conform altor prevederi din legislatia nationala sau legislatia comunitara si care contin informatiile prevazute la art. 9 pot fi utilizate daca astfel se inlatura orice suprapunere de informatii si repetarea activitatii operatorului, cu conditia ca toate prevederile art. 8-10 sa fie respectate.
Art. 12. - (1) Procedura pentru aprobarea planului de gestionare a deseurilor se stabileste prin ordin comun al ministrului mediului si dezvoltarii durabile, al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale si al ministrului economiei si finantelor, in termen de 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei hotarari.
(2) In baza procedurii prevazute la alin. (1), Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, aproba planurile de gestionare a deseurilor, avizate in prealabil de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, si monitorizeaza aplicarea acestora.
CAPITOLUL IV
Prevenirea accidentelor majore si informarea
Art. 13. - (1) Prevederile prezentului capitol se aplica instalatiilor de categoria A pentru deseuri.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) instalatiile pentru deseuri care intra sub incidenta Hotararii Guvernului nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major in care sunt implicate substante periculoase.
Art. 14. - (1) Fara a aduce atingere prevederilor altei legislatii comunitare sau legislatiei nationale armonizate si, in special, Hotararii Guvernului nr. 1.049/2006 privind cerintele minime pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor din industria extractiva de suprafata sau subteran si Hotararii Guvernului nr. 1.050/2006 privind cerintele minime pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor din industria extractiva de foraj, se identifica posibilele accidente majore si se includ aspectele specifice in normativele de proiectare, constructie, exploatare si intretinere, inchidere si postinchidere a instalatiei pentru deseuri, pentru a preveni asemenea accidente si a limita consecintele lor daunatoare asupra sanatatii populatiei si/sau mediului, inclusiv orice impact transfrontier.
(2) Normativele prevazute la alin. (1) se aproba prin ordin comun al ministrului economiei si finantelor si al ministrului mediului si dezvoltarii durabile si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei hotarari.
Art. 15. - (1) Pentru conformarea la prevederile din normativele prevazute la art. 14, fiecare operator, inainte de inceperea exploatarii, are urmatoarele obligatii:
a) elaboreaza un plan de prevenire a accidentelor majore pentru gestionarea deseurilor extractive;
b) implementeaza un sistem de management al securitatii pentru aplicarea planului prevazut la lit. a), in concordanta cu elementele prevazute in pct. 1 al anexei nr. 1;
c) implementeaza un plan de urgenta intern care sa includa masurile ce trebuie luate pe amplasament in cazul unui accident.
(2) Ca parte a planului prevazut la alin (1) lit. a), operatorul numeste un manager responsabil cu securitatea pentru aplicarea si supervizarea periodica a planului de prevenire a accidentelor majore.
Art. 16. - (1) Inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta elaboreaza un plan de urgenta extern, specificand masurile care se iau in afara amplasamentului in cazul unui accident.
(2) Ca parte a documentatiei prin care operatorul solicita obtinerea autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu, acesta are obligatia sa furnizeze inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta informatiile necesare care sa permita elaborarea planului prevazut la alin. (1).
Art. 17. - Planurile de urgenta prevazute la art. 15 alin. (1) lit. c) si art. 16 au urmatoarele obiective:
a) sa controleze si sa limiteze accidentele majore si alte incidente, astfel incat sa se minimizeze efectele acestora si, in special, sa se limiteze daunele asupra sanatatii populatiei si mediului;
b) sa puna in aplicare masurile necesare pentru protectia sanatatii populatiei si mediului impotriva efectelor accidentelor majore sau a altor incidente;
c) sa comunice informatiile necesare publicului, autoritatilor teritoriale de protectie a mediului si inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta;
d) sa includa prevederi cu privire la depoluarea, reabilitarea si refacerea mediului dupa un accident major.
Art. 18. - In cazul unui accident major operatorul are obligatia sa furnizeze imediat inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta si autoritatilor teritoriale pentru protectia mediului toate informatiile necesare care conduc la minimizarea consecintelor acestuia asupra sanatatii populatiei si la evaluarea si minimizarea extinderii, actuale sau potentiale, a daunelor aduse mediului.
Art. 19. - (1) Inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta asigura ca publicului interesat i se ofera in timp util si in mod efectiv posibilitatea de a participa la pregatirea sau revizuirea planului de urgenta extern care trebuie sa fie elaborat conform art. 16.
(2) In acest scop, publicul interesat este informat asupra:
a) oricarei propuneri de plan de urgenta extern, informatia relevanta fiindu-i pusa la dispozitie;
b) dreptului de a participa in procesul de luare a deciziei;
c) coordonatelor inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta carora le pot fi transmise comentarii si intrebari.
(3) Inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta asigura cadrul pentru ca publicul interesat sa isi exprime comentariile intr-o perioada rezonabila de timp, iar aceste comentarii sa fie luate in considerare in luarea deciziei referitoare la planul de urgenta extern.
Art. 20. - (1) Inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta se asigura ca informatiile privind masurile de siguranta si actiunile necesare in cazul unui accident, continand cel putin elementele prevazute la pct. 2 al anexei nr. 1, sunt furnizate gratuit si in cel mai scurt timp publicului interesat.
