Accidentul de la Baia Mare - o lectie invatata de Romania. Implicatii la nivel comunitar si la nivel national

Doamnelor ºi Domnilor intervenienþi,

Distinºi invitaþi,

Onorat auditoriu,

Permiteti-mi sa afirm dintru început, ataºamentul pe care îl port valorilor fundamentale ale construcþiei europene, ca cetatean, si rigorilor dreptului comunitar, ca jurist.

Subiectul luãrii mele de cuvânt, poartã asupra armonizãrii ordinii juridice naþionale cu cea comunitarã, cu o atenþie concentratã pe domeniul specific de activitate al exploatãrilor miniere si domeniilor conexe de referinta cum este cel al mediului.

Ca în toate domeniile ce intereseazã deopotrivã, construcþia comunitarã, ca fenomen politic, ºi dreptul sãu, ca instrument de lucru, domeniul minelor ºi, în general, al exploatãrii bogãþiilor subsolului, suscitã vii controverse în opinia publicã ºi societatea civilã, precum ºi dezbateri intense ale factorilor de decizie naþionali ºi europeni.

Se confruntã, pe de o parte, obiectivele de atins, asa cum sunt ele aparate de Comisia Europeanã ºi, pe de altã parte, posibilitãþile reale de punere în viaþã/practicã ale statelor membre.

Confruntarea poate fi, si este, de fapt, de cele mai multe ori, o conlucrare ex post, atunci când statul membru a susþinut soluþia stabilitã, prin negocieri, la nivelul Uniunii Europene, sau poate fi si deveni o încercare de nuanþare a obiectivelor, atunci când rezultatul negocierilor îl nemulþumeºte.

Statele membre resimt adesea, dupã adoptarea unui act comunitar, nevoia sã concilieze exigenþele dreptului comunitar, a cãrui îndeplinire poate fi asiguratã prin mecanismele prevalenþei în faþa dreptului naþional sau al efectului direct, cu specificitatea naþionalã / situaþia realã a domeniul proaspãt reglementat.

Astfel, ca shemã generalã, pentru procesul de transpunere ºi aplicare a normelor de drept comunitar în ordinea juridicã naþionalã, obiectivele stabilite cu atâta dificultate de actorii comunitari, sunt cel mai adesea „afectate”/modelate de potenþialul concret al fiecãrui stat membru, în termeni de voinþã politicã ºi operativitate a aparatului administrativ.

Într-o astfel de înþelegere se înscrie demersul de azi, si anume de a ºti :

• dacã în prezent statul român a transpus normele comunitare în ordinea juridicã naþionalã,
• dacã s-a utilat cu instituþiile ºi mecanismele de control ºi ajustare a proiectelor de exploatare minierã,
• dacã activitatea institutiilor are cu adevãrat impact ºi, în sfârºit,
• dacã funcþionarea întregului aparat administrativ, nu sufocã, prin exces, ºi iniþiativa economicã viabilã, ce respectã exigenþele europene.

Altfel spus, se poate întâmpla azi, ca în România, stat membru al Uniunii Europene, deja de doi ani, de teama tarelor trecutului, aparatul instituþional sã fie calibrat prea strâns, si astfel sa devinã excesiv ºi inerþial, faþã de ceea ce ar mulþumi Bruxelles-ul ?

Din ratiuni de timp ºi concizie, convin sã structurez prezenta expunere în :

I. Analiza dialogului purtat de România, cu Uniunea Europeanã, pe seama incidentului privind poluarea cu cianuri a Dunãrii, în urma ruperii unor diguri ale unor lacuri de decantare din zona Baia Mare ºi

II. Aprecierea capacitãþii reale a statului român de a preveni astfel de dezastre ecologice, de a veghea la respectarea standardelor tehnice cu care s-a dotat, ºi de a permite punerea în practicã a unor proiecte de anvergurã în domeniul mineritului cu luarea tuturor garanþiilor comunitare.

I. Analiza dialogului purtat de România, cu Uniunea Europeanã, pe seama „incidentului Baia Mare” – sau diagnosticul unei probleme de organizare instituþionalã ºi lipsã de exigenþã administrativã

Consecinþele incidentului care a avut loc în ianuarie 2000 la Baia Mare nu pot fi ºi nu trebuie contestate sau trivializate.

