Wolf Theiss, una dintre cele mai importante societati de avocatura din Europa Centrala si de Est, a consiliat compania nationala de cai ferate din Germania, Deutsche Bahn AG, la achizitionarea, prin intermediul filialei sale, DB Schenker, a societatii Romtrans SA, lider al activitatilor de expeditii internationale din Romania.
Achizitia a constat in transferul actiunilor Romtrans catre Schenker & Co AG, Viena. Tranzactia a fost facuta publica in data de 17 decembrie 2008, dupa finalizarea unei oferte de cumparare private, adresate unui numar insemnat de actionari individuali ai Romtrans SA, ce a fost lansata in a doua jumatate a lunii septembrie 2008.
“Coordonarea dintre birourile noastre din Bucuresti, Viena si Budapesta, in ceea ce priveste analiza tip due diligence a societatii-tinta si a filialelor acesteia din Romania si din strainatate, dovedeste inca o data experienta pe care o detinem in proiecte derulate transfrontalier, in Europa Centala si de Est”, a declarat
Bryan Jardine, managing partner al Wolf Theiss Romania.
“Particularitatile structurii actionariatului Romtrans au impus o abordare inovativa a tranzactiei, inclusiv organizarea unui intreg proces logistic, pentru a obtine cea mai ridicata rata posibila de acceptare a ofertei”, a declarat
Ancuta Leach (foto stanga), partenerul care a condus proiectul.
Oferta a fost coordonata de Wolf Theiss Bucuresti, in stransa cooperare cu DB Schenker si consultantii sai externi, cu Romtrans si consultantii juridici si comerciali ai Romtrans.
Printre avocatii care au asistat in cadrul tranzactiei se numara
Mihaela Maxim si Ioana Iordanescu de la Wolf Theiss Romania. De asemenea, avocati ai birourilor Wolf Theiss din Viena si Budapesta au asistat cumparatorul la obtinerea avizelor necesare de la autoritatile competente in domeniul concurentei din tarile respective.
S.C. Romtrans S.A. este cel mai mare furnizor de servicii de expeditie din Romania, avand o cifra de afaceri de peste 90 milioane de euro si aproximativ 1.500 angajati.
In cei 14 ani care au trecut de la privatizarea sa din 1994, Romtrans s-a transformat cu succes din intreprindere de stat intr-un grup de societati dinamic, care detine, la momentul actual, noua sucursale in Romania, precum si societati comerciale in Germania, Austria, Benelux, Ungaria, Moldova si Georgia.
Societatea ofera o gama larga de produse intermodale in sectorul transporturilor terestre, aeriene si maritime, precum si servicii de transport de cale ferata si servicii vamale. De asemenea, opereaza o locatie de transport multimodal in portul Constanta, de la Marea Neagra.
_____
Fondata in 1957,
WOLF THEISS este una dintre firmele de avocatura de top din Europa Centrala. Firma este specializata in drept comercial austriac, european si international. Printre clientii sai se numara societati industriale, comerciale si de servicii, precum si banci si societati de asigurare din Austria si din strainatate.
Desfasurandu-si activitatea la granita dintre juridic si comercial, avocatii de la WOLF THEISS dezvolta solutii exhaustive si inovatoare, bazata pe experienta bogata detinuta in domeniul juridic, fiscal si comercial. Pe langa biroul din Bulgaria, firma are filiale in Viena, Belgrad, Bratislava, Bucuresti, Budapesta, Ljubljana, Praga, Sarajevo, Sofia, Tirana si Zagreb.
Comentarii articol (0)