Ordinul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale nr. 104/2009 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viagera agricola" din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale si al ministrului finantelor publice nr. 1.272/26.503/2005, a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 201 din 30.03.2009.
Avand in vedere Referatul de aprobare nr. 430 din 11 februarie 2009 intocmit de Agentia Domeniilor Statului, in temeiul art. 18 din titlul XI „Renta viagera agricola” din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare, al art. 7 alin. (6) din Hotararea Guvernului nr. 8/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale si al art. 10 alin. (4) din
Hotararea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice,
ministrul agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale si ministrul finantelor publice emit urmatorul ordin:
Art I. — Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI „Renta viagera agricola” din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale si al ministrului finantelor publice nr. 1.272/26.503/2005, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.178 din 27 decembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 4, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 4. — (1) Beneficiaza de renta viagera agricola persoana fizica care are varsta de peste 62 de ani si care detine in proprietate pana la 10 ha teren cu destinatie agricola situat in extravilan, care instraineaza prin acte intre vii sau arendeaza terenurile cu destinatie agricola ori incheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1
3 ) din Legea nr. 1/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare.”
2. La articolul 4, alineatul (1
1 ) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(1
1 ) Beneficiaza de renta viagera agricola si persoana pensionata pe caz de boala, gradele I si II, care, chiar daca nu a implinit varsta de 62 de ani, isi dovedeste incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiza medicala, pe care o va prezenta in fiecare an la vizarea carnetului de rentier, cu exceptia celei ce apartine categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar in decizie se consemneaza «nerevizuibil», si care instraineaza prin acte intre vii, arendeaza terenuri agricole extravilane aflate in proprietate sau incheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1
3 ) din Legea nr. 1/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.”
3. La articolul 5, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 5. — (1) Persoanele care solicita renta viagera agricola pot sa depuna personal ori prin mandatar la orice birou judetean o cerere, conform anexei nr. 1, insotita de urmatoarele documente:
a) copie de pe actul de identitate al solicitantului;
b) copie de pe actul de instrainare autentificat sau, dupa caz, de pe titlul de proprietate al arendatorului si de pe contractul de arendare incheiat cu respectarea prevederilor Legii arendarii nr. 16/1994, cu modificarile si completarile ulterioare, sau copie de pe acordul incheiat cu investitorul, inregistrat la comisia judeteana de fond funciar.
c) copie de pe decizia de la comisia de expertiza medicala — pentru solicitantii pensionati pe caz de boala.”
4. La articolul 5, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Solicitantii vor prezenta la birourile judetene documentele mentionate la alin. (1) lit. a), b) si c), in original, pe baza carora functionarii birourilor judetene vor certifica copiile depuse. Dupa certificare, originalele vor fi restituite solicitantilor.”
5. La articolul 5, alineatul (4) se abroga.
6. Articolul 7 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 7. — in termen de maximum 30 de zile, Oficiul national propune spre aprobare documentatia primita de la birourile judetene, urmand ca dupa solutionare sa comunice solicitantului si birourilor judetene daca dosarul a fost aprobat, emitand totodata si carnetul de rentier, daca trebuie completat sau daca a fost respins.”
7. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 10. — (1) Pentru a intra in posesia rentei cuvenite, pana la data de 30 iunie a fiecarui an, rentierii se vor prezenta personal ori prin mandatar la orice birou judetean de renta viagera agricola in vederea vizarii carnetelor de rentier agricol, in baza carora Agentia Domeniilor Statului va plati renta viagera agricola.
(2) La vizarea carnetelor, rentierii se vor prezenta la orice birou judetean cu actul de identitate in original si vor depune urmatoarele declaratii:
a) o declaratie pe propria raspundere privind situatia contractelor de arendare, conform anexei nr. 3, precizand daca acestea au fost in vigoare la sfarsitul anului pentru care se acorda renta (in cazul arendarii);
b) o declaratie pe propria raspundere potrivit careia, de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, in continuare nu a detinut in proprietate terenuri agricole extravilane care, cumulate in timp, sa depaseasca suprafata de 10 ha, conform anexei nr. 4.”
8. La articolul 11, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 11. — (1) Prin grija Oficiului national se vor emite carnetele de rentier agricol, avand urmatoarele elemente:
1. dimensiune: 13 x 10 cm;
2. coperte tari de culoare portocalie pe care este inscriptionata cu negru mentiunea «Carnet de rentier agricol»;
3. coperta interioara va contine: — antet — Oficiul National de Renta Viagera Agricola;
— stema tarii, plasata central;
4. prima pagina va contine:
— numele si prenumele rentierului, cu datele de identificare
ale acestuia;
— suprafata instrainata sau arendata.”
9. Articolul 13 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 13. — (1) Renta viagera agricola este personala si netransmisibila si se poate incasa doar de titularul carnetului de rentier agricol sau de mandatarul sau cu procura speciala autentificata ori de catre mostenitorul rentierului (in cazul decesului acestuia).
(2) Dupa decesul rentierului, mostenitorii vor incasa renta datorata pana la data de 31 august a anului urmator celui pentru care aceasta este datorata, pe baza actelor doveditoare privind calitatea de mostenitor, a certificatului de deces in original, precum si a carnetului de rentier agricol al defunctului.
(3) Pentru persoanele pentru care s-a efectuat plata pana la data de 31 august, insa acestea nu au intrat in posesia rentei, procedura de plata se poate relua si dupa acest termen, inclusiv in caz de deces, catre mostenitorii acestora.”
10. Articolul 14 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 14. — Anexele nr. 1—4 fac parte integranta din prezentele norme metodologice.”
11. Anexa nr. 1 se modifica si se inlocuieste cu anexa nr. 1.
12. Dupa anexa nr. 3 se introduce o noua anexa, anexa nr. 4, avand continutul prevazut in anexa nr. 2.
Art. II. — Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezentul ordin.
Art. III. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
________
Nota Avocatnet.ro:
- Anexele vi le prezentam ca fisier atasat.
Comentarii articol (0)