Cazul Tãtar contra României, dedus Curþii Europene pentru Drepturile Omului, in 2001 a pãstrat în actualitate consecinþele accidentului ºi a atras continuu atenþia asupra nevoii de intervenire urgentã, coerentã ºi eficientã atât la nivel legislativ, cât, mai ales, la nivelul responsabilizãrii autoritãþilor .

În egalã masurã, dar în alt plan, accidentul de la Baia Mare a condus la conturarea unor modificãri legislative semnificative la nivel european ºi, pe cale de consecinþã, la nivel naþional.

Dacã în trecut balanþa pãrea sã încline spre interesul economic al statului, în prezent, existã o condiþionare pregnantã a principiilor desfãºurãrii activitãþilor miniere de cãtre principiile stabilite în vederea protecþiei sãnãtãþii umane ºi a mediului.

Este indiscutabil ca statul are dreptul suveran de a exploata resursele naturale în conformitate cu interesul national si politica sa ecologicã. Economicul si ecologicul se întrepãtrund.

Urmare a noii abordari globale a efectelor activitatilor industriale in general , în prezent, desfãºurarea unei activitãþi miniere depinde de abilitatea/performanta tehnica/experienta operatorului de a concepe aceastã activitate, în aºa fel încât sã se poatã asigura condiþiile de naturã sã previnã producerea unor accidente, or sã reducã efectele unor asemenea evenimente. O astfel de conduita se raporteaza in primul rand la cadrul legal din care rezulta limitele obligatorii opozabile tuturor.

A) Legea minelor – relaþia între reglementãrile în domeniul minier ºi cele din domeniul protecþiei mediului

Legea Minelor nr. 85/2003 (modificatã prin Legea 237/2004), condiþioneazã posibilitatea aprobãrii unei activitãþi de exploatare minierã de existenþa studiilor de impact asupra mediului, precum ºi a planurilor de refacere a mediului dupã încetarea activitãþii.
NOTÃ: Studiul de impact asupra mediului ºi planul de refacere a mediului dupã încetarea activitãþii trebuie sã însoþeascã cererea de acordare a licenþei de exploatare a resurselor minerale (art. 20 alin.(1) lit. (c) ºi (d) din Legea Minelor nr. 85/2003).

Mai mult, titularul activitãþii este obligat sã consituie o garanþie financiarã pentru refacerea mediului, astfel încât evenimente viitoare de naturã sã afecteze stabilitatea financiarã a operatorului sã nu poatã impacta abilitatea acestuia de a duce la îndeplinire mãsurile necesare pentru refacerea mediului.

NOTÃ: Constituirea garanþiei trebuie fãcutã de la început, fiind reglementatã în cadrul procedurii de acordare a licenþei de exploatare (art. 20 alin.(4) din Legea Minelor nr. 85/2003). Garanþia se constituie conform instrucþiunilor emise de Agenþia Naþionalã pentru Resurse Minerale, în prezent prin Ordinul nr. 58/2004 pentru aprobarea Instrucþiunilor tehnice privind aplicarea ºi urmãrirea mãsurilor stabilite în programul de conformare, planul de refacere a mediului ºi proiectul tehnic, precum ºi reglementarea modului de operare cu garanþia financiarã pentru refacerea mediului afectat de activitãþile miniere (modificat prin Ordinul nr. 27/2005).

De asemenea, valabilitatea permiselor sau licenþelor în domeniul minier este condiþionatã de valabilitatea acordurilor ºi autorizaþiilor pentru protecþia mediului.
NOTÃ: Licenþa sau permisul de exploatare se suspendã dacã titularului i s-a suspendat acordul ºi/sau autorizaþia privind protecþia mediului (art. 33 alin. (1) lit. (c) din Legea Mineror nr. 85/2003) ºi se anuleazã dacã titularului i s-a anulat acordul ºi/sau autorizaþia privind protecþia mediului (art. 34 lit. (e) din Legea Minelor nr. 85/2003).

Aceste aspecte reflectã interdependenta legilor si pe cale de consecinta conditionarea severa a autoritatilor si a operatorilor in scop evident preventiv .