(2) Aceste informatii sunt revizuite la fiecare 3 ani si actualizate ori de cate ori este necesar.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL V
Solicitarea si emiterea autorizatiei
Art. 21. - (1) Este interzisa functionarea instalatiei pentru deseuri fara autorizatie/autorizatie integrata de mediu emisa de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului.
(2) Autorizatia prevazuta la alin. (1) contine elementele specificate in alin. (4) si stabileste in mod clar categoria instalatiei pentru deseuri, in conformitate cu criteriile prevazute la art. 31.
(3) Pentru conformarea cu prevederile alin. (1) si (2), precum si cu prevederile art. 22-24, orice autorizatie/autorizatie integrata de mediu este completata cu cerintele specifice instalatiilor pentru deseuri, prevazute la alin. (4), inlaturandu-se astfel orice suprapunere de informatie, repetari ale activitatii operatorului si repetarea autorizarii acestuia de catre autoritatea competenta.
(4) Documentatia prin care operatorul solicita autorizarea contine cel putin urmatoarele informatii:
a) identitatea operatorului;
b) amplasamentul propus pentru instalatia pentru deseuri, inclusiv orice amplasamente alternative posibile;
c) planul de gestionare a deseurilor conform art. 8-12;
d) modalitatile de constituire a garantiei financiare sau a unui echivalent, conform prevederilor art. 50-53;
e) informatiile furnizate de operator in conformitate cu art. 11 alin. (1), (2) si (4), art. 12 si art. 13 din Hotararea Guvernului nr. 1.213/2006 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice si private, daca se solicita o evaluare a impactului asupra mediului conform acestei hotarari.
Art. 22. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, emite autorizatia/autorizatia integrata de mediu numai daca sunt respectate urmatoarele cerinte:
a) conformarea operatorului la cerintele relevante ale prezentei hotarari;
b) gestionarea deseurilor nu este in conflict direct sau nu interfereaza cu implementarea planului ori planurilor de gestionare a deseurilor elaborate conform prevederilor art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 23. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, revizuieste periodic si, acolo unde este necesar, reactualizeaza conditiile de autorizare:
a) atunci cand sunt modificari substantiale in exploatarea instalatiei pentru deseuri sau ale deseurilor depozitate;
b) in baza rezultatelor de monitorizare raportate de operator conform art. 36-37 sau a inspectiilor realizate in conformitate cu art. 57 si 58;
c) pe baza schimbului de informatii cu privire la schimbarile substantiale intervenite referitor la cele mai bune tehnici disponibile, al carui rezultat este publicat de Comisia Europeana.
Art. 24. - Informatiile continute in autorizatia/autorizatia integrata de mediu emisa in baza art. 21-23 sunt puse de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, la dispozitia Institutului National de Statistica si a autoritatilor competente de statistica la nivel comunitar, atunci cand acestea sunt solicitate in scop statistic. Informatiile sensibile cu caracter pur comercial, cum ar fi informatiile referitoare la relatiile de afaceri, componentele de cost si volumul rezervelor minerale economice nu sunt facute publice.
CAPITOLUL VI
Participarea publicului
Art. 25. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului asigura informarea publicului, inca de la inceputul procedurii de acordare a autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu sau cel mai tarziu imediat ce informatia poate fi furnizata in mod rezonabil, prin anunturi publice sau alte mijloace corespunzatoare, cum ar fi prezentarea in mass-media in format electronic, acolo unde este posibil, cu privire la urmatoarele aspecte:
a) solicitarea autorizatiei/autorizatei integrate de mediu;
b) faptul ca o decizie privind solicitarea unei autorizatii/autorizatii integrate de mediu este subiectul unei consultari intre statele membre, conform art. 54-56, dupa caz;
c) coordonatele autoritatilor competente responsabile cu luarea deciziei prevazute la lit. b), ale autoritatilor competente care pot furniza informatii relevante, ale celor catre care pot fi transmise comentarii sau intrebari, precum si informatii referitoare la calendarul de transmitere a acestora;
d) natura posibilelor decizii;
e) detalii referitoare la propunerea de reactualizare a autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu sau a conditiilor de autorizare, dupa caz;
f) indicarea datei, locului si mijloacelor prin care informatiile relevante sunt disponibile;
g) detalii referitoare la modalitatile de participare a publicului la luarea deciziei, conform art. 30.
Art. 26. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, se asigura ca, intr-o perioada de timp corespunzatoare, sunt puse la dispozitia publicului interesat urmatoarele:
a) in conformitate cu legislatia nationala, principalele rapoarte si recomandari transmise de acestea, de la data cand publicul a fost informat potrivit art. 25;
b) orice informatie aditionala celei prevazute la art. 25, care este relevanta pentru decizia care se ia conform art. 21-24 si care devine disponibila numai dupa ce publicul a fost informat potrivit art. 25, cu respectarea prevederilor Hotararii Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informatia privind mediul.
Art. 27. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, ia masurile corespunzatoare pentru a se asigura ca publicul este informat, potrivit art. 25, asupra actualizarii conditiilor de autorizare in conformitate cu art. 23.
Art. 28. - (1) Publicul interesat are dreptul sa transmita comentariile si opiniile Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, inainte de luarea deciziei.
