Cum poti deveni regizorul propriului viitor?

Articol scris de Marian Rujoiu, Extreme Training (www.traininguri.ro)

Jocul este un cuvant care ne duce cu gandul la copii. Ei se joaca pentru a-si alunga plictiseala. Ei nu au inca un job, nu au griji care sa-i macine, nu au rate la banca si nu cunosc intelesul profund al unor cuvinte precum: criza, nepasare santaj, somaj, etc.
 
 Cu totii ne aducem aminte cu placere de perioada cand ne jucam, probabil fiecare dintre noi avand jocul nostru preferat. Interesant este insa ca oamenii nu inceteaza sa se joace niciodata. Ne jucam permanent. Jocurile au de obicei anumite reguli si urmaresc anumite obiective. Probabili sunteti putin nedumeriti: Cum adica ne jucam? Noi suntem oameni mari.
 
Pe masura ce crestem ne jucam tot mai mult. Jucam si iesim castigatori sau jucam si iesim pierzatori.

La primul nivel se afla jocurile pe care le acceptam si le recunoastem ca fiind jocuri: jucam fotbal, jucam la loto, la pariuri sportive, ne jucam in viata de cuplu (acele jocuri mici si dragute), ne jucam cu copiii nostri sau ai rudelor noastre.
 
Apoi urmeaza un al doilea nivel al jocurilor pe care noi le jucam permanent. Acestea sunt atat jocurile oamenilor mari, cat si jocurile copiilor. De exemplu, jucam un rol al supararii sau jucam un joc al plictiselii. Mai tot timpul incercam sa atragem pe cineva in el. De exemplu, copiii joaca foarte des jocul nemultumirii. Ei joaca foarte bine acest joc. De obicei, ei joaca acest rol pentru a obtine ceva. Ne atrag si pe noi in el, fie ca vrem, fie ca nu. Scopul jocului lor este sa obtina ceva: o inghetata, o ciocolata, mancare, o imbratisare sau atentie. Sunt experti in asemenea jocuri, iar experienta ne spune ca sunt foarte buni jucatori, ei de cele mai multe ori castigandu-le.
 
Oamenii mari joaca si ei acest joc al supararii. Se antreneaza in familie, apoi urmeaza viata de cuplu, apoi jucam cu copiii nostri. Si noi incercam sa jucam jocul supararii cu copiii nostri. Uneori, aceasta este singura cale prin care putem castiga. Suntem experti in a ne juca. Ca orice joc, acesta de multe ori are castigatori, iar noua ne place sa castigam si luptam din puteri sa-l castigam.
 
La nivelul urmator apare categoria de jocuri pe care nu le recunoastem a fi jocuri. Pe acestea le numim: fel de a fi, situatie, problema, provocare, obiectiv etc. Ceea ce noi facem de zi cu zi, fie ca acceptam sau nu sunt tot jocuri. As vrea sa luam cateva exemple pentru a intelege mai bine.
 
Jocul plictiselii
Este jocul pe care foarte multi dintre noi il joaca. Regulile lui sunt destul de precise. Nimic nu trebuie sa te bucure, nimic nu trebuie sa te faca sa zambesti. Permanent gasesti motive pentru care poti sa ramai plictisit. Este un joc foarte usor. Uneori incercam sa ne gasim parteneri de joc, si-i invitam si pe ei sa joace acest joc. Simtim ca pierdem atunci cand nu ne gasim oameni care sa joace si ei acest joc. Cand cineva refuza sa joace acest joc gasim in acest lucru un motiv de a continua sa jucam jocul plictiselii. Atragem oameni in joc. Initial acestia vor incerca sa ne faca sa renuntam la acest joc al plictiselii. Unii reusesc sa ne scoata din acest joc, altii, insa, intra si ei si-l joaca alaturi de noi. Satisfactia este maxima atunci pentru ca avem parteneri de joaca. Fiecare dintre noi este un mic expert in a juca acest joc al plictiselii. La un moment dat devine a doua natura a noastra. Incepem sa vedem in jucarea acestui joc o intelepciune profunda, o filosofie de viata.
 