Prin urmare, dacã este sã ne uitãm la acþiunile generate de accidentul de la Baia Mare, se poate constata cu uºurinþã cã acestea au constituit temei pentru modificarea legislaþiei privind protecþia mediului, iar acestea au devenit norme de trimitere/completatoare la legislatia specifica domeniului minier.

2. Transpunerea naþionalã a cadrului legislativ comunitar – reacþie de reformare a statului român

Tabel nr. 1: Prezentare comparativã a cadrului legislativ la nivel comunitar ºi naþional:



Dupã Baia Mare, ºi dreptul comunitar, ºi dreptul român s-au dotat, aºadar, cu mecanisme, cu norme ce au definit mai bine, competenþele în materie.

Statul român a avut dublu beneficiu :

• o datã, pentru cã a implementat o viziune de ansamblu, coerentã, multifactorialã, trecutã prin focul negocierilor comunitare ºi
• a doua oarã, pentru cã a putut, astfel, sã coordoneze ariile de competenþã ale diferitelor autoritãþi centrale ºi locale, astfel încât, fiecare sã ºtie ce are de fãcut în domeniul dat in competenta .

În prezent, se poate observa ca statul român are cu adevãrat o strategie de prevenire a dezastrelor ecologice, ce se reflectã ºi în domeniul minier, precum ºi un aparat administrativ mai bine calibrat, ºi foarte important, avizat si atent la problematica mediului ºi protecþiei lui.

II. Aprecierea capacitãþii reale a statului român de a preveni astfel de dezastre ecologice, de a veghea la respectarea standardelor tehnice cu care s-a dotat ºi de a permite punerea în practicã a unor proiecte de anvergurã în domeniul mineritului cu luarea tuturor garanþiilor comunitare.

Este firesc sã discutãm doar din perspectiva faptului cã proiectele de exploatare minierã nu pot fi respinse de plano de aparatul administrativ român.

Nu prin respingerea tuturor proiectelor de exploatare minierã, statul român face dovada capacitãþii sale de bun manager al riscului de poluare.

Ar insemna sa i se nege dreptul de a exercita suveranitatea permanentã asupra resurselor naturale ºi a bogãþiilor naþionale în interesul propriei dezvoltãri ºi de a lãsa fãrã consecinþe art. 135 lit. d) din Constituþie (care reglementeazã obligaþia statului de a exploata resursele natruale în concordanþã cu interesul naþional).

La fel de firesc este sã constatãm cã, în corelaþie cu acest drept, se aflã obligaþia de a acþiona preventiv, iar când vine vorba de decizii, administraþia trebuie sã adopte principiul precauþiei.

De la abstracþia principiilor, la realitatea proiectului, mai trebuie evidentiat si faptul cã, administraþia nu mai este singurã în raportul juridic cu un eventual investitor, pentru cã opinia publicã ºi-a însuºit, demult, subiectele ce dau naºtere, pe bunã dreptate, unor sensibilitãþi ecologice ºi ecologiste. Publicul interesat este mai mult decât o prezenþã, este un partener activ în luarea deciziilor de cãtre autoritãþi iar când îºi exercitã drepturile cu bunã credinþã, este decisiv.

Important de ºtiut : în România zilelor noastre, pentru a trece efectiv la exploatarea minierã a unui sit, sunt necesare zeci/sute de acte administrative ºi sute/mii de semnãturi, din partea responsabililor aparatului administrativ. Toti stiu ca in afara de oportunitatea/legalitatea actului emis, pentru ei responsabilitatea/sanctionarea este prevazuta in lege . Desigur, acest lucru este ºi bine ºi rãu.

A) Care este situaþia în România din punct de vedere legislativ – care sunt mecanismele ºi standardele tehnice folosite ?

- Transpunerea Directivei 2004/35/CE - utilarea cu mecanisme eficiente

Dacã în 2005 cadrul legal nu era de naturã sã ofere garanþiile necesare pentru desfãºurarea în condiþii crescute de siguranþã a operaþiunilor miniere, în prezent situaþia este cu totul alta.