(2) Rezultatele consultarilor desfasurate potrivit art. 25-30 sunt luate in considerare in mod corespunzator la luarea deciziei.
Art. 29. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, pune la dispozitia publicului interesat decizia luata in conformitate cu procedurile corespunzatoare si urmatoarele informatii:
a) continutul deciziei, inclusiv o copie a autorizatiei;
b) motivele si considerentele care au stat la baza deciziei.
Art. 30. - Participarea publicului se realizeaza in conformitate cu Ordinul ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului nr. 818/2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizatiei integrate de mediu, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu Ordinul ministrului mediului si dezvoltarii durabile nr. 1.798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizatiei de mediu.
CAPITOLUL VII
Sistemul de clasificare a instalatiilor pentru deseuri
Art. 31. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, clasifica o instalatie pentru deseuri ca fiind de categoria A in conformitate cu criteriile prevazute in anexa nr. 3.
CAPITOLUL VIII
Umplerea golurilor de excavare
Art. 32. - Cand deseurile extractive provenite din extractia de suprafata sau subterana sunt puse la loc in golurile de excavare in vederea reabilitarii ori reconstructiei acestora, operatorul ia masurile corespunzatoare pentru:
a) asigurarea stabilitatii deseurilor extractive, conform art. 35, mutatis mutandi;
b) prevenirea poluarii solului, apei de suprafata si subterane, conform art. 44, 46 si 48, mutatis mutandi;
c) asigurarea monitorizarii deseurilor extractive si a golurilor de excavare, conform art. 41 si 42, mutatis mutandi.
Art. 33. - Deseurilor, altele decat cele extractive, utilizate pentru umplerea golurilor de excavare, le sunt aplicabile in mod corespunzator prevederile Hotararii Guvernului nr. 349/2005, cu completarile ulterioare.
CAPITOLUL IX
Constructia si gestionarea instalatiilor pentru deseuri
Art. 34. - (1) Gestionarea instalatiei pentru deseuri se realizeaza numai de catre persoane competente.
(2) Operatorul este obligat sa asigure instruirea si perfectionarea tehnica a angajatilor din acest domeniu.
Art. 35. - (1) La construirea unei noi instalatii pentru deseuri sau la modificarea uneia existente, operatorul este obligat sa asigure ca:
a) instalatia pentru deseuri este amplasata corespunzator, avand in vedere obligatiile nationale si comunitare cu privire la ariile protejate, factorii geologici, hidrologici, hidrogeologici, seismici si geotehnici si este proiectata astfel incat sa respecte conditiile necesare pe termen scurt si lung de prevenire a poluarii solului, aerului, apei subterane sau de suprafata, tinand cont in special de Legea nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, Hotararea Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptata a evacuarilor, emisiilor si pierderilor de substante prioritar periculoase, cu modificarile si completarile ulterioare, si asigurand colectarea eficienta a apei contaminate si a levigatului in conditiile prevazute in autorizatie/autorizatia integrata de mediu, precum si reducerea eroziunii cauzate de apa sau vant, pe cat este posibil din punct de vedere tehnic si viabil din punct de vedere economic;
b) instalatia pentru deseuri este corespunzator construita, administrata si intretinuta pentru a-i asigura stabilitatea fizica si a preveni poluarea ori contaminarea solului, aerului, apei de suprafata sau subterane pe termen scurt si lung, precum si pentru a minimiza pe cat posibil prejudiciul asupra peisajului;
c) exista planuri si programe corespunzatoare pentru monitorizarea si inspectia periodica a instalatiei pentru deseuri de catre persoane competente si pentru a actiona in cazul in care rezultatele indica instabilitatea ori contaminarea solului sau a apei;
d) sunt intocmite programe corespunzatoare pentru reabilitarea terenului si inchiderea instalatiei pentru deseuri;
e) sunt intocmite programe corespunzatoare pentru faza postinchidere a instalatiei pentru deseuri.
(2) Inregistrarile cu privire la monitorizare si inspectiile prevazute la alin. (1) lit. c) sunt pastrate, impreuna cu documentatia de autorizare, pentru a asigura transmiterea corespunzatoare a informatiilor, in special in cazul schimbarii operatorului.
Art. 36. - (1) Operatorul notifica in termen de 3 ore de la un eveniment inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta, autoritatile teritoriale pentru protectia mediului si structurile teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale asupra oricarui eveniment care poate sa afecteze stabilitatea instalatiei pentru deseuri sau in cazul unor efecte negative semnificative asupra mediului, constatate ca urmare a procedurilor de monitorizare si inspectie ale instalatiei pentru deseuri.
(2) Operatorul pune in aplicare planul de urgenta intern, acolo unde este cazul, si urmeaza orice alte instructiuni ale inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta, ale Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale si ale Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, pentru luarea masurilor corective.
(3) Operatorii cu capital de stat notifica evenimentele prevazute la alin. (1) si Ministerului Economiei si Finantelor si urmeaza inclusiv instructiunile acestuia pentru luarea masurilor corective.
(4) Operatorul suporta costurile masurilor care sunt luate.
