Hotararea Guvernului nr. 1231/2008 privind modificarea Hotararii Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea in constructii a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 691, din 10.10.2008.
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. I. — Anexa nr. 2 „Regulament privind conducerea si asigurarea calitatii in constructii” la Hotararea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea in constructii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 352 din 10 decembrie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Partea introductiva a articolului 13 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 13. — In situatia in care sistemul calitatii, aplicat pe baza standardelor SR EN ISO seria 9000, nu este certificat, documentele principale ale sistemului calitatii vor fi avizate de organisme acreditate, in conditiile legii, in urmatoarele cazuri:”.
2. Articolul 26 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 26. — Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor are atributia de a asigura conditiile pentru aplicarea unitara a sistemului calitatii in constructii, instituit prin Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, cu modificarile ulterioare.”
3. Articolul 28 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 28. — Urmarirea aplicarii si controlul respectarii prevederilor prezentului regulament de catre operatorii economici si persoanele juridice implicate, sub aspectul existentei si aplicarii conducerii si asigurarii calitatii in constructii, se fac de catre Inspectoratul de Stat in Constructii — ISC.”
Art. II. — In tot cuprinsul Hotararii Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea in constructii, cu modificarile si completarile ulterioare, denumirea „Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului” se inlocuieste cu denumirea „Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor”.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
Ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor,
László Borbély
Seful Cancelariei Primului-Ministru,
Marian Marius Dorin
Ministrul economiei si finantelor,
Varujan Vosganian
Bucuresti, 1 octombrie 2008.
Nr. 1.231.
Comentarii articol (0)