In prezent, România a transpus toate directivele relevante în domeniu, inclusiv modificãrile fãcute acquis-ului comunitar în vederea asigurãrii unui cadru coerent de reglementare pentru prevenirea consecinþelor negative în desfãºurarea operaþiunilor miniere (a se vedea tabelul nr. 1 de mai sus).

Important : În anumite cazuri, legiuitorul român a optat chiar sã includã cerinþe sau mãsuri suplimentare faþã de cele strict cerute de cadrul comunitar. Un exemplu pertinent în acest sens este dat de modul în care legiuitorul român a înþeles sã reglementeze obligaþia operatorilor de a suporta costurile aferente acþiunilor de prevenire ºi reparare a prejudiciilor asupra mediului.

Astfel, în afara regulilor generale privind rãspunderea operatorului pentru acoperirea acestor costuri, OUG nr. 68/2007 (care transpune Directiva 2004/35/CE) prevede cã operatorul care face parte dintr-un consorþiu sau o companie multinaþionalã ºi care a produs un prejudiciu asupra mediului sau o ameninþare iminentã cu un asemenea prejudiciu va rãspunde solidar ºi indivizibil cu respectivul consorþiu sau cu respectiva companie pentru acoperirea costurilor de prevenire ºi reparare.

Prin stabilirea rãspunderii solidare ºi indivizibile a operatorului cu consorþiul sau compania multinaþionalã din care face parte, legiuitorul român ºi-a asigurat un mijloc eficient de a co-interesa consorþiul sau compania multinaþionalã în implementarea de cãtre operator a tuturor mãsurilor necesare pentru prevenirea producerii unor accidente.

La acest cadru legal special se adaugã regulile generale în materie de rãspundere pentru daune de mediu, care prevãd rãspunderea obiectivã a poluatorilor faþã de terþi.

1. Transpunerea Directivei privind deºeurile extractive – utilarea cu standarde tehnice protective ºi clare

România a transpus Directiva 2006/21/CE prin Hotãrârea de Guvern nr. 856/2008 privind gestionarea deºeurilor din industriile extractive.

Similar abordãrii uzuale a legiuitorului român, aceastã transpunere reprezintã în mare mãsurã o traducere a directivei europene în domeniu.

Scopul reglementãrii naþionale este acela de a stabili liniile directoare, mãsurile ºi procedurile pentru prevenirea sau reducerea efectelor negative asupra mediului, precum ºi a oricãror riscuri pentru sãnãtatea umanã, rezultate din gestionarea deºeurilor din industriile extractive.

În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, hotãrârea prevede obligaþia operatorilor de a elabora un plan de gestiune a deºeurilor pentru minimizarea, tratarea, valorificarea ºi eliminarea deºeurilor extractive cu respectarea obiectivelor ºi a conþinului minim stabilite prin actul normativ.

NOTÃ: Obiectivele planului de gestionare sunt:
a. prevenirea sau reducerea producþiei de deºeuri ºi a efectelor nocive ale acestora;
b. încurajarea valorificãrii deºeurilor extractive prin reciclarea, reutilizarea sau valorificarea acestora, în mãsura în care este posibil din punct de vedere ecologic, în conformitate cu standardele de mediu la nivel comunitar ºi, dupã caz, cu cerințele stabilite la nivel comunitar ºi naþional;
c. asigurarea eliminãrii în siguranþã a deºeului extractiv, pe termen scurt ºi lung, în special, prin luarea în considerare, în faza de proiectare, a gestionãrii în timpul exploatãrii ºi dupã închiderea instalaþiei de gestionare a deºeurilor ºi prin alegerea unui proiect care:
i. solicitã condiții minime de monitorizare, control ºi gestionare a instalaþiei de deºeuri închise sau, în ultimã instanþã, nu solicitã nici un fel de condiþii;
ii. sã previnã sau cel puþin sã minimizeze efectele negative pe termen lung, cauzate, de exemplu, de migrarea poluanþilor acvatici sau atmosferici care provin de la instalaþiile de gestionare a deºeurilor;
iii. sã asigure stabilitatea geotehnicã pe termen lung a oricãror diguri sau halde care sunt construite deasupra nivelului preexistent al terenului.

