Legea nr. 247/2005
CAPITOLUL II
Rentierul agricol
Art. 9. - Rentierul agricol este persoana fizica în vârsta de peste 62 de ani care detine în proprietate pâna la 10 hectare de teren agricol si care înstraineaza prin acte între vii sau arendeaza terenuri agricole dupa intrarea în vigoare a prezentului titlu, primind de la Oficiul National de Renta Viagera Agricola carnetul de rentier agricol.
Art. 10. - Pentru a deveni rentier pot fi înstrainate sau arendate numai terenurile care dupa anul 1990 nu au facut obiectul altei înstrainari prin acte între vii.
Art. 11. - Dovada înstrainarii se face prin actul de înstrainare, încheiat în forma autentica, iar dovada arendarii se face prin contractul de arenda întocmit cu respectarea Legii arendarii nr. 16/1994, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 12. - Proprietarii casatoriti pot deveni rentieri agricoli si prin înstrainarea si arendarea terenurilor agricole care sunt bunuri comune daca cel putin unul dintre ei are vârsta de 62 de ani. În acest caz, carnetul de rentier agricol se elibereaza pe numele sotului care întruneste conditiile prevazute la art. 9.
Art. 13. - Rentierul agricol poate ramâne proprietar pe o suprafata de teren agricol de pâna la 0,5 hectare pentru folosinta personala.
Va poate fi de folos si
Ordinul 33/2011 privind modificarea si completarea Ordinului nr. 1272/26503/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viagera agricola" din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente
[ link extern ]