Se da o lege. Se aleg contribuabilii. Se taxeaza aerul si se impun penalitati pentru neplata. Taxa este, bineinteles, mai mare pentru "patroni" si mai mica pentru oamenii simpli. Pentru ca, nu-i asa, cand e vorba de aer, persoanele juridice respira mai greu.
Nu e rostul acestui material sa discute asupra legalitatii existentei asa-numitei "taxe radio-tv". Din moment ce exista o lege care o impune, e o taxa legala. Iar oamenii sunt obligati sa o plateasca, tot asa cum sunt obligati sa respecte orice lege, indiferent de cat de buna sau proasta este.
Ce utilitate ar putea avea taxa radio-tv?
Sunt unul dintre oamenii care cred ca o taxa radio-tv ar putea fi utila, in anumite conditii. De ce ar fi utila? Pentru intretinerea retelelor nationale publice de relee si echipamente care asigura transmisia semnalului radio sau tv. Pentru ca programele televiziunii publice sa nu fie pervertite de "interesele de grup" ale platitorilor de reclama tv. Pentru ca televiziunea publica sa nu poata fi influentata de puterea politica, din moment ce are o sursa importanta de venituri.
Si as putea gasi mai multe "pentru ca...".
Dar, recitind ultimele doua motivatii, imi pare din ce in ce mai clar ca vorbesc despre o utopie. Iar Romania e departe de a fi utopica. E tara in care realitatea te ajunge din urma. Si te izbeste cu puterea unui rinocer in calduri (n-am gasit alta comparatie :) ).
Si totusi, daca privim in jur, o sa observam ca lumea intreaga are o problema cu taxa radio-tv. Si totusi, se percepe peste tot.
Dispozitivele noastre detecteaza televizoare :)
Din pacate, nici altii nu stau mai bine. In Marea Britanie, cetatenii trebuie sa plateasca o taxa pentru folosirea serviciilor BBC pe televizorul de acasa. BBC este, de fapt, o agentie guvernamentala care are puterea de a da si a impune legi. Motiv pentru care a decretat ca oricine foloseste serviciile BBC trebuie sa plateasca. Licenta pentru un televizor color este de 116 lire pe an, in timp ce licenta pentru un televizor alb-negru este de 38,50 de lire. Costul creste de la an la an.
Un comunicat BBC care isi doreste sa atentioneze asupra folosirii fara licenta a programelor sale anunta sec: "Folosirea unui televizor fara licenta este o contraventie. In fiecare zi, depistam 1200 de persoane care incalca legea. Avem echipamente care detecteaza televizoarele ce folosesc BBC." Extras din websiteul oficial al British Television Licensing Authority, mai 2003.
Italienii platesc anual 104 euro ca abonament al folosirii serviciilor RAI. Si
scriu articole prin care isi manifesta dezacordul pentru aceasta situatie aberanta.
Francezii platesc 116 euro anual daca detin un televizor. Mai mult, presedintele Sarkozy si-a propus in vara trecuta sa extinda aceasta taxa si asupra serviciilor de telefonie si internet, pentru a ajuta televiziunea publica. Si francezii scriu articole prin care contesta "inteligenta" lui Sarkozy.
Alte peste 30 de tari ale lumii impun si percep taxa radio tv, in cuantumuri mai mici sau mai mari. Si cetatenii lor comenteaza utilitatea taxei.
Romania exceleaza prin inteligenta
Si totusi, Romania ramane singura tara in care taxa se percepe diferentiat persoanelor juridice (pe trei trepte de diferentiere).
O idee aberanta, in tara ce alearga fara o directie precisa, ca un rinocer in calduri.
Poate ca ar trebui sa ne concentram pe acest aspect atunci cand contestam taxa in cauza. Sa o transformam intr-o taxa de utilizare a serviciilor publice de televiziune.
Comentarii articol (7)