Alte mãsuri stabilite prin HG nr. 856/2008 se referã la:

• informarea ºi prevenirea accidentelor majore
• solicitarea ºi eliberarea autorizaþiilor pentru desfãºurarea activitãþii miniere
• participarea publicului la luarea deciziilor din acest domeniu
• constructia ºi gestionarea instalaþiilor de deºeuri ºi
• constituirea garanþiilor financiare (de exemplu, sub formã de depozit financiar, inclusiv fond mutual de garantare sponsorizat de industrie sau sub o formã echivalentã)

Conform HG nr. 856/2008, mãsurile menite sã previnã producerea accidentelor sau reducerea efectelor acestora se va face cu respectarea celor mai bune tehnici disponibile, hotãrârea stabilind, astfel, un nivel minim al cerinþelor de naturã tehnicã ce trebuie îndeplinite de orice proiect pentru a fi acceptabil din perspectiva legislaþiei privind gestionarea deºeurilor extractive.

În ceea ce priveºte iazurile de decantare care implicã prezenta cianurilor, similar directivei, HG nr. 856/2008 prevede cã operatorul va asigura reducerea concentraþiei de cianuri dizolvabile în mediu slab acid în iaz la cel mai mic nivel posibil prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile.

În instalaþiile de deºeuri care au obþinut anterior o autorizaþie sau care sunt deja în exploatare la 1 mai 2008, concentraþia de cianuri disociabile în mediu slab acid la punctul de descãrcare a sterilului de la staþia de procesare în iaz nu trebuie sã depãºeascã 50 ppm¹ începând cu 1 mai 2008, 25 ppm începând cu 1 mai 2013, 10 ppm începând cu 1 mai 2018.

Pentru instalaþiile de deºeuri care obþin o autorizație dupã 1 mai 2008, concentraþia maximã admisã este de 10 ppm.

NOTÃ: În cazul proiectului Roºia Montanã, concentraþia cianurii va fi la jumãtatea limitei admisa la nivelul Uniunii Europene, respectiv de 5-7 ppm (conform proiectului tehnic descris în Raportul de evaluare a impactului asupra mediului, document depus la Ministerul Mediului spre evaluare ºi avizare, în mai 2006).

NOTÃ: Proiectul Roºia Montanã este primul proiect minier major din România care va fi implementat în urma adoptãrii ºi implementãrii noului cadru legal, în particular cel stabilit prin Directiva 2006/21/CE ºi HG nr. 856/2008.


Cadrul legal special privind gestionarea deºeurilor extactive vine în completarea cadrului legal deja existent ºi aplicabil unor proiecte miniere, acesta din urmã cuprinzând, printre altele, reguli privind protecþia apelor subterane împotriva poluãrii cauzate de anumite substanþe periculoase ºi, mai general, cele privind protecþia apelor.

Inlcudem în aceeaºi sferã ºi reguli privind evaluarea efectelor anumitor planuri ºi programe asupra mediului, evaluarea efectelor anumitor proiecte publice ºi private asupra mediului, reguli privind autorizarea desfãºurãrii activitãþilor având un impact semnificativ asupra mediului ºi reguli privind rãspunderea pentru prejudicii asupra mediului (a se vedea tabelul nr. 1 de mai sus).

B) Cadrul instituþional este adecvat ºi în mãsurã sã ofere toate garanþiile necesare pentru buna supraveghere a unui proiect de exploatare minierã

1. Arhitectura aparatului administrativ român cu competenþe în domeniul protecþiei mediului ºi al exploatãrii miniere

Intereseazã deci, arhitectura aparatului administrativ privit în miºcare, ºi nu static în organigrame.

La nivel naþional, cadrul instituþional care asigurã implementarea ºi supravegherea aplicãrii normelor acquis-ului comunitar este format din mai multe autoritãþi publice organizate atât la nivel central, cât ºi la nivel local.

