Angajarea raspunderii juridice civile a asiguratorului in procesul penal

In recursul promovat catre ICCJ, procurorul general a constatat ca jurisprudenta actuala in aceasta materie este diferita in functie de optiunea instantelor de a achiesa la una dintre urmatoarele orientari:

1. Retinand ca terte persoane au fost prejudiciate prin accidente de circulatie in care au fost implicate autovehicule asigurate prin efectul legii, unele instante au citat in cauza penala societatea de asigurare si au constatat ca are calitatea de asigurator de raspundere civila numai pentru opozabilitatea hotararii .

In motivarea solutiei, instantele au argumentat in sensul ca „in cadrul procesului penal, persoana raspunzatoare de producerea accidentului este inculpatul care are calitate de parte principala astfel incat dispozitiile art.54 din Legea nr.136/1995, modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.61/2005, au o aplicativitate limitata la actiunea civila in fata instantei civile si nu pot fi extinse prin analogie la actiunea civila in cadrul procesului penal, fiind exclusa posibilitatea obligarii directe a asiguratorului la plata despagubirilor”.

2. Intr-o alta orientare jurisprudentiala, asiguratorul a fost obligat la plata despagubirilor in solidar cu inculpatul

Aceste instante au apreciat ca prin decizia nr.I din 28 martie 2005 a Sectiilor Unite s-a retinut ca raporturile juridice dintre asigurat si asigurator au la baza o solidaritate tacita, stabilita prin conventie. Raspunderea civila delictuala a celui care prin fapta sa a cauzat efecte pagubitoare si raspunderea contractuala a asiguratorului impun obligarea solidara a acestora.

Totodata, a obliga doar inculpatul la plata despagubirilor civile ar putea crea situatia in care partea vatamata sa nu-si poata recupera daunele materiale sau morale obtinute in instanta penala.

3. Cu privire la acelasi aspect, alte instante au obligat societatea de asigurare in limitele obligatiei acesteia la plata despagubirilor alaturi de inculpat .

In aceasta abordare, instantele au retinut ca temeiurile juridice diferite ale raspunderii asiguratorului si inculpatului (contractuala, respectiv delictuala) exclud solidaritatea acestora.

4. In aceeasi materie, alte instante au obligat numai societatea de asigurare la repararea prejudiciului cauzat de autovehicul asigurat, in limita obligatiei sale.

Adeptii acestei orientari au precizat ca raspunderea societatii este antrenata direct in temeiul contractului de asigurare, obligatie pe care si-a asumat-o in mod expres.

Ratiunea incheierii politiei de asigurare este tocmai aceea de a inlatura riscul insolvabilitatii celui vinovat de producerea accidentului rutier.

Argumentele Procurorului General

"Asigurarea de raspundere civila pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule (denumita in continuare asigurare de raspundere civila auto sau RCA) este, potrivit art.4 din Legea nr.136/1995 modificata, o asigurare obligatorie. Expresia acestui caracter obligatoriu o reprezinta faptul ca persoanele fizice sau juridice care au in proprietate vehicule supuse inmatricularii / inregistrarii in Romania, precum si tramvaie au obligatia legala (art.48 alin.1 din legea mentionata) sa incheie o astfel de asigurare, cat si faptul ca in asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile fiecarei parti sunt stabilite prin lege (art.3).

Prin urmare, asigurarea de raspundere civila auto este un contract fortat prin care asiguratorul se obliga, corelativ incasarii primelor de asigurare, sa acorde despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule (prejudicii ale bunurilor, integritatii corporale sau vietii unor terte persoane - art.49 si art.50 din Legea nr.136/1995).

Mai mult, despagubirea se plateste de catre asigurator chiar si atunci cand accidentul este produs de o alta persoana decat asiguratul, necesara fiind implicarea in accident a autovehiculului asigurat, nu si a persoanei asigurate (art.51 alin.1).

Acestea sunt conditiile cumulative pe care legea (art.49 – 52) le instituie pentru angajarea raspunderii asiguratorului si la care se adauga conditiile suplimentare stabilite prin norme ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (art.53). Unele dintre acestea vizeaza, de pilda nivelul despagubirilor (art.24 din Anexa 1 la Ordinul nr.11 din 2 octombrie 2007 al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor – Monitorul Oficial nr.686 din 9 octombrie 2007).

Stabilirea si efectuarea despagubirii (art.54) se realizeaza in baza contractului de asigurare (art.43 si art.49), fie prin procedura administrativa instituita prin normele Comisiei de Supraveghere (a se vedea art.35 si urmatoarele din Anexa 1 la Ordinul nr.11/2007, anterior mentionat), fie prin hotarare judecatoreasca.

Despagubirea se plateste de catre asigurator persoanei pagubite sau asiguratului, dar numai daca asiguratii au despagubit ei persoanele prejudiciate (art.55).

Despagubirea platita de catre asigurator celor pagubiti prin accidente produse de autovehicule nu se recupereaza de catre acesta de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei. Asiguratorul are actiune in regres pentru despagubirile platite numai in cazurile speciale, expres si limitativ prevazute de art.58 din Legea nr.136/1995. Ipotezele art.58 reprezinta o situatie de exceptie, derogatorie de la regula potrivit careia, in aceasta materie, asiguratorul nu are actiune in regres.

Din aceasta perspectiva analitica, se poate concluziona ca raspunderea asiguratorului fata de persoana prejudiciata, in materia asigurarii de raspundere civila auto, este o raspundere contractuala, asumata prin contractul de asigurare. Este, totodata, o raspundere directa, asiguratorul raspunzand pentru fapta sa de a-si asuma conduita (riscurile acesteia) asiguratului. Asiguratorul, atunci cand acopera prejudiciul suferit de tertul victima a accidentului, nu face o plata pentru faptuitor si nici alaturi de faptuitor, ci isi indeplineste propria obligatie asumata prin contractul de asigurare.¹

De la aceasta concluzie cu caracter de regula se deroga numai cazurile prevazute de art.58 din Legea nr.136/1995 cand despagubirea platita de catre asigurator persoanei pagubite se recupereaza de la persoana responsabila de producerea accidentului.

Numai in aceste cazuri asiguratorul are un rol de simplu garant al platii despagubirilor, avansand, fara a o suporta finalmente, o suma care va reintra in patrimoniul sau pe calea regresului. In toate celelalte situatii, adica de regula asiguratorul nu este doar un simplu garant, ci adevaratul debitor al despagubirii care se cuvinte tertului prejudiciat, deoarece el nu doar avanseaza, ci suporta, efectiv si definitiv, prejudiciul cauzat prin culpa asiguratorului sau.

Aceasta este natura juridica a raspunderii asiguratorului in cazul asigurarii de raspundere civila obligatorie.

Tinand seama de aceasta concluzie, precum si de faptul ca in cazul proceselor penale se regasesc cel mai adesea ipotezele de exceptie prevazute de art.58 din Legea nr.136/1995 (accidentul a fost produs cu intentie, accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni savarsite cu intentie – ipoteza cea mai frecventa, etc.) asiguratorul va fi obligat la plata despagubirilor catre terta persoana pagubita. Cuantumul acestor despagubiri trebuie sa respecte nivelul stabilit prin normele Comisiei de Asigurari (art.55 alin.1 cu referire la art.53).

Fiind incidente, asa cum aratam dispozitiile art.58, asiguratorul va avea drept de regres pentru suma platita ca despagubire impotriva persoanei raspunzatoare de producerea accidentului. Aceasta se va realiza insa in cadrul unui alt proces decat cel penal si prin care asiguratorul a fost obligat la despagubiri.

In ipoteza in care nu este incident art.58, asiguratorul nu mai are la dispozitie actiunea in regres.

In concluzie, in oricare dintre situatii – cu sau fara incidenta art.58 – asiguratorul va fi obligat la despagubiri, respectiv la executarea obligatiei asumate prin contractul de asigurare.

In acest caz al stabilirii despagubirii prin hotarare judecatoreasca, plata se va efectua de catre asigurator in maximum 15 zile de la data la care acesta a primit hotararea judecatoreasca definitiva cu privire la suma de despagubire pe care este obligat sa o plateasca (art.36 alin.1 teza finala din Anexa 1 la Ordinul nr.11/2007 al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, anterior mentionat).

Cu privire la acest aspect, instanta va trebui sa tina seama de faptul ca persoana pagubita este indreptatita sa ceara intreaga prestatie de la oricare dintre cele doua parti ale contractului de asigurare fara sa aiba obligatia sa isi divida creanta. Originea acestei obligatii este reprezentata, pentru asigurator, de contractul de asigurare, iar pentru asigurat, de delictul comis; asadar, temeiul raspunderii asiguratorului este conventional, iar cel al raspunderii asiguratului este delictual. Prin urmare, obligatiile asiguratorului si asiguratului fata de persoana prejudiciata nu sunt unite prin existenta unei obligatii unice, ci prin dreptul creditorului de a cere oricaruia dintre acestia plata in intregime a delictului la care este obligat fiecare in parte.³ Toate acestea caracterizeaza o obligatie in solidum. Din acest motiv asiguratorul si asiguratul nu pot fi obligati in solidar la plata despagubirii, dupa cum, fiecare dintre acestia nu poate fi obligat la intreaga suma, separat si distinct.

In consecinta, obligarea asiguratorului la plata despagubirii va trebui sa tina seama de caracterul in solidum al raspunderii sale, de existenta actiunii in regres a acestuia impotriva persoanei responsabile de producerea accidentului numai in ipotezele normate de art.58 din Legea nr.136/1995 si de eventuala plafonare, prin norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (abilitata in acest sens de art.53 din Legea nr.136/1995), a nivelului despagubirilor.

Pe de alta parte, pentru a putea dispune obligarea de catre instanta penala a asiguratorului este necesara prezenta acestuia in procesul penal, respectiv identificarea calitatii sale procesuale.

Cu privire la acest aspect Legea nr.136/1995 modificata nu contine decat dispozitia cuprinsa in art.54 alin.1 (art.57 din varianta originara a Legii nr.136/1995 fiind abrogat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.61/2005).

Art.54 alin.1, prin aspectele pe care le precizeaza, demonstreaza ca vizeaza exclusiv un proces civil. Aceasta este si concluzia doctrinei⁴ care a aratat ca in intentia legiuitorului a fost ca, (…) sa reglementeze identitatea partilor in procesul civil (…), iar nu calitatea lor procesual penala (…).

In acest context, devin direct incidente dispozitiile procesual penale referitoare la parti. Astfel, art.24 alin.3 din Codul de procedura penala instituie ca persoana responsabila civilmente persoana chemata in procesul penal sa raspunda, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului.

Or, potrivit contractului de asigurare, asiguratorul raspunde pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului vinovat de producerea accidentului, obligandu-se sa despagubeasca persoanele prejudiciate. Este indiferent daca intre persoana invinuitului/inculpatului si cea a asiguratului exista identitate, vinovat de producerea accidentului putand fi si o alta persoana, terta fata de contractul de asigurare. Aceasta deoarece raspunderea asiguratorului este angajata de un contract intuitu rei, iar nu intuitu personae, conditia esentiala fiind aceea ca autovehiculul implicat in accident sa fie asigurat (art.51 alin.1 din Legea nr.136/1995).

Raspunderea pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului / inculpatului (altuia) nu se reduce la raspunderea civila pentru fapta altuia, asa cum a fost aceasta identificata cu raspunderea civila delictuala. In realitate, raspunderea instituita de art.24 alin.3 din Codul de procedura penala cuprinde si raspunderea contractuala, si aceasta din urma fiind o raspundere potrivit legii civile, ca si cea delictuala. Art.24 alin.3 din Codul de procedura penala nu se refera la raspunderea pentru fapta altuia, ci la raspunderea pentru prejudiciul produs prin fapta altuia. Or, tocmai aceasta este si pozitia asiguratorului si pe care art.49 din Legea nr.136/1995 o consfinteste expres.

In consecinta, asiguratorul are in procesul penal calitatea procesuala de parte responsabila civilmente."