ACCES GRATUIT
Firmele vor folosi o noua aplicatie pentru controlul miscarilor cu produse accizabile, din 15 ianuarie 2010
Aplicatia EMCS-RO de control a miscarilor cu produse accizabile in regim suspensiv, va fi utilizata in locul aplicatiei RO-DAI, de la 15 ianuarie 2010, EMCS-RO se bazeaza pe transmiterea electronica a datelor, fiind in conformitate cu standardele europene, dupa cum reiese dintr-un comunicat de presa al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), remis redactiei Avocatnet.ro.
Articolul continuă mai jos
Ordinul ANAF nr. 1599/2009 privind aprobarea Instructiunilor de completare a documentului administrativ de insotire in format electronic (e-DAI) utilizand aplicatia EMCS-RO de control al miscarilor cu produse accizabile in regim suspensiv de accize a fost publicat in
Monitorul Oficial nr. 876, din 16 decembrie 2009.
Potrivit comunicatului de presa,
mesajele transmise prin sistemul EMCS-RO nu inlocuiesc documentele pe suport de hartie si formalitatile care se efectueaza potrivit art. 187 alin. (2) si (3) din Codul fiscal.
De asemenea,
emiterea, transmiterea si inchiderea unui document administrativ de insotire (DAI) este obligatorie atat pe suport de hartie, cat si informatic.
ANAF precizeaza ca, in miscarea produselor accizabile in regim suspensiv de accize, locul de expediere este un antrepozit fiscal sau un birou vamal unde produsele au fost puse in libera circulatie, iar destinatarul este un operator economic autorizat sa primeasca produse accizabile, o organizatie scutita sau un loc unde produsele accizabile parasesc teritoriul comunitar.
Accesul la aplicatia EMCS-RO este acordat de Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV). Conform sursei, sistemul electronic
EMCS-RO permite monitorizarea in timp real a starii miscarilor de produse accizabile in regim suspensiv.
Totodata, actul normativ prevede ca instructiunile privind accesul operatorilor economici la aplicatia de control EMCS-RO sa fie aprobate ulterior.
Prin intrarea in vigoare a Ordinului ANAF nr. 1599/2009 este aborgat
Ordinul ANAF nr. 1036/2008 privind aprobarea Instructiunilor de completare a DAI, utilizand aplicatia RO-DAI, de urmarire a miscarilor cu produse accizabile in regim suspensiv.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)