Art. 37. - (1) Operatorul raporteaza, conform prevederilor autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu, dar cel putin o data pe an, catre autoritatea competenta emitenta a autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu, pe baza unor date cumulate, toate rezultatele monitorizarii pentru a demonstra conformarea cu conditiile din autorizatia/autorizatia integrata de mediu si cresterea gradului de cunoastere cu privire la deseuri si la comportamentul instalatiei pentru deseuri.
(2) In baza raportului prevazut la alin. (1), Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, poate decide daca este necesara validarea acestuia de catre un expert independent.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL X
Proceduri de inchidere si postinchidere ale instalatiilor pentru deseuri
Art. 38. - Pentru conformarea cu prevederile art. 39-42, procedurile de inchidere si postinchidere pentru instalatiile pentru deseuri, avizate de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, se aproba de catre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile si se aplica de catre operatori.
Art. 39. - Procedura de inchidere a unei instalatii pentru deseuri poate incepe numai daca una dintre conditiile urmatoare este realizata:
a) sunt intrunite cerintele relevante cuprinse in autorizatie/ autorizatia integrata de mediu;
b) operatorul solicita si obtine in acest scop decizia Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale;
c) Agentia Nationala pentru Resurse Minerale emite o decizie motivata in acest scop.
Art. 40. - (1) O instalatie pentru deseuri poate fi considerata ca inchisa definitiv numai dupa ce Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, si Agentia Nationala pentru Resurse Minerale au realizat fara intarziere o inspectie finala a amplasamentului, au evaluat toate rapoartele transmise de operator, au certificat ca amplasamentul afectat de instalatia pentru deseuri a fost reabilitat si au comunicat operatorului aprobarea inchiderii. Agentia Nationala pentru Resurse Minerale comunica operatorului aprobarea inchiderii.
(2) Aprobarea prevazuta la alin. (1) nu reduce in niciun fel obligatiile operatorului prevazute in autorizatie/autorizatia integrata de mediu sau in legislatia in vigoare.
Art. 41. - (1) Operatorul este responsabil pentru intretinerea, monitorizarea, inspectia si masurile corective pentru faza postinchidere pe toata perioada stabilita de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, tinand cont de natura si durata pericolului.
(2) Ministerul Economiei si Finantelor poate decide sa preia responsabilitatile prevazute la alin. (1) de la operator dupa ce instalatia pentru deseuri a fost inchisa definitiv si fara sa prejudicieze legislatia nationala sau legislatia comunitara care guverneaza responsabilitatea detinatorului de deseuri.
Art. 42. - Cand se considera necesar de catre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, pentru a indeplini cerintele relevante de mediu prevazute de legislatia nationala, in special in Legea nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si in Hotararea Guvernului nr. 351/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa inchiderea unei instalatii pentru deseuri, operatorul are obligatia, printre altele, de a verifica stabilitatea fizica si chimica a instalatiei si de a minimiza orice efect negativ asupra mediului, in special in ceea ce priveste apa de suprafata si subterana, asigurand urmatoarele:
a) monitorizarea si conservarea tuturor structurilor instalatiei, cu aparatura de masurare si control permanent pregatita pentru utilizare;
b) mentinerea canalelor de descarcare si a deversoarelor curate si libere, acolo unde este cazul.
Art. 43. - (1) Dupa inchiderea instalatiei pentru deseuri, operatorul:
a) notifica fara intarziere inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta si Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, asupra oricarui eveniment sau oricarei imprejurari care poate afecta stabilitatea instalatiei pentru gestionarea deseurilor si oricaror efecte adverse semnificative asupra mediului care apar in cursul procedurilor relevante de inspectie si monitorizare;
b) pune in aplicare, acolo unde este cazul, planul de urgenta intern;
c) urmeaza orice alte instructiuni ale autoritatilor competente cu privire la masurile corective ce trebuie luate.
(2) Operatorul suporta costurile masurilor ce trebuie luate.
(3) In cazurile si cu frecventele stabilite de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, operatorul raporteaza, in baza unor date cumulate, toate rezultatele monitorizarii pentru a demonstra conformarea cu conditiile din autorizatie/autorizatia integrata de mediu si cresterea gradului de cunoastere cu privire la deseuri si la comportamentul instalatiei pentru deseuri.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL XI
Prevenirea deteriorarii calitatii apei, poluarii aerului si solului
Art. 44. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, se asigura ca operatorul ia masurile necesare pentru a respecta standardele de mediu comunitare, in special pentru a preveni deteriorarea calitatii apei, in conformitate cu Legea apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, printre altele, prin:
a) evaluarea potentialului de generare a levigatului, inclusiv continutul contaminant al acestuia, a deseurilor depozitate atat in faza de exploatare, cat si in faza postinchidere a instalatiei pentru gestionarea deseurilor si determinarea bilantului apei pentru instalatia pentru deseuri;
b) prevenirea ori minimizarea generarii levigatului si a contaminarii cu deseuri a apelor de suprafata sau subterane si a solului;
c) colectarea si tratarea apei contaminate si a levigatului provenite din instalatia pentru deseuri la nivelul corespunzator normativului tehnic privind stabilirea limitelor de incarcare cu poluanti a apelor uzate industriale si orasenesti la evacuarea in receptorii naturali, NTPA 001, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in mediul acvatic a apelor uzate, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 45. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, se asigura ca operatorul a luat masurile adecvate pentru prevenirea sau reducerea pulberilor si a emisiilor de gaz.