Pentru proiectele în domeniul minier, mai ales pentru cele care prin natura ºi anvergura lor pot avea implicaþii de ordin economic ºi social la nivel naþional ºi chiar regional, principalele autoritãþi publice competente sunt:

i. la nivel central:
a. Guvernul României, care are o competenþã generalã de adoptare a normelor de transpunere, de aprobare a taxelor de exploatare a resurselor minerale ºi de aprobare a licenþelor de exploatare minierã prin intermediul hotãrârilor de guvern, de asigurare a coeziunii strategiei naþionale în domeniul protecþiei mediului prin raportare la interesul public de punere în valoare resurselor minerale.
b. Ministerul Economiei, Comerþului ºi Mediului de Afaceri, minister de resort care are competenþe de administrare a proprietãþii publice din domeniul resurselor minerale.
c. Ministerul Mediului ºi Pãdurilor, care (i) emite acte de reglementare în domeniul sãu de activitate potrivit prevederilor legale; (ii) avizeazã programele de exploatare a resurselor naturale, corelate cu capacitatea de suport a ecosistemelor, în raport cu obiectivele dezvoltãrii durabile; (iii) propune ºi recomandã autoritãþilor competente ºi stabileºte mãsuri care sã asigure conformarea cu legislaþia comunitarã de mediu; (iv) coordoneazã ºi faciliteazã procedurile de consultare cu alte state afectate în cazul proiectelor care pot avea un efect semnificativ negativ asupra mediului altor state.
d. Ministerul Agriculturii, care coordoneazã activitatea de elaborare a documentaþiilor tehnice, avizare, programare, promovare, realizare ºi monitorizare a obiectivelor de investiþii specifice;
e. Agenþia Naþionalã pentru Resurse Minerale, autoritatea centralã de specialitate aflatã în subordinea Guvernului ºi coordonarea Primului-Ministru care reprezintã interesele statului în domeniul resurselor minerale ºi care are competenþe, printre altele, de a aproba norme tehnice aplicabile în domeniul minier, de a emite licenþe ºi permise miniere ºi de a negocia ºi stabili condiþiile acestora, de a aviza documentaþiile de executare a documentaþiilor de exploatare ºi de a controla respectarea normelor stabilite prin lege ºi prin licenþe/permise miniere.
ii. la nivel regional ºi local:
a. agenþiile locale ºi/sau regionale de protecþia mediului, care sunt principalele responsabile pentru punerea în aplicare a normelor legale în domeniul protecþiei mediului, având, printre altele, competenþe de (i) coordonare ºi autorizare a activitãþilor cu impact asupra mediului, (ii) constatare a neconformitãþilor cu actele de autorizare emise ºi de informare a autoritãþilor de inspecþie ºi control în domeniul protecþiei mediului asupra neconformitãþilor constatate, ºi (iv) adoptare a mãsurilor legale în cazul neconformitãþilor cu actele de autorizare.
b. comisariatele regionale ºi judeþene ale Gãrzii Naþionale de Mediu, care sunt organe specializate de inspecþie ºi control în domeniul protecþiei mediului având, printre altele, competenþe de (i) constatare a neconformitãþilor în domeniul protecþiei mediului ºi de aplicare a sancþiunilor, (ii) sesizare a organelor de urmãrire penalã competente privind infracþiuni în domeniul protecþiei mediului, (iii) control privind respectarea cerinþelor legale ºi a prevederilor din actele de reglementare (avize, acorduri, autorizaþii, autorizaþii integrate de mediu), ºi de (iv) propunere a anulãrii actelor de reglementare emise cu nerespectarea prevederilor legale.
c. consiliile locale în a cãror razã teritorialã se aflã perimetrul exploatat, care au competenþe, printre altele, în aprobarea documentaþiilor de amenajare a teritoriului ºi urbanism necesare dezvoltãrii proiectelor, precum ºi de emitere a certificatelor de urbanism ºi, dupã caz, a autorizaþiilor de construire care condiþioneazã demararea lucrãrilor în vederea implementãrii unui proiect;
d. consiliul judeþean, care are competenþe de aprobare a documentaþiilor de amenajare a teritoriului ºi urbanism pentru lucrãrile de investiþii de interes judeþean, de emitere a autorizaþiilor de construire pentru proiecte care depãºesc limita unei singure unitãþi administrativ-teritoriale.

