Controversele noilor reglementari privind achizitiile publice

Autor:
Avocat Bogdan Ionita, Schoenherr si Asociatii

Insa intrebarea este daca si in practica modificarile legislatiei privind achizitiile publice vor fi instrumente pentru asigurarea transparentei cheltuirii banilor publici sau dimpotriva.

Modificarile vizeaza trei domenii principale: plata unei taxe de timbru de 2% pentru orice contestatie depusa impotriva unei proceduri de achizitii publice; reducerea termenelor in cadrul procedurilor de achizitii publice; reducerea pragurilor valorice in functie de care se aplica anumite proceduri de achizitii publice.


Reducerea abuzurilor vs dreptul la contestatie

Taxa de timbru de 2% din valoarea estimata a contractului pentru orice contestatie depusa in instanta in cadrul unei proceduri de achizitii publice a fost promovata ca un instrument impotriva contestatiilor abuzive. Totusi, nu trebuie uitat ca instanta de judecata dispune de mijloace pentru a sanctiona exercitarea abuziva a unor drepturi.

De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca in cadrul procedurilor de achizitii publice autoritatea contractanta se comporta ca o autoritate publica cu care operatorii economici nu se afla pe pozitii de egalitate. In mod normal, un cetatean caruia o autoritate publica refuza sa-i raspunda la o cerere are dreptul sa actioneze in instanta autoritatea si sa o oblige sa raspunda platind o taxa de timbru de 39 de lei; in cazul in care autoritatea contractanta ar refuza sa raspunda unei cereri de clarificare a documentatiei de licitatie publica din partea unui ofertant, respectivul ofertant ar fi obligat la plata unei taxe de 2.000 de lei. Diferenta de tratament juridic ar putea fi justificata prin specificul procedurii de achizitii publice si prin protejarea celorlalti participanti la licitatia publica.

Totusi, este esential ca autoritatile contractante sa nu incerce sa foloseasca aceasta taxa de timbru de 2.000 de lei ca pe un instrument pentru a deturna procedura de achizitii publice de la scopul sau, respectiv asigurarea transparentei utilizarii banilor publici.

Directiva 2007/66/CE privind ameliorarea cailor de atac in domeniul achizitiilor publice stabileste ca statele membre au obligatia de a asigura cai de atac „eficiente” in cadrul procedurilor de achizitii publice. Impunerea unei taxe de timbru de 2% sau de 2.000 de lei in scopul „reducerii numarului de contestatii cu care se confrunta autoritatile contractante”, conform comunicatului Guvernului, ar putea ingreuna exercitarea unei cai de atac eficiente in anumite conditii specifice. Procedura de achizitii publice prin natura sa este o procedura extrem de formalista, in care operatorul economic trebuie sa aiba dreptul sa verifice si sa constranga autoritatea contractanta sa respecte conditiile impuse de lege.

Este important ca aceasta modificare ce doreste sa preintampine comportamentul abuziv al unor operatori economici sa nu conduca la cealalta extrema, in care operatorii economici de buna credinta care participa la o procedura de achizitii publice sa fie dezavantajati. Tocmai din acest motiv, desi solutia legislativa a impunerii unei taxe de 2% sau de 2.000 de lei este o solutie buna ca principiu, efectele ei benefice in practica vor depinde in mare masura de comportamentul autoritatilor contractante. Un comportament corect al autoritatilor contractante pe parcursul derularii procedurilor de achizitii publice va asigura un efect pozitiv al acestei taxe de timbru de 2% sau de 2.000 de lei asupra procedurilor respective. Nu se pune problema ca aceasta taxa de timbru de 2% sau de 2.000 de lei sa incalce prin ea insasi principii fundamentale ale procedurilor de achizitii publice, cum sunt egalitatea intre operatorii economici si asigurarea concurentei intre acestia. In plus, taxa de timbru de 2% sau de 2.000 de lei nu poate reprezenta un prilej pentru autoritatile contractante de a incalca dispozitiile legale de vreme ce, asa cum vom arata mai jos, exista multiple mecanisme de control al autoritatilor contractante, dincolo de promovarea unei actiuni in justitie.


Termene mici vs proces echitabil

Solutia propusa de Guvern de stabilire a unor termene maxime pentru fiecare etapa a procedurii judiciare de solutionare a contestatiilor impotriva unei proceduri de achizitii publice este bine-venita. Totusi, impunerea unor termene maxime atat de scurte (cateva zile) de solutionare a unei contestatii, in conditiile in care este necesara uneori administrarea de probe (cum este cazul unei expertize tehnice care nu poate fi realizata, depusa la dosar, contestata de parti si acceptata de instanta in cateva zile), poate, de asemenea, sa ridice unele intrebari in ceea ce priveste asigurarea dreptului la un proces echitabil. Ar exista astfel riscul ca anumite probe necesare pentru solutionarea cauzei sa fie pur si simplu inlaturate din considerente de timp, iar dreptul la aparare al partilor sa nu fie respectat, instanta de judecata neavand conditiile necesare pentru o analiza temeinica si detaliata a dosarului.

De asemenea, se stabileste pentru prima data un termen-limita in care autoritatile contractante au obligatia sa dea un raspuns ofertantilor, respectiv 20 de zile. Este de retinut ca un astfel de termen nu este reglementat in actuala legislatie, si in practica,  lipsa lui permitea un comportament abuziv autoritatilor publice care amanau fara motive justificate evaluarea ofertelor si anuntarea ofertantului castigator.


Modificarea pragurilor valorice vs transparenta

Modificarea pragului minim pentru care o autoritate contractanta are obligatia sa aplice proceduri de achizitii publice (15.000 de euro), precum si modificarea pragului maxim pana la care poate fi aplicata cererea de oferta (cea mai simpla procedura de achizitii publice), 100.000 de euro (pentru servicii si bunuri), respectiv 750.000 de euro (pentru lucrari) pot fi considerate masuri benefice. Autoritatile contractante au obligatia inregistrarii in SEAP (sistemul electronic de achizitii publice), au obligatia redactarii anuale a unor rapoarte de activitate pe care le transmit ANRMAP (Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice), iar in cazul cererilor de oferte au obligatia de a pregati si documentatie de atribuire (incluzand caietul de sarcini). Toate aceste mecanisme ar trebui sa descurajeze abuzurile din partea autoritatilor contractante. Daca insa cresterea pragurilor valorice nu va fi dublata de o aplicare corecta a mecanismelor de control, rezultatul obtinut va fi exact contrariu, iar modificarea pragurilor va facilita tocmai lipsa de transparenta in cheltuirea banilor publici.

Toate modificarile propuse converg spre unul si acelasi obiectiv, respectiv accelerarea procedurilor de achizitie publica si finalizarea lor cu celeritate. Numai modul in care autoritatile contractante vor aplica in practica aceste modificari va arata in ce masura acestea sunt benefice pentru sistemul achizitiilor publice din Romania.