Jocul Victimizarii
Acest al doilea joc este un joc la fel de interesant. Este jocul care iti asigura confortul psihic. Pe masura ce joci acest joc devii un expert veritabil. Ce poate fi mai comod decat identificarea unor raufacatori. Acesta este un joc pe care noi romanii il putem juca foarte bine. Regulile lui sunt simple si usor de inteles, iar fiecare eveniment este o ocazie de a-ti demonstra maiestria. Regula de baza este simpla: Reusesc sa-mi gasesc un rol de victima in aceasta situatie. Fie ca cineva are o realizare sau un esec, rolul meu in acest joc este sa-mi gasesc un rol de victima. Cand am gasit raspunsul ma linistesc si am satisfactie maxima. Este jocul care te prinde foarte usor pentru ca poti identifica diverse cai prin care poti avea satisfactie zilnica. Te hranesti din fiecare eveniment situatie sau problema. Jocul victimizarii este un joc pe care merita sa-l joci dintr-un motiv foarte simplu: poti castiga in fiecare zi. Cu cat vei castiga mai mult cu atat vei fi mai motivat sa-l continui. Dupa cum observati victimizarea este un joc ce are reguli, poate fi jucat de oricine si castigat de oricine.
 
Asemenea jocului plictiselii si Jocului Victimizarii, mai sunt jocuri in care putem intra: Jocul Neputintei, Jocul „Nimic nu-mi convine”, Jocul Iresponsabilitatii, Jocul Dezorganizarii, Jocul Vulgaritatii, jocul Pesimistului. Acestea sunt jocurile Esecului. Daca joci oricare dintre aceste jocuri iti asiguri mari sanse pentru insucces. Nu o sa ai realizari deosebite, in cel mai bun caz poti sa scapi de un eventual esec. Pe modelul celor doua jocuri de mai sus, puteti descoperi regulile si beneficiile lor. Evident, uneori poti juca jocul Plictiselii, nu este insa obligatoriu sa-l castigi, trebuie sa fi foarte bun pentru a-l juca permanent si sa-ti modelezi comportamentul in fiecare zi.
 
Jocurile Succesului
 
Mai sunt o multime de alte jocuri pe care le poti juca. Oamenii de succes, oamenii fericiti nu joaca jocurile de mai sus. Sunt momente in care ei le incerca, insa refuza sa le joace. Mai mult de atat, experienta noastra si istoria ne arata ca ei aleg sa joace alte jocuri. Sa nu credem ca oamenii de succes sunt persoane care nu se lasa prinsi in jocuri. Si ei joaca, numai ca ei au alte jocuri preferate. Printre jocurile de succes mentionez: Jocul Provocarilor, Jocul Optimistului, Jocul Disciplinei, Jocul Efortului, Jocul Inovatiei, Jocul Responsabilitatii, Jocul Excelentei, Jocul Sensului, Jocul medierii, Jocul Obiectivelor. Jocul Solutiei, Jocul Antreprenorului, Jocul "Lucrului bine facut”, Jocul Perfectionarii, etc.
 
Dupa cum observam sunt foarte multe jocuri pe care le putem juca. Sunt multi oameni care le joaca. Probabilitatea de a castiga aceste jocuri este similara cu jocurile din prima categorie. Si aici sunt reguli si beneficii totodata. La fel ca in primul caz nu este obligatoriu sa castigi.
 
Cand joaca doua echipe de fotbal sunt trei variante. Castiga echipa A, castiga echipa B sau este scor egal. Eu, Marian Rujoiu, nu pot castiga si nici nu pot pierde daca nu sunt in nici una dintre echipe. Pot castiga numai intr-un anumit caz, acela in care fac parte dintr-o echipa.  Vreau sa subliniez un lucru foarte simplu: sansa de a castiga  un joc este egala cu zero atunci cand nu joci acel joc. Sa luam un exemplu, si anume Jocul Efortului.
 
Jocul Efortului
 
Jocul efortului este un joc foarte greu. Nu-l poate juca oricine dintr-un motiv foarte simplu, nu are un castig imediat. Este jocul unde trebuie sa depui efort si pot dura luni sau chiar ani pana a-l castiga. Daca in simplul joc al plictiselii regulile erau foarte simple si castigurile imediate, jocul efortului este unul cu miza indepartata de cele mai multe ori.  Si, ca orice joc, poti sa-l joci insa nu-i obligatoriu sa-l castigi. Am ales exemplificarea acestui joc, drept joc al succesului, tocmai din acest motiv, anume ca este foarte greu. Multe jocuri pot fi inutile daca nu joci si acest joc in paralel.
 
