ACCES GRATUIT
Salariul mediu brut va ajunge la 1865 de lei, in 2009
Guvernul estimeaza ca salariul mediu brut va ajunge la 1700 de lei pana la sfarsitul anului si ca va creste la 1865 de lei, in 2009.
Articolul continuă mai jos
Primul ministru Calin Popescu Tariceanu a prezentat la sfarsitul sedintei de miercuri a Guvernului evolutia economiei pe urmatoarele luni si pentru anul viitor. Executivul prognozeaza o micsorare a ratei inflatiei, cresterea numarului de angajati si majorarea salariului mediu brut.
"Rata inflatiei, pana la sfarsitul anului, va continua sa aiba o tendinta descrescatoare. Ea se va cifra la un nivel de maximum 6%, fata de anul trecut, cand am avut 6,6% si tendinta care s-a amorsat in luna iulie si a continuat in august se va manifesta in continuare", a declarat premierul Tariceanu.
Calin Popescu Tariceanu a sustinut ca in ceea ce priveste castigul salarial mediu brut, acesta va creste cu 21,8% fata de 2007 si ca va ajunge la
1.700 de lei, echivalentul a 470 euro.
"Pentru anul viitor se preconizeaza o crestere a numarului de salariati cu inca 3%, ceea ce inseamna intre 150 de mii si 180 de mii de locuri noi de munca. In aceste conditii somajul se va situa bine sub 4%. Castigul salarial mediu brut se va majora, de asemenea, la
nivelul de 1.865 lei, echivalentul a 525 de euro", a mai afirmat seful Executivului.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (3)