Sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile ale debitorului, in materie comerciala

Decizia ICCJ nr. 84/2007 privind examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ, cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 907 si 908 din Codul comercial, raportate la prevederile art. 591 din Codul de procedura civila, referitor la instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale debitorului in cauzele comerciale, a fost publicata in Monitorul oficial, Partea I, nr. 697 din 14 octombrie 2008.

Prin Decizia nr. 84/2007, ICCJ a admis recursul in interesul legii si a stabilit ca dispozitiile art. 907 din Codul comercial se interpreteaza prin trimitere la prevederile art. 591 alin. 1 teza I din Codul de procedura civila, in sensul ca, in materie comerciala, sechestrul asigurator se poate infiinta si asupra bunurilor imobile ale debitorului.

Practica neunitara a instantelor de judecata

ICCJ a constat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 907 si 908 din Codul comercial, raportate la prevederile art. 591 din Codul de procedura civila, referitor la instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale debitorului in cauzele comerciale.

1. Astfel, unele instante de judecata au considerat ca sechestrul asigurator in materie comerciala nu se poate dispune decat asupra averii mobile a debitorului, potrivit dispozitiilor art. 907 din Codul comercial.

In motivarea acestui punct de vedere s-a aratat ca prevederile Codului comercial au un caracter derogatoriu de la normele stabilite in Codul de procedura civila, astfel incat in materie comerciala sechestrul asigurator este reglementat doar de dispozitiile art. 591—594 din Codul de procedura civila.

2. Alte instante, dimpotriva, au considerat ca sechestrul asigurator poate fi instituit si asupra bunurilor imobile ale debitorului, fiind aplicabile in aceasta privinta dispozitiile art. 907 din Codul comercial, raportate la art. 591 din Codul de procedura civila.

Prin Decizia nr. 84/2007, ICCJ a confirmat ca aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

Argumentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie:

Potrivit art. 907 alin. 1 din Codul comercial, „Partea interesata in o cauza comerciala va putea deodata cu intentarea actiunii sa ceara a se pune sechestru asigurator asupra averii mobile a debitorului sau conform art. 614 si urmatoarele din procedura civila dupa deosebirile mai jos enuntate”, prevazandu-se prin alineatul urmator ca „va putea de asemenea sa urmareasca si sa popreasca pentru sumele cuprinse in titlul sau sumele sau efectele datorate debitorului sau de catre un al treilea, conformandu-se dispozitiilor art. 456 si urmatoarele din Codul de procedura civila”.

Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor art. 908 alin. 1 din Codul comercial, „Sechestrul sau poprirea nu se va putea infiinta decat numai cu dare de cautiune, afara de cazul cand cererea de sechestru sau de poprire se va face in virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtator, protestat de neplata”.

In continuare, prin alin. 2 al aceluiasi articol se prevede ca „Judecatoria se va pronunta asupra sechestrului in camera de consiliu, fara prealabila chemare a partilor”, iar in alin. 3 se precizeaza ca „Sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decat daca debitorul va consemna suma, capital, interese si cheltuieli, pentru care s-a infiintat acel sechestru”.

Asadar, aceste reglementari au un caracter special, specific raporturilor juridice de drept comercial, cu privire la obligativitatea cautiunii la momentul formularii cererii de sechestru sau poprire asiguratorie, precum si in legatura cu ridicarea sechestrului asigurator.

Or, in ceea ce priveste celelalte aspecte referitoare la instituirea sechestrului asigurator in materia litigiilor comerciale partea interesata nu poate fi scutita de respectarea dispozitiilor Codului de procedura civila referitoare la aceasta masura asiguratorie, dispozitii la care face trimitere norma de reglementare cuprinsa in art. 907 din Codul comercial.

Trebuie observat insa ca prevederile art. 614 si urmatoarele din vechiul Cod de procedura civila, la care se face trimitere prin art. 907 alin. 1 din Codul comercial, se regasesc in cuprinsul art. 591—596 din actuala reglementare.

Or, potrivit reglementarii din art. 60 raportat la art. 48 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, dispozitiile de modificare si completare se incorporeaza, de la data intrarii lor in vigoare, in actul de baza care trebuie sa tina seama de situatia juridica a normei de trimitere.

Sub acest aspect, dispozitiile art. 591 alin. 1 teza I din Codul de procedura civila: „Creditorul care nu are titlul executoriu, dar a carui creanta este constatata prin act scris si este exigibila, poate solicita infiintarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale debitorului, daca dovedeste ca a intentat actiune”.
#PAGEBREAK#
Aceasta prevedere impune astfel sa se considere implicit modificat si cuprinsul art. 907 alin. 1 din Codul comercial, care se refera doar la sechestrul asigurator asupra „averii mobile” a debitorului, in conditiile in care, potrivit legislatiei actuale sechestrul asigurator poate fi dispus atat asupra bunurilor mobile cat si a celor imobile.

O atare interpretare este impusa si de particularitatea raportului juridic de drept comercial, care se caracterizeaza prin celeritate, astfel incat incheierea de modificare sau de stingere a acestuia sa se faca cu maxima operativitate si in conditii de buna-credinta, pentru ca ratiunea finala a unui asemenea raport juridic este indeplinirea lui intocmai.

Ca urmare, in cazul neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a obligatiilor comerciale ce revin partilor din conventiile incheiate, datorita culpei debitorului sau altor cauze, trebuie sa se dea posibilitatea creditorului sa acceada la garantii de natura a-i asigura atat executarea integrala a obligatiilor asumate de debitor, cat si protectia sa eficienta impotriva riscurilor ce ar putea impiedica indestularea sa.

Solutionarea corespunzatoare a acestei situatii de maxima importanta pentru garantarea eficientei relatiilor comerciale impune examinarea evolutiei reglementarilor legislative existente in materie.

In aceasta privinta, Codul comercial, promulgat in anul 1887, a preluat solutia existenta atunci si in Codul de procedura civila, in care era prevazuta, la art. 614 si urmatoarele, posibilitatea instituirii sechestrului asigurator numai asupra bunurilor mobile ale debitorului.

Abia prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 s-a reglementat, in cadrul noului continut ce s-a dat art. 591 din Codul de procedura civila, posibilitatea instituirii sechestrului asigurator si asupra bunurilor imobile ale debitorului, prevazandu-se in alin. 1 al acestui articol: „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a carui creanta este constatata prin act scris si este exigibila, poate solicita infiintarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale debitorului, daca dovedeste ca a intentat actiune”, putand „fi obligat la plata unei cautiuni in cuantumul fixat de catre instanta”.

Or, in raport cu aceasta reglementare, art. 907 alin. 1 din Codul comercial, prin care era limitata posibilitatea de a se cere punerea sechestrului asigurator numai asupra averii mobile a debitorului, ca si in continutul anterior al art. 591 din Codul de procedura civila, nu poate fi considerat ca nu a fost modificat implicit, pentru ca dispozitiile anterioare identice ale celor doua articole sa aiba dispozitii corespunzatoare.

O astfel de interpretare se impune intrucat nu se poate presupune ca legiuitorul ar fi urmarit sa ramana mai putin exigent fata de debitorul dintr-o relatie comerciala decat fata de cel dintr-un raport contractual de drept comun.

Aplicabilitatea si in materie comerciala a reglementarii novatoare din art. 591 alin. 1 al Codului de procedura civila este impusa si de dispozitiile art. 721 din Codul de procedura civila, potrivit carora dispozitiile acestui cod „alcatuiesc procedura de drept comun in materie civila si comerciala”.