Efortul nu este singurul joc prin care poti atinge excelenta, de multe ori insa el devine o conditie. Chiar si oamenii cu talent spun ca e nevoie de efort pentru ca performantele lor sa fie vizibile. Exemplul cel mai clar este al jucatorilor sportivi. Oricat talent ar avea acestia, fara efort nu pot castiga medalii.  Putem sa nu fim de acord cu procentul 99% transpiratie si 1% talent pentru a avea succes, insa orice procent am avansa, categoric vom aloca un procent ridicat efortului. Intrebarea este simpla, vrei sa joci jocul efortului? Jocul efortului poate fi si el un joc placut. Nu este obligatoriu sa-l jucam permanent, insa ca probabilitate, cu cat il vom juca mai mult cu atat sansele de a realiza ceea ce ne-am propus cresc.
Pana la urma, tine de alegerea fiecaruia ce jocuri este dispus sa joace. Pentru cei care au o minima disponibilitate de a incerca jocul efortului voi explica pe scurt si de ce este importat acest joc pentru a atinge excelenta.
 
Exista niveluri ale competentei, capacitatea de a face un anumit lucru. In functie de cat de bine faci un anumit lucru, poti fi considerat competent sau incompetent. La fel, daca discutam din punct de vedere al abilitatilor, tot la competenta ajungem. Putem sa ne cramponam in diferenta dintre competenta si abilitate. Acestea insa, de cele mai multe ori se confunda. Cand ma refer la competenta ma refer inclusiv la abilitatea de a face un anumit lucru.
 
Voi descrie nivelurile competentei prin prisma unui exemplu, acela al sofatului:
 
Treapta I – Incompetenta Inconstienta
Exemplul oamenilor din triburi care nu au vazut niciodata o masina sau un sofer. Acestia nu trebuie sa depuna nici un efort, nu trebuie sa se organizeze in nici un fel. Ei nici macar nu stiu ca nu stiu sa sofeze.
 
Treapta II – Incompetenta Constienta
Vin in vizita la trib oameni cu o masina. Ei isi dau seama ca nu stiu sa sofeze. Ei sunt constienti ca nu detin competenta de a sofa. Ei nu detin maiestria de a sofa, iar la prima vedere vor observa o multime de butoane despre care nu stiu la ce folosesc. Daca se vor urca la volan si vor incerca sa conduca isi vor da seama ca este nevoie de efort pentru a invata.
 
Treapta III – Compenenta Constienta
Competenta constienta este este atunci cand un om din trib incepe scoala de soferi. El conduce si devine constient de competentele sale. El va fi constient ca spre deosebire de colegii de trib este mult mai competent in a sofa. El este constient ca are anumite competente. Competenta poate fi mai mare sau mai mica. El este insa constient ca poate sa conduca. El depune un efort mai mare sau mai mic pentru a invata. „Nimeni nu s-a nascut invatat” este o zicala care are mai mult inteles decat oricand. El poate renunta sau poate persevera pana deprinde pe deplin competentele sofatului. Ele este constient acum ca are anumite competente. El da examenul si totusi nu este un sofer excelent. Poate fi cel mult unul bun in unele cazuri.
 
Treapta IV – Competenta Inconstienta
Aceasta treapta este cea a exercitiilor. El exerseaza ce a invatat. De fiecare data cand conduce depune un efort pentru a deveni mai bun. Este nevoie de mult efort si perseverenta. El deprinde o indemanare si devine din ce in ce mai competent. Dupa o suta de ore de condus competenta lui constienta se transforma intr-una inconstienta. El nu se mai gandeste acum ca trebuie sa bage in viteza sau ca trebuie sa puna frana, sau ca trebuie sa semnalizeze. Toate aceste lucruri devin pentru el intuitive. El nu se mai gandeste la competentele pe care le are, ci le foloseste intuitiv. A fost nevoie de mult efort, multe repetitii si mult exercitiu pentru a ajunge in acest punct.
 
Treapta V – Excelenta Competentei
Multi dintre oameni raman la treapta 3. Ei nu reusesc sa treaca la „asimilarea competentei”. Alti oameni constienti sau nu, trec la competenta inconstienta. Ei trec la aceasta etapa fie ca si-au propus, fie ca nu. Uneori trecem mai repede la aceasta etapa intrucat „ni se potriveste” sofatul. Avem in noi o energie si o incredere care ne trece rapid la treapta trei anume, competenta inconstienta. Locul cel mai comod este aici, pe treapta 4. Am scapat de stres si am deprins compentente pe care le folosim inconstient. Intrebare fireasca ar fi urmatoare: „si ce... nu-i de-ajuns?” Raspunsul este simplu: poate fi de ajuns! Nu ai atins insa excelenta. Excelenta insemna sa mergi mai departe.

