ACCES GRATUIT
Doar 13% din achiziitile publice din Romania sunt realizate prin SEAP
Sistemul electronic de achizitii publice (SEAP) a fost utilizat in anul 2009 pentru 13% din totalul procedurilor de achizitie publica din Romania, in conditiile in care pentru anul 2010 procentul urmarit este de 25% , se precizeaza intr-un comunicat emis recent, de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.
Articolul continuă mai jos
SEAP asigura mijloace electronice a procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica si functioneaza in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii. Conform Hotararii nr. 198 din 27 februarie 2008, a fost prevazuta obligativitatea oricarei autoritati contractante de a utiliza mijloacele electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire si pentru realizarea achizitiilor directe, fara a fi prevazute sanctiuni de nerespectare a acestei obligativitati.
Astfel , desi procentul estimat ca tinta pentru anul 2008 a fost de cel putin 20% nu s-a reusit decat atingerea unui procent de 2,25 din valoarea totala a achizitiilor publice prin utilizarea mijloacelor electronice.
In consecinta, in aprilie 2009, a fost adoptata Hotararea Guvernului 370/2009 pentru modificarea si completarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica prin mijloace electronice, prin care s-au introdus contraventii in cazul nerespectarii, de catre autoritatile contractante, a obligatiei de a utiliza mijloacele electronice pentru realizarea procentului de 20% din valoarea totala a achizitiilor publice anuale. Nerespectarea acestei obligatii se sanctioneaza cu
amenda cuprinsa intre 10.000 lei si 35.000 lei.
In aceste conditii, de la inceputul anului 2009 au fost initiate un numar de peste 55 de mii de proceduri de achizitie publica din care, online, peste 19 mii. Astfel s-a inregistrat un procent de aproximativ 13% din valoarea totala a achizitiilor publice realizate prin mijloace electronice, adica o crestere reala de 577%.
Procentul urmarit pentru anul 2010 este de 25% din valoarea totala a achizitiilor publice anuale prin utilizarea mijloacelor electronice iar pentru anul 2013 este avut in vedere un procent de 40%.
In privinta beneficiilor SEAP, statisticile existente dovedesc potentialul unor economii de pana la 80% din toate costurile aferete tranzactiilor, la furnizor si cumparator. Mai mult, achizitiile electronice faciliteaza accesul intreprinderilor mici si mijlocii, care pot lua parte mai usor la proceduri de achizitie publica pe cale electronica, aceste structuri fiind deosebit de importante in masura in care reprezinta aproximativ 90% din societati cu aproximativ 60% din angajati, adauga comunicatul.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)