Art. 46. - Acolo unde, in baza unei evaluari a riscurilor asupra mediului, tinand cont in special de prevederile Legii nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Hotararii Guvernului nr. 351/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa caz, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, decide ca nu sunt necesare colectarea si tratarea levigatului sau stabileste ca instalatia pentru gestionarea deseurilor nu prezinta pericol potential asupra solului, apei subterane ori de suprafata, atunci cerintele stabilite la art. 44 lit. b) si c) pot fi reduse sau eliminate.
Art. 47. - Se interzice operatorului sa depoziteze deseurile extractive, in stare solida, lichida sau slam, in orice corp de apa receptor, altul decat cel construit in scopul eliminarii acestor deseuri, daca operatorul nu asigura conformarea cu prevederile relevante din Legea nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si din Hotararea Guvernului nr. 351/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 48. - (1) In cazul in care deseurile extractive sunt reamplasate in golurile de excavatie create fie prin exploatare de suprafata sau subteran, care pot fi inundate dupa inchidere, operatorul trebuie sa ia masurile necesare de prevenire sau de reducere a contaminarii apei si poluarii solului, in conformitate cu art. 44 si 46.
(2) Operatorul furnizeaza Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, informatiile necesare pentru asigurarea conformarii cu cerintele de mediu si, in special, cu cele prevazute in Legea nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 49. - (1) In cazul unui iaz de decantare care implica prezenta cianurilor, operatorul asigura reducerea concentratiei de cianuri disociabile in mediu slab acid la cel mai mic nivel posibil prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile.
(2) La instalatiile pentru deseuri prevazute la alin. (1), care au obtinut autorizatie/autorizatie integrata de mediu anterior datei de intrare in vigoare a prezentei hotarari sau care sunt deja in functiune la data de 1 mai 2008, concentratia de cianuri disociabile in mediu slab acid la punctul de descarcare a sterilului de la uzina de preparare a minereurilor in iaz nu trebuie sa depaseasca:
a) 50 ppm, incepand cu 1 mai 2008;
b) 25 ppm, incepand cu 1 mai 2013;
c) 10 ppm, incepand cu 1 mai 2018.
(3) La instalatiile pentru deseuri prevazute la alin. (1), care obtin autorizatie/autorizatie integrata de mediu dupa data de 1 mai 2008, concentratia de cianuri disociabile in mediu slab acid la punctul de descarcare in iaz a sterilului de la uzina de preparare a minereurilor nu trebuie sa depaseasca 10 ppm.
(4) Daca Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, solicita, operatorul are obligatia sa demonstreze, printr-o evaluare de risc care ia in considerare conditiile specifice ale amplasamentului, ca nu este necesara reducerea in continuare a limitelor de concentratie prevazute la alin. (1).
CAPITOLUL XII
Garantia financiara
Art. 50. - (1) Inainte de inceperea oricarei operatii care implica acumularea sau depozitarea deseurilor extractive intr-o instalatie pentru deseuri, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale solicita dovada constituirii unei garantii financiare.
(2) Procedura privind constituirea garantiei financiare este elaborata, astfel incat:
a) toate obligatiile din autorizatia/autorizatia integrata de mediu emisa in baza prezentei hotarari, inclusiv prevederile postinchidere, sa fie acoperite financiar;
b) sa existe fonduri disponibile in orice moment pentru reabilitarea amplasamentului afectat de instalatiile pentru deseuri, asa cum apare in planul de gestionare a deseurilor elaborat potrivit prevederilor art. 8-12 si 21-24.
(3) Procedura prevazuta la alin. (2) se aproba prin ordin comun al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, al ministrului mediului si dezvoltarii durabile si al ministrului economiei si finantelor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei hotarari.
Art. 51. - Calcularea garantiei prevazute la art. 50 alin. (1) se realizeaza avandu-se in vedere:
a) posibilul impact al instalatiei pentru deseuri asupra mediului, tinandu-se cont in special de categoria instalatiei pentru deseuri, caracteristicile deseului si de viitoarea utilizare a terenului reabilitat;
b) prezumtia ca terte parti independente si cu calificare corespunzatoare evalueaza si realizeaza orice lucrare de reabilitare necesara.
Art. 52. - Periodic, cuantumul garantiei se modifica in conformitate cu orice lucrare de reabilitare necesar a fi realizata pe terenul afectat de instalatia pentru deseuri, astfel cum este prevazut in planul de gestionare a deseurilor, potrivit art. 8-12, si cum este solicitat prin autorizatia/autorizatia integrata de mediu prevazuta la art. 21-24.
