Taierea porcului, masa traditionala de Craciun, plimbari cu sania si vizitarea obiectivelor turistice sînt doar cîteva dintre aspectele cu care proprietarii pensiunilor vor sa-si atraga clientii. În acest an s-au înregistrat cereri si din partea diplomatilor straini aflati în misiune în România. Schiul si manastirile, principalele atractii
Numarul solicitarilor venite din partea grupurilor de turisti pentru perioada Craciunului este mare. "80% dintre locuri sînt rezervate pentru zilele de Craciun. Totusi, pîna acum nu s-au ocupat integral locurile în nici o zona din tara", ne-a declarat Maria Stoian, presedintele ANTREC. Un grad mai mare de ocupare se înregistreaza în pensiunile din Maramures, Bucovina, Sibiu si Brasov. Frumusetea peisajelor, dar si obiceiurile de iarna din aceste zone sînt principalele atractii. Manastirile din judetele Suceava si Neamt sînt, de asemenea, un punct de interes pentru turisti. "Avem cereri pentru pensiuni din apropierea manastirilor cunoscute, cum ar fi Agapia si Varatec", ne-a declarat Lucia Muj, director executiv al ANTREC Neamt. Totusi, una dintre zonele cele mai solicitate este Durau, deoarece aici se poate schia, semn ca nu se pun întotdeauna pe primul plan produsele culinare. Tarife competitive
Preturile pentru sejururi la pensiunile rurale variaza, în functie de zona si de gradul de confort oferit. Astfel, în zona Bran-Moeciu, o zi cu demipensiune va costa între 20 de euro (doua margarete) si 60 de euro (4-5 margarete). Este inclusa si masa de Craciun. La pensiunile de 3 margarete, tariful este de 40-45 euro. În judetul Neamt, preturile variaza între 16 si 50 de euro pe zi. La o pensiune de 3 stele, pretul pentru o noapte de cazare este de 32 de euro/zi, cu pensiune completa si masa de Craciun.
Comentarii articol (0)