2. Imaginea în miºcare a aparatului administrativ – posibilele lui excese

Cadrul instituþional existent în prezent este în mãsurã sã asigure evaluarea proiectelor din domeniul minier în mod coordonat, cu balansarea tuturor intereselor reprezentate de autoritãþile competente în vederea stabilirii condiþiilor necesare îndeplinirii obiectivelor de protecþie a mediului ºi economice.

În domeniul protecþiei mediului, împãrþirea atribuþiilor de reglementare ºi control între douã autoritãþi distincte (Agenþia Naþionalã pentru Protecþia Mediului, prin agenþiile sale regionale ºi locale ºi, respectiv, Garda Naþionalã de Mediu, prin comisariatele sale regionale ºi judeþene) este de naturã sã asigure o eficienþã sporitã a implementãrii normelor legale în domeniu, cele douã autoritãþi asigurând o aplicare corelatã a prevederilor legale proiectelor din domeniul minier.

Autoritãþile având competenþe în domeniul protecþiei mediului au beneficiat încã din perioada ce a precedat aderarea României la Uniunea Europeanã de asistenþã în vederea asigurãrii unei implementãri efective a acquis-ului comunitar, inclusiv prin desfãºurarea de proiecte în colaborare cu autoritãþi competente din alte State Membre, în vederea asimilãrii rapide a experienþei practice de punere în aplicare a prevederilor legale relevante.

NOTÃ: De exemplu, în baza acordului RO/2002/IB/EN/02 (PHARE), în februarie 2004 a fost finalizat un proiect de înfrãþire instituþionalã (twinning), în colaborare cu reprezentanþi ai autoritãþilor competente din Germania, privind implementarea, printre altele, a Directivei Seveso II. În cadrul acestui proiect s-au avut în vedere ºi modificãrile aduse Directivei Seveso II prin Directive 2003/105/CE adoptatã în urma accidentelor de la Aznalcóllar (Spania) din 1998 ºi de la Baia Mare (România) din 2000.

Dupã cum am vãzut, în prezent, România dispune de un cadru integrat menit sã evalueze, reglementeze ºi supravegheze impactul proiectelor asupra mediului, de reguli clare privind obligaþiile operatorilor privind pregãtirea prevenirii accidentelor ºi reducerii consecinþelor acestora, precum ºi un cadru instituþional complex, menit sã asigure implementarea eficientã a cadrului normativ.

Pe lângã garanþiile asigurate de aparatul administrativ cu competenþe în domeniul exploatãrii miniere a resurselor subsolului, sunt de evidenþiat ºi o serie garanþii suplimentare – mãsuri stabilite la nivel de industrie.

La cadrul legal si institutional existent, se adaugã normele suplimentare stabilite de chiar participanþii la industria minierã. De exemplu, operatori din domeniul minier au iniþiat pregãtirea ºi semnarea unui Cod Internaþional de Management al Cianurii², prin care sunt stabilite reguli de bunã practicã privind manipularea ºi folosirea cianurii în deplinã siguranþã. Codul recomandã un management riguros al cianurii pe tot ciclul de viaþã al unui proiect (transport, depozitare, manipulare, utilizare ºi neutralizare).

De asemenea, Codul stabileºte o monitorizare ºi raportare periodicã, o abordare responsabilã a riscurilor asociate, obligativitatea dezvoltãrii unor planuri de intervenþie în situaþii de urgenþã ºi o comunicare eficientã a acestora cu publicul interesat.

NOTÃ: Gabriel Resources³, acþionarul majoritar al Roºia Montanã Gold Corporation (RMGC), se numãrã printre semnatarii Codului Internaþional de Management al Cianurii.

Alte iniþiative, cum ar fi înfiinþarea unui Institut de Management al Cianurii, sunt menite sã asigure implementarea efectivã a regulilor asumate în mod voluntar de operatorii implicaþi în desfãsurarea de activitãþi miniere care presupun utilizarea cianurilor.


Concluzie purtând asupra posibilelor consecinþe practice ale detalierii competenþelor instituþionale.

1. Romania a recuperat rapid si substantial timpul pierdut si pare ca si-a activat memoria afectiva si istoria revenind in randul tarilor binecuvantate de Dumnezeu cu bogatii naturale si ocrotite de un sitem coerent si comun mai multor tari intr-o noua ordine politica,sociala si economica.

