In cadrul proceselor penale privind acordarea despagubirilor civile persoanelor care au fost victimele unui accident auto in care masinile implicate nu au asigurarea auto obligatorie, instantele trateaza diferit calitatea procesuala a Fondului victimelor strazii.
Potrivit Ministerului Public, exista nu mai putin de
cinci orientari in jurisprudenta actuala cu privire la acest aspect.
Astfel, unele instante au considerat
Fondul pentru protectia victimelor strazii ca fiind un garant si l-au obligat, cu sau fara mentionarea expresa a acestei calitati, in solidar cu inculpatul la plata despagubirilor.
Alte instante au considerat
Fondul, de asemenea, ca si garant si au motivat expres lipsa calitatii acestuia de persoana responsabila civilmente, obligandu-l, cu invocarea dispozitiilor art. 61 din Legea nr. 136/1995 sau a Normelor privind Fondul de protectie a victimelor strazii, la plata despagubirilor in solidar cu inculpatul sau singur ori au obligat numai inculpatul, Fondului constatandu-i, atat in motivare, cat si in dispozitiv, „calitatea de garant al obligatiei de despagubiri in cauza”.
Exista instante care au considerat ca
Fondul are calitatea de asigurator, fiind obligat impreuna cu inculpatul la plata despagubirilor, invocandu-se dispozitiile art. 54 alin. 4 si art.57 din Legea nr.136/1995 si decizia Sectiilor Unite nr.I/2005.
Intr-o alta orientare jurisprudentiala
s-a considerat Fondul garant al obligatiei de despagubire, mentionand expres acest aspect, obligand numai inculpatul la plata despagubirilor. O parte a acestei jurisprudente a motivat introducerea in cauza a Fondului numai pentru motive de opozabilitate a hotararii.
Pe de alta parte, unele instante au considera ca
Fondul nu poate avea doar o simpla obligatie de garantare a despagubirii, nefiind un simplu garant, ci „un obligat principal” la despagubirea persoanei pagubite. S-a motivat, aratandu-se ca, in procesul penal, nu exista decat partile definite de dispozitiile art. 23 – 24 din Codul de procedura penala, aceea de garant nefiind una dintre ele; printr-un ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nu se poate crea parti/participanti in procesul penal si, pentru acest motiv, nu se poate vorbi de un garant ca participant in procesul penal.
Fondul de protectie a victimelor strazii se constituie ca asociatie, fiind
persoana juridica de drept privat fara scop patrimonial, in conformitate cu prevederile legale referitoare la asociatii si fundatii, ale prezentei legi si ale normelor emise in aplicarea acesteia.
Fondul de protectie a victimelor strazii este formata din asiguratorii autorizati de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, avand dreptul de a incheia pe teritoriul Romaniei asigurarea de raspundere civila auto. Fondul dispune de o structura financiara proprie care se constituie din contributia membrilor cu o cota procentuala din incasarile realizate din vanzarea asigurarii RCA.
Fondul victimelor strazii are
trei atributii principale:
1. de Organism de plata a despagubirilor pentru a garanta, in conditiile legii, despagubirea persoanelor care au suferit prejudicii in urma unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul Romaniei si in anumite conditii si pe teritoriul altor state, de autovehicule neasigurate sau neidentificate;
2. de Centru de Informare pentru a furniza, persoanelor interesate, informatii privind politele de asigurare R.C.A. si asiguratorii care le-au eliberat;
3. de Organism de Compensare pentru a solutiona, in conditiile legii, cererile de despagubire ale persoanelor care au suferit prejudicii in urma unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul unui alt stat decat statul lor de resedinta.
Fondul intervine, in limitele atributiilor sale prevazute de lege, in interesul persoanelor rezidente intr-un stat care face parte din Spatiul Economic European (SEE). Pentru persoanele rezidente in alte state, interventia Fondului este posibila numai in conditii de reciprocitate.
Fondul intervine, in principiu,
daca accidentul cauzator de prejudicii s-a produs:
- pe teritoriul Romaniei si autovehiculul care a provocat accidentul a ramas neidentificat sau autovehiculul identificat era neasigurat si avea locul obisnuit de stationare in Romania sau intr-un stat tert fata de statele din S.E.E.;
- pe teritoriul unui stat al carui Birou National a aderat la Sistemul Carte Verde si autovehiculul neasigurat care a provocat accidentul este considerat a avea locul obisnuit de stationare in Romania, daca pagubitul este rezident in alt stat decat cel in care s-a produs accidentul si daca interventia Fondului nu contravine legislatiei statului respectiv.
Potrivit Porcurorului General, rolul acestui Fond il reprezinta acoperirea prejudiciile produse prin accidente de circulatie in ipotezele particulare stabilite de textele anterior citate.
In mod obisnuit,
procedura de recuperare a prejudiciilor de acest fel se realizeaza prin inaintarea unei cereri de despagubire adresata direct Fondului sau a oricarui asigurator care practica asigurarea RCA.
Insa,
pe langa aceasta procedura nelitigioasa de recuperare a prejudiciilor,
este posibila si existenta uneia litigioase, in fata instantelor judecatoresti.
Potrivit legislatiei, in cazul unui litigiu, drepturile persoanelor pagubite se exercita impotriva Fondului, atunci cand persoanele prejudiciate au intentat actiune in justitie impotriva persoanelor responsabile
pentru repararea prejudiciilor vor fi despagubite de Fond in baza hotararii judecatoresti, Fondul avand legitimare procesuala pasiva, in calitate de garant al obligatiei de despagubire.
Din aceasta perspectiva prezentata de Ministerul Public, raportat la procesul penal, nu poate exista decat ipoteza in care vehiculul sau tramvaiul care au provocat accidentul nu aveau asigurare RCA, desi
exista obligativitatea asigurarii, nu si ipoteza neidentificarii autorilor accidentului.
“In aceste conditii, exercitand actiunea civila in procesul penal, persoana prejudiciata constituita parte civila va solicita despagubiri de la autorul accidentului / inculpat sau / si de la partea responsabila civilmente. Acestea sunt singurele parti ale procesului penal impotriva carora se poate exercita actiunea in raspundere civila”, dupa cum se arata in recursul inaintat de Procurorul General.
Avand in vedere faptul ca persoanele care au intentat actiune in justitie impotriva persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despagubite de Fond, in baza hotararilor judecatoresti, rezulta ca, prin lege,
Fondul este chemat sa raspunda pentru pagubele provocate de autorul accidentului de circulatie care, in procesul penal, are calitatea de inculpat.
“In aceste conditii,
calitatea procesuala a Fondului in procesul penal este aceea de parte responsabila civilmente conform art. 24 alin.ultim din Codul de procedura penala. Acesta va raspunde civil pentru inculpat, suportand plata despagubirilor, pe care le avanseaza si pe care, in final, le va recupera pe calea regresului”, considera procurorul general.
Astfel,
fondul va fi obligat la plata despagubirilor. Dupa efectuarea platii despagubirilor stabilite,
Fondul va inlocui in exercitarea obligatiilor pecuniare persoanele responsabile pentru producerea si recuperarea prejudiciului fiind obligate sa ramburseze Fondului despagubirile achitate.
Fondul este un garant al obligatiei de despagubire, dar un garant care nu poate opune persoanelor pagubite beneficiul de discutiune in raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului. Prin aceasta inlaturare de catre lege a beneficiului de discutiune Fondul raspunde pentru pagubele produse prin accidentul de circulatie.
In aceste conditii,
raspunderea sa civila este o raspundere pentru inculpat si nu o raspundere solidara cu acesta.
“Pe de alta parte,
trebuie evitata confuzia dintre calitatea procesuala (institutie de drept procesual) si natura juridica a tipului de raspundere civila (institutie de drept substantial). Intre cele doua tipuri de institutii nu exista identitate. Astfel, sub aceeasi calitate procesuala pot exista mai multe tipuri de raspundere civila : persoana chemata sa raspunda in procesul penal, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, adica partea responsabila civilmente poate raspunde atat pentru inculpat cand acesta este insolvabil, minor, interzis judecatoresc si garant in conditii legale speciale (cazul Fondului) sau alaturi de inculpat, precum in cazul raspunderii comitentului, institutorului, garantului tipic (fidejuisor)”, subliniaza procurorul general.
Recursul inaintat de Procurorul General al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea stabilirii calitatii procesuale a Fondului pentru protecþia victimelor strazii (art. 251 din Legea nr.32/2000) si a posibilitatii obligarii acestuia, in cadrul procesului penal, la despagubiri civile catre persoanele pagubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru raspundere civila poate fi consultat aici.
Comentarii articol (2)