Art. 53. - Acolo unde a fost aprobata inchiderea instalatiei pentru deseuri conform art. 40 si pe baza unor rapoarte de situatie elaborate de celelalte autoritati, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale furnizeaza operatorului o declaratie scrisa prin care acesta este absolvit de obligatia garantiei financiare prevazute la art. 50 alin. (1) si (2), cu exceptia obligatiilor postinchidere, asa cum se prevede la art. 41.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL XIII
Efecte transfrontiere
Art. 54. - (1) In situatia in care exista informatii ca exploatarea unei instalatii de categoria A pentru deseuri poate afecta semnificativ mediul sau prezinta riscuri pentru sanatatea populatiei altui stat membru sau la cererea autoritatii competente din statul membru potential afectat, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile transmite acelui stat membru informatiile continute in solicitarea de autorizatie/autorizatie integrata de mediu, emisa conform art. 21-24, in momentul in care informatiile respective sunt disponibile publicului interesat pe plan national.
(2) Aceste informatii servesc ca baza pentru orice consultari necesare in contextul relatiilor bilaterale dintre Romania si alt stat membru, pe baza de reciprocitate si echivalenta.
Art. 55. - In cadrul relatiilor bilaterale, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile asigura ca, in cazurile in care se face referire la Art. 54, solicitarile de autorizare sunt disponibile intr-o perioada de timp care sa permita publicului interesat al statului membru potential afectat sa formuleze comentarii mai inainte ca autoritatea competenta sa ia o decizie.
Art. 56. - In eventualitatea unui accident care implica instalatia pentru deseuri la care se face referire in art. 54, informatiile furnizate de operator Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, prin inspectoratele judetene de urgenta, Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, si Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, in baza art. 17 si 18, sunt imediat transmise de catre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta catre autoritatea competenta a celuilalt stat membru, pentru a minimiza consecintele accidentului asupra sanatatii populatiei si pentru evaluarea si reducerea la minimum a daunei de mediu efective sau potentiale.
CAPITOLUL XIV
Controalele autoritatii competente
Art. 57. - (1) Inainte de inceperea operatiilor de depozitare si apoi la intervale de 6 luni, inclusiv in faza postinchidere, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin Garda Nationala de Mediu, controleaza orice instalatie pentru deseuri aflata sub incidenta art. 21-24 pentru a asigura conformarea cu conditiile relevante din autorizatia/autorizatia integrata de mediu.
(2) O evaluare pozitiva nu reduce in niciun fel responsabilitatea operatorului referitoare la respectarea conditiilor din autorizatia/autorizatia integrata de mediu.
(3) Inspectoratele judetene de urgenta controleaza cel putin o data pe an instalatiile pentru deseuri prevazute la art. 31.
Art. 58. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, prin autoritatile teritoriale pentru protectia mediului, solicita operatorului prin autorizatia/autorizatia integrata de mediu sa tina evidenta la zi a inregistrarilor referitoare la gestionarea tuturor deseurilor, sa le puna la dispozitia controlului autoritatii competente si sa asigure ca, in cazul unei schimbari a operatorului in timpul administrarii instalatiei pentru deseuri, exista un transfer corespunzator al datelor si informatiilor la zi referitoare la instalatia pentru deseuri.
CAPITOLUL XV
Obligatia de raportare
Art. 59. - (1) Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, in colaborare cu Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si cu Ministerul Economiei si Finantelor, la interval de 3 ani, elaboreaza si transmite Comisiei Europene un raport privind aplicarea prezentei hotarari.
(2) Raportul se elaboreaza in baza unui chestionar sau a unei scheme adoptate de Comisia Europeana. Raportul se transmite Comisiei Europene in termen de 9 luni de la sfarsitul perioadei de 3 ani pentru care se face raportarea.
Art. 60. - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta transmite anual Comisiei Europene informarea asupra evenimentelor notificate de operatori in conformitate cu prevederile art. 36, 37 si 43. La cerere, Comisia Europeana pune la dispozitie aceasta informatie celorlalte state membre. Fara a aduce atingere legislatiei nationale privind accesul publicului la informatia de mediu, autoritatile competente, la cererea publicului interesat, fac cunoscuta informatia.
CAPITOLUL XVI
Sanctiuni contraventionale
Art. 61. - (1) Incalcarea prevederilor prezentei hotarari atrage raspunderea materiala, civila, contraventionala sau penala, dupa caz.
(2) Constituie contraventii si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (2), art. 37 alin. (1), art. 42, art. 48 alin. (2), cu amenda contraventionala de la 10.000 lei la 30.000 lei;
b) nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 18, art. 21 alin. (1), art. 32, art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 39 lit. a) si b), art. 43 alin. (1) si (3), art. 47, art. 48 alin. (1) si ale art. 49, cu amenda contraventionala de la 30.000 lei la 50.000 lei.
(3) Constatarea si aplicarea contraventiilor prevazute la alin. (2) se fac de catre personalul imputernicit din cadrul Garzii Nationale de Mediu, conform competentelor stabilite de legislatia nationala.
(4) Contraventiilor prevazute la art. 61 alin. (2) le sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
CAPITOLUL XVII
Inventarul instalatiilor pentru deseuri care au fost inchise
Art. 62. - Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si Ministerul Economiei si Finantelor elaboreaza si actualizeaza periodic inventarul instalatiilor pentru deseuri care au fost inchise, inclusiv cele abandonate, care cauzeaza impact negativ grav asupra mediului sau au potentialul de a deveni pe termen scurt ori mediu o amenintare grava asupra sanatatii populatiei si mediului. Acest inventar este facut public si se realizeaza pana la data de 1 mai 2012, pe baza metodologiilor elaborate de Comisia Europeana, daca sunt disponibile.
