ACCES GRATUIT
2010 va aduce majorari salariale doar pentru bugetarii cu salarii mai mici de 705 lei
In anul 2010, majorarea salariilor, a soldelor si indemnizatiilor se va face numai pentru acelea care au un nivel mai mic de 705 lei/lunar, potrivit proiectului de lege cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.
Articolul continuă mai jos
Potrivit aceluiasi
proiect de lege, raportul intre salariul de baza minim si cel maxim in sectorul bugetar va fi de 1 la 12.
Salariul minim va reprezenta elementul de calcul pentru grila de salarizare si va avea valoarea coeficientului 1 din grila de ierarhizare.
Salariile de baza, soldele si indemnizatiile lunare de incadrare se vor determina prin inmultirea coeficientilor de ierarhizare prevazuti pentru fiecare functie cu valoarea coeficientului 1.
Valoare coeficientului de ierarhizare 1, pentru perioada 2010-2015, va fi:
a) 705 lei in anul 2010;
b) 765 lei in anul 2011;
c) 845 lei in anul 2012;
d) 935 lei in anul 2013;
e) 1015 lei in anul 2014;
f) 1100 lei in anul 2015.
Proiectul legii cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice a fost transmis deja la Parlament, in vederea asumarii raspunderii de catre Guvern.
Proiectul de lege poate fi consultat integral AICI.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)