Excelenta insemna sa „redevii” constient de competentele tale si sa le antrenezi. Sa le antrenezi permanent si sa le imbunatatesti. Este treapta in care oamenii buni devin foarte buni. Pentru exemplul de mai sus cu sofatul, putem spune ca multi oameni pot conduce bine, insa foarte putini devin piloti de curse. Pilotii de curse sunt aceia care au ales sa se antreneze si sa-si exercite abilitatile. Adevaratul efort abia acum apare. Este cazul tuturor celor care au facut performanta. Acestia au ales sa-si imbunatateasca competentele, chiar daca acestea au devenit inconstiente. Este cazul pilotilor si al tuturor sportivilor in general. Ei mai fac ceva in plus. Exerseaza pentru mentinere, astfel ca efortul lor are un dublu rol, acela de a mentine si acela de imbunatati.  Aceasta treapta a excelentei se aplica in orice domeniu: in afaceri, in teatru si film, in pictura sau in cariera.
 
Revenim acum la jocul Eforului. Pentru a atinge excelenta observam ca a juca jocul efortului devine aproape obligatoriu. Vrei excelenta? Este simplu, inainte de toate trebuie sa joci jocul efortului.  Avem de-a face un cerc nu vicios, ci virtuos, in care efortul naste excelenta, iar pentru mentinerea excelentei este nevoie de efort. Premiul in jocul efortului este excelenta, iar miza este succesul asa cum il intelege fiecare.
 
Poti alege sa joci jocul plictiselii, al victimizarii sau jocul efortului. Fiecare joc implica avantajele sau dezavantajele lui. Nu te astepta insa sa participi la un concurs de maraton si sa iesi pe locul intai la saritul cu prajina. Joci jocul plictiselii, castigi plictiseala si tristete. Joci jocul victimizarii si castigi statutul de victima. Joci jocul efortului si castigi Excelenta. Nu ai cum sa joci jocul plictiselii si sa castigi energie, ci numai in cazuri cu totul intamplatoare care nu sunt rezultatul jocului tau, ci al intamplarii.
 
De exemplu, daca intamplator joci jocul plictiselii si vrei sa schimbi ceva, poti alege sa joci Jocul Sensului. Daca vrei energie de lucru, trebuie sa incetezi sa mai joci jocul pesimistului si sa joci jocul optimistului. Daca esti dezorganizat poti alege sa joci jocul obiectivelor si poti castiga o directie sau o focalizare mai buna.
 
Putem aduce o mie de critici acestui mod de a privi lucrurile, anume ca joc. Poate ca este prea realist sau „suprarealist” ca traim intr-o lume a jocurilor. Poate asa si este. Privind insa in jurul nostru, observam ca cei care au jucat jocul antreprenorului au deschis o afacere care merge mai bine sau mai rau, observam ca cei care au jucat rolul optimistilor au castigat mai mult decat cei care au jucat rolul pesimistilor. Va propun macar pentru o vreme sa incercati sa jucati un joc nou, poate fi un joc al bucuriei, al optimistului sau al eforului. Am o convingere, anume ca fiecare poate alege ce fel de joc vrea sa joace si poate spune totodata stop unui joc ce nu-i aduce nimic bun.
 
Eu cel mai adesea joc jocul provocarilor, al efortului al optimistului. Au fost si situatii in care am jucat Jocul Neputintei sau  al Victimizarii. Pe masura ce jucam mai mult aceste jocuri, era mai greu sa ies din ele, pentru ca ma obisnuiam cu ele. N-am reusit sa rezolv nimic bun jucand aceste jocuri. Cand am decis sa ies din ele si sa joc Jocul Solutiilor sau Jocul Responsabilitatii au aparut rezultatele. In final depinde ce vrem si ce riscuri suntem dispusi sa ne asumam. Este un joc prea mare pentru tine, sau prea greu. Este in regula! Trebuie numai sa fii constient ca nu poti castiga un joc, decat daca joci jocul respectiv.
 
Testeaza si ofera-mi feedbackul tau pe manager@traininguri.ro . Daca ai nevoie de sfaturi si ti-ai propus sa joci un joc si ai nevoie de mai multe indicatii te voi sprijini. Resursa cea mai importanta esti chiar tu, care alegi sa joci un anumit joc si esti dispus sa depui un efort in acest sens. Mi-ar placea sa primesc feedbackul, fie ca joci deja aceste jocuri si functioneaza fie ca ai decis sa incerci un joc nou.
 
Pentru cei care vor sa aprofundeze aceste jocuri va recomand Jocurile Expertilor in Afaceri, o carte excelenta scrisa de Michael Hall.