Art. 63. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si Ministerul Economiei si Finantelor se informeaza in permanenta asupra evolutiei celor mai bune tehnici disponibile si fac publice rezultatele schimbului de informatii publicate de Comisia Europeana cu privire la cele mai bune tehnici disponibile.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL XVIII
Dispozitii tranzitorii
Art. 64. - (1) Orice instalatie pentru deseuri care a primit o autorizatie/autorizatie integrata de mediu sau este in exploatare la 1 mai 2008 se conformeaza cu prevederile prezentei hotarari pana la data de 1 mai 2012.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), termenul pentru conformarea instalatiilor pentru deseuri este:
a) 1 mai 2014, pentru instalatiile prevazute la art. 50;
b) conform calendarului prevazut la art. 49 alin. (2), pentru instalatiile prevazute la art. 49 alin. (1).
(3) Prevederile alin. (1) si (2) nu se aplica instalatiilor pentru deseuri inchise pana la data de 1 mai 2008.
Art. 65. - Prevederile art. 8-12, art. 15-19, art. 21-30, art. 38, 39 si ale art. 50-52 nu se aplica acelor instalatii pentru deseuri care:
a) au oprit depozitarea de deseuri inainte de 1 mai 2006,
b) sunt in curs de finalizare a procedurilor de inchidere in conformitate cu legislatia nationala sau legislatia comunitara aplicabila ori cu programele aprobate de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile; si
c) vor fi inchise efectiv pana la data de 31 decembrie 2010.
Art. 66. - (1) Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, in colaborare cu Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si cu Ministerul Economiei si Finantelor, notifica Comisiei Europene, pana la 1 august 2008, lista instalatiilor pentru deseuri prevazute la art. 65.
(2) Autoritatile competente, dupa caz, se asigura ca aceste instalatii sunt gestionate intr-un mod care nu aduce atingere indeplinirii obiectivelor prezentei hotarari, in special prevederilor art. 5, si celor prevazute in legislatia nationala armonizata, inclusiv ale Legii nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 67. - Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile comunica Comisiei Europene textele principalelor dispozitii de drept intern pe care le adopta in domeniul reglementat de prezenta hotarare.
Art. 68. - Anexele nr. 1-3 fac parte integranta din prezenta hotarare si se pot actualiza prin ordin comun al ministrului mediului si dezvoltarii durabile, al ministrului economiei si finantelor si al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, in functie de evolutia acquis-ului comunitar.
*
Prezenta hotarare transpune in legislatia nationala Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 martie 2006 privind gestionarea deseurilor din industriile extractive si de modificare a Directivei 2004/35/CE, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene nr. L102 din 11 aprilie 2006.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
---------------
Ministrul economiei si finantelor,
Varujan Vosganian
p. Ministrul mediului si dezvoltarii durabile,
Lucia Ana Varga,
secretar de stat
Ministrul internelor si reformei administrative,
Cristian David
Presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale,
Bogdan Gabudeanu
p. Secretarul de stat al Departamentului pentru Afaceri
Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea
Bucuresti, 13 august 2008.
Nr. 856.
ANEXA Nr. 1
PLANUL
de prevenire a accidentelor majore si informatiile care trebuie
comunicate publicului interesat
1. Planul de prevenire a accidentelor majore
Planul de prevenire a accidentelor majore si sistemul de management al securitatii ale operatorului trebuie sa fie proportionale cu pericolul de accident major prezentat de instalatia pentru deseuri. In scopul implementarii acestora, se iau in considerare urmatoarele elemente:
1. planul de prevenire a accidentelor majore include toate obiectivele si principiile de actiune pentru controlul pericolelor de accident major;
2. sistemul de management al securitatii integreaza partea sistemului de management general, care include structura organizatorica, responsabilitatile, practicile, procedurile, procesele si resursele pentru determinarea si implementarea planului de prevenire a accidentelor majore;
3. urmatoarele probleme sunt abordate de sistemul de management al securitatii:
a) organizarea si personalul - rolul si responsabilitatile personalului implicat in managementul pericolelor majore la toate nivelurile organizatiei; identificarea necesitatilor de instruire a acestui personal si asigurarea instruirii astfel identificate, implicarea angajatilor, iar acolo unde este cazul, a subcontractorilor;
b) identificarea si evaluarea pericolelor majore - adoptarea si implementarea de proceduri pentru identificarea sistematica a pericolelor majore care pot aparea in operatiuni obisnuite si anormale si evaluarea probabilitatii de aparitie si a gravitatii acestora;
c) controlul operational - adoptarea si implementarea procedurilor si instructiunilor pentru functionarea in conditii de securitate, inclusiv a celor referitoare la intretinerea instalatiei, procese, echipament si opriri temporare;
d) managementul schimbarii - adoptarea si implementarea procedurilor pentru planificarea modificarilor ce urmeaza a fi aduse noilor instalatii pentru deseuri sau pentru proiectarea acestora;
e) planificarea pentru situatii de urgenta - adoptarea si implementarea procedurilor de identificare a urgentelor previzibile prin analize sistematice si pregatirea, testarea si revizuirea planurilor de urgenta pentru a raspunde unor astfel de situatii de urgenta;
f) performanta monitorizarii - adoptarea si implementarea procedurilor pentru evaluarea permanenta a conformarii cu obiectivele stabilite de operator in planul de prevenire a accidentelor majore si in sistemul de management al securitatii si a mecanismelor pentru investigarea si luarea de masuri corective in caz de neconformare. Procedurile acopera sistemul operatorului pentru raportarea accidentelor majore sau a celor evitate la limita, in special atunci cand se constata esecul masurilor de protectie, investigarea acestora si urmarirea lor pe baza experientelor acumulate;
g) audit si revizuire - adoptarea si implementarea procedurilor pentru evaluarea periodica, sistematica a planului de prevenire a accidentelor majore, a eficacitatii si a gradului de adecvare a sistemului de management al securitatii; revizuirea documentata a performantei planului si sistemului de management al securitatii si actualizarea acestora de catre conducere.
2. Informatiile care trebuie comunicate publicului interesat:
1. numele operatorului si adresa instalatiei pentru deseuri;
2. identificarea, prin pozitia detinuta, a persoanei care furnizeaza informatii;
3. confirmarea ca instalatia pentru deseuri este subiectul reglementarilor si/sau prevederilor administrative care pun in aplicare prezenta hotarare si, acolo unde este cazul, ca informatia privind elementele la care se face referire la art. 14 din hotarare a fost transmisa autoritatii competente;
4. o explicatie in termeni clari si simpli a activitatii sau activitatilor desfasurate pe amplasament;
5. denumirea comuna sau generica ori clasificarea generala a substantelor si preparatelor periculoase implicate in instalatia pentru deseuri, precum si deseul care poate conduce la aparitia unui accident major, cu indicarea principalelor caracteristici de periculozitate ale acestora;
6. informatii generale privind natura pericolelor de accidente majore, inclusiv efectele lor potentiale asupra populatiei si mediului din imprejurimi;
7. informatia adecvata asupra modului in care populatia interesata din imprejurimi este avertizata si informata in cazul unui accident major;
8. informatia adecvata asupra actiunilor pe care populatia interesata trebuie sa le intreprinda si asupra comportamentului pe care trebuie sa il adopte in cazul unui accident major;
9. confirmarea ca operatorul este solicitat sa realizeze aranjamentele adecvate pe amplasament, in special in legatura cu serviciile de urgenta, pentru a putea face fata accidentelor majore si a minimiza efectele acestora;
10. o referinta la planul de urgenta extern elaborat pentru a se face fata oricaror efecte ale accidentului in afara amplasamentului. Aceasta trebuie sa includa o recomandare de a coopera in cazul oricaror instructiuni sau solicitari primite din partea inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta in timpul accidentului;
11. detalii despre cum pot fi obtinute informatii suplimentare, cu conditia respectarii regimului de confidentialitate, prevazut in legislatia nationala.
ANEXA Nr. 2
CARACTERIZAREA DESEURILOR
Deseurile depozitate intr-o instalatie sunt caracterizate in asemenea mod, incat sa garanteze stabilitatea fizica si chimica pe termen lung a structurii instalatiei si sa previna accidentele majore. Caracterizarea deseurilor include, unde este necesar si in conformitate cu categoria de instalatie pentru deseuri, urmatoarele aspecte:
a) descrierea caracteristicilor fizice si chimice asteptate ale deseurilor care sunt depozitate pe termen scurt si lung, in special cu privire la stabilitatea acestora in conditiile meteorologice/atmosferice de suprafata, tinandu-se cont de tipul mineralului sau mineralelor care urmeaza a fi extrase si de natura materialului de descopertare si/sau steril care vor fi dizlocate pe perioada extractiilor;
b) clasificarea deseurilor conform Hotararii Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, cu completarile ulterioare, avandu-se in vedere caracteristicile care determina gradul de periculozitate;
c) descrierea substantelor chimice care trebuie utilizate in timpul tratarii resurselor minerale si stabilitatea acestora;
d) descrierea metodei de depozitare;
e) sistemul utilizat pentru transportul deseurilor.
ANEXA Nr. 3
CRITERII
privind determinarea clasificarii instalatiilor pentru deseuri
in categoria A
O instalatie pentru deseuri este clasificata ca fiind in categoria A, daca:
a) un esec sau o operare incorecta, cum ar fi prabusirea unei halde sau fisurarea unui baraj, ar putea conduce la aparitia unui accident major, asa cum rezulta in baza unei evaluari de risc, care tine cont de factori, cum ar fi marimea actuala sau viitoare a instalatiei pentru deseuri, amplasamentul si impactul acesteia asupra mediului; sau
b) contine deseuri clasificate ca periculoase conform Ordonantei de urgenta Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 451/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, deasupra unor anumite praguri; sau
c) contine substante ori preparate clasificate ca periculoase conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor chimice periculoase, aprobata cu modificari prin Legea nr. 451/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, sau Hotararii Guvernului nr. 92/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea, etichetarea si ambalarea preparatelor chimice periculoase, cu modificarile si completarile ulterioare, deasupra unor anumite praguri.
Comentarii articol (2)