Din perspectiva dezvoltarii firesti in viitor, amintim ca inca din 1895 am avut o lege a minelor si domeniul a fost reglementat continuu prin 96 acte normative .

Amintim ca inca din 1533 am avut drept pozitiv prin care se reglementau "oprelistele( interzicerea) de stricare a naturii". In 1868 si 1874 legile care impunea proprietarilor industriali sa respecte mediul inconjurator. In 1885 o noua lege cu acelasi scop, iar in 1894 regulamentul pentru industriile insalubre,. In1928 a avut loc Primul congres al naturalistilor din Romania propus de naturalistul Emil Racovita. Cele de mai sus au caracter exemplificativ si sustin ideea ca lLegislatia nationala a cunoscut efervescenta dar si coerenta in acelasi timp pana la al doilea razboi mondial.

In perioada 1945-1989 ocrotirea naturii a devint o problema de stat.

Dupa 1989, a urmat adaptarea la libertate iar in prezent trairea in normalitate .

2. Dar, dincolo de traditia juridica si relevanta in plan subiectiv, in opinia noastrã, în prezent, în România , in mod obiectiv, existã toate premisele pentru asigurarea desfãºurãrii activitãþilor miniere în condiþii de siguranþã pentru mediu ºi sãnãtatea umanã:

• cadrul legislativ ºi instituþional existent la nivel naþional permite conceperea ºi implementarea unor proiecte de exploatare a resurselor minerale þinînd cont atât de interesele ºi necesitãþile economice ale statului român, cât ºi de cerinþele sporite privind protejarea sãnãtãþii umane ºi a mediului,
• instituþiile comunitare sunt învestite sã vegheze la respectarea acquis-ului comunitar, în care ex nunc sunt incluse ºi garanþiile negociate la nivel comunitar, pe care statul român trebuie sã le îndeplineascã la fel ca orice alt stat, ºi nu dupã o apreciere proprie. ªtacheta este deci, foarte ridicatã, ºi nu în ultimul rând,
• societatea civilã, opinia publicã este avizatã, mass-media deopotriva, astfel cã nu se poate trece cu vederea vreun aspect care nu respectã întocmai exigenþele în materie.

Pentru cã acestea sunt elemente concrete, evidenþe de necontestat, se poate lansa întrebarea retoricã a fricii excesive de intamplare, de hazard, de calamitate.

Multiplicând nivelurile de luare a deciziei administrative, de avizare a unui proiect de exploatare minierã, se poate trece în extrema cealaltã a unei rigiditãþi excesive, a unui "nu" de principiu pentru orice propunere economicã.

Antamând un rãspuns, este de necontestat cã angrenajul normativ, instituþional nu este pus în funcþiune pentru a respinge, ci pentru a analiza corect ºi a acþiona în consecinþã.

Dinamica funcþionãrii unui aparat administrativ nu trebuie lãsatã sã se se autosugestioneze, pentru cã se ajunge la exces, când mecanismul este prea "strâns", sau derapaj, când mecanismul este prea "larg".

Pentru a evita astfel de deznodãminte desfãºurarea proiectelor prezente ºi viitoare presupune, fãrã îndoialã, o colaborare permanentã a dezvoltatorilor cu autoritãþile publice competente în vederea implementãrii efective a mãsurilor stabilite prin legislatia comunitarã ºi naþionalã.

În imediat, urmeaza sa se constate ca in Programul de Guvernare a Romaniei exista un obiectiv dedicat domeniului resurselor minerale prin care se pune accent pe valorificarea produselor miniere in conditiile pietii liber concurentiale, promovarea parteneriatului public-privat pentru asigurarea surselor de finantare necesare , precum si promovarea unui management orientat catre piata si eficienta economica.

Este un context in care proiectul Rosia Montana face pionierat. Sper sã fie un succes pentru ambele pãrti.


Av. Ana Diculescu-ªova

Nota redactiei Avocatnet.ro
Acest discurs a fost sustinut de doamna Av. Ana Diculescu-ªova in cadrul seminarului "Making Europe a leader in sustainable and responsible mining", care a avut loc la Parlamentul European, Bruxelles, 26 ianuarie 2010.