ACCES GRATUIT
OUG nr. 192/2008
ANAF va amenda contribuabilii care depun declaratii fiscale eronate
Pe langa "masurile de relaxare fiscala in vederea cresterii economice si a numarului locurilor de munca", Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 192/2008 aduce si o serie de reglementari indreptate impotriva contribuabililor care depun declaratii fiscale eronate.
Articolul continuă mai jos
OUG nr. 192/2008 privind aprobarea unor masuri de relaxare fiscala in vederea cresterii economice si a numarului locurilor de munca introduce
doua noi contraventii in
Codul de procedura fiscala.
Astfel, potrivit actului normativ emis de Guvern, "corectarea declaratiilor fiscale depuse la 3 termene de declarare din cadrul unui an fiscal sau consecutive, in sensul majorarii obligatiilor de plata datorate", va fi sanctionata cu amenda intre 4% si 5% din sumele reprezentand diferente declarate in plus.
In plus, va fi sanctionata si declararea, din eroare, de sume de plata, reprezentand obligatii fiscale la bugetele administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, mai mici decat cele datorate si care astfel ar intra sub incidenta prevederilor referitoare la bonificatiile fiscale, acordate pentru plata anticipata a taxelor si impozitelor. Amenda se situeaza intre 4% si 5% din sumele reprezentand diferentele constatate ca urmare a efectuarii inspectiilor fiscale.
Potrivit Ordonantei de urgenta nr. 192/2008, incepand cu data de
1 ianuarie 2009, pentru plata cu cel putin 10 zile inainte de termenul de plata a tuturor obligatiilor fiscale datorate bugetelor administrate de ANAF, contribuabilii beneficiaza de o
bonificatie de 5% din valoarea obligatiilor datorate.
Bonificatia nu se aplica in urmatoarele cazuri:
a) pentru obligatiile fiscale reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa;
b) pentru obligatiile fiscale reprezentand accize;
c) contribuabililor care au obligatii fiscale restante si pentru care nu a fost suspendata executarea actului prin care s-au stabilit obligatiile fiscale, in conditiile legii
d) contribuabililor care nu depun declaratiile fiscale la termenele stabilite de lege.
Bonificatiile se calculeaza lunar de contribuabil, iar plata anticipata va fi diminuata cu valoarea bonificatiei. Veniturile astfel constituite se utilizeaza ca surse proprii de finantare.
___________
Pe tema OUG nr. 192/2008. Avocatnet.ro a mai publicat:
-
Scaderea CAS cu 2% anuntata de Guvern, se va aplica de la 1 decembrie 2009
-
OUG privind acordarea bonificatiilor fiscale de 5%, publicata in Monitorul Oficial
-
Firmele vor primi 4000 de lei, pentru fiecare somer angajat
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)