Un fenomen perfid

Iata, pentru 2004 aveam sperante ca tinta de 9 la suta va fi atinsa fara dureri de cap. La un moment dat, prin primavara, chiar se profila un an cu miscari calme de preturi. Si cu o inflatie de sub 9 la suta. N-a fost asa. Pretul petrolului a incurcat mult socotelile. Vom avea, totusi, o inflatie de 9 si ceva. Scoasa insa cu dureri de cap. Pentru 2005, tinta a fost fixata la 7 la suta. Calculele arata ca va fi atinsa. Dar tot cu dureri de cap. Pentru ca, in lunile de inceput de an, preturile vor fi nervoase si vor creste peste asteptari. Din cauza scumpirii energiei.

Asa-i inflatia: perfida. Alte tari, de-a lungul timpului, au avut complicatii mari. In Germania, dupa primul razboi mondial, pretul painii atinsese cote catastrofale. Ceva de ordinul catorva miliarde de marci.

O cumplita superinflatie lovise tara, producand haos si anuntand schimbari de directie in viata politica. Pe la jumatatea secolului nostru, a fost incercata de superinflatie China. Prin anii ’70 – Chile. La inceputul anilor ’90 – fosta Iugoslavie. Bineinteles, lista e lunga. Simptomele bolii sunt si ele numeroase. Analistii, incercand sa descifreze indiciile acestei stari de anormalitate, s-au oprit adeseori asupra unei imagini socante: «cumparatorii se duc la bacanie cu banii in valize». Hiperinflatia e ucigatoare.

In Romania, toate guvernele tranzitiei si-au trecut in bilant un fapt pe care il considera meritoriu: am fost feriti de superinflatie.Este un adevar. Cartile numesc superinflatie (sau hiperinflatie) o desfasurare violenta a spiralei cresterii preturilor, cu o rata lunara mai mare de 50 la suta.

La noi, de la 1 noiembrie 1990 si pana in prezent, deci in 14 ani de inflatie, niciodata valorile lunare nu au sarit peste rata de 30 la suta. Din 2000, incepand, inflatia scade continuu. Ajungand la inflatia masurata anual cu o singura cifra.Inflatia este insa un fenomen complex. Analiza lui nu poate fi redusa la cateva scheme. Si, mai cu seama, nu poate fi rupta de mostenirea trecutului.

Pe plan politic, poate ca e timpul sa nu tot privim in trecut. Pe plan economic, insa, cred ca sunt necesare unele nuantari. Intoarcerea in istorie, fara patimi, bazata numai si numai pe o judecata rece, lucida si obiectiva, este mai mult decat necesara. Avem nevoie de repere din trecut, in absenta carora ne-ar fi imposibil sa masuram de la ce s-a pornit si la ce s-a ajuns.

Regimul trecut subminase bazele actiunii legii cererii si ofertei. Aveam sa ne convingem ca nu-i deloc usor sa fie restabilite. Si inca nu au fost pe deplin restabilite. Apoi, centralizarea excesiva, combinata cu paternalismul statal exprimat indeosebi prin mana care-i buzunareste pe cei harnici si le ia o buna parte din agoniseala, pentru a-i subventiona pe cei lenesi, nu numai ca a fost principala cauza a declinului economic, dar continua sa intarzie mult asteptata bunastare.

Acest fals paternalism a creat reflexe greu de schimbat.

Ne-am convins deja, in acesti ani de tranzitie, cat de complicat este sa fie stopate risipa, proasta admninistrare, gestiunea frauduloasa; cat de greu este sa fie intronate motivatiile muncii, ale competitiei.

Ne-au convins, cu deosebire, curbele nervoase ale inflatiei galopante.

Acum am ajuns la dezinflatie. O inflatie mica, dar perfida, care poate sa fie in cele din urma ca «una mica» pentru un alcoolic. Ar putea cere inca «una mica». Apoi inca una. Asa ca ne vom trezi in ianuarie – februarie 2005 cu un puseu inflationist.