Liberarea conditionata a condamnatului care nu mai este folosit la munca

Decizia ICCJ nr. 25, din 12 octombrie 2009, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 291, din 4 mai 2010.

Prin aceasta decizie, ICCJ a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ si de Colegiul de conducere al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti privind interpretarea dispozitiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal.

Astfel, ICCJ a decis ca, pentru a putea beneficia de liberare conditionata, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la munca din cauza starii sanatatii sau din alte cauze trebuie sa execute efectiv fractia intreaga prevazuta la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 59¹ alin. 1 din Codul penal.

Practica neunitara a instantelor de judecata

In aplicarea dispozitiilor art. 60 alin. 1, cu referire la art. 59 si la art. 59¹ din Codul penal, instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar in ceea ce priveste fractiunile de pedeapsa ce trebuie executate de condamnatul care nu a fost niciodata folosit la munca ori nu mai este folosit, pentru a beneficia de liberare conditionata inainte de executarea in intregime a pedepsei.

Astfel, unele instante s-au pronuntat in sensul ca persoana condamnata care, din cauza starii sanatatii sau din alte cauze, nu a fost folosita niciodata la munca ori nu mai este folosita in acest scop poate fi liberata conditionat dupa executarea efectiva a fractiunii de pedeapsa la care se face referire la art. 59 alin. 2 fraza a doua si, respectiv, la art. 59¹ alin. 2 teza a II-a din Codul penal.

Alte instante, dimpotriva, au considerat ca, pentru a beneficia de liberare conditionata, condamnatul care, din cauza starii sanatatii sau din alte cauze, nu a fost niciodata folosit la munca ori nu mai este folosit trebuie sa execute in intregime fractiunea de pedeapsa mentionata la art. 59 alin. 1 si, respectiv, la art. 59 1 alin. 1 din Codul penal.

Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

Argumentele ICCJ

Liberarea conditionata constituie un mijloc de individualizare a pedepsei inchisorii in faza executarii acesteia, a carei reglementare se regaseste atat in dispozitiile art. 59—61 din Codul penal, art. 450 din Codul de procedura penala, cat si in cuprinsul art. 75—77 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

In continutul prevederilor art. 59 din Codul penal referitoare la liberarea conditionata si, respectiv, ale art. 59¹ din acelasi cod privind liberarea conditionata in cazul infractiunii savarsite din culpa, legiuitorul a prevazut in mod accesibil si previzibil conditiile in care poate fi acordata liberarea conditionata unei persoane condamnate inainte de executarea in intregime a pedepsei privative de libertate, aceasta reprezentand un beneficiu legal, si nicidecum un drept absolut al condamnatului.

Astfel, liberarea conditionata se poate acorda ca urmare a constatarii indeplinirii unor conditii, pe de-o parte, fractiunile de pedeapsa pe care condamnatul trebuie sa le execute, acestea, la randul lor, diferentiindu-se in raport cu doua criterii, primul vizand forma de vinovatie, ce presupune distinctia dintre infractiunile intentionate si infractiunile de culpa, si cel de-al doilea privind un cuantum legal de pedeapsa, respectiv cele care nu depasesc 10 ani si cele care depasesc aceasta limita, iar pe de alta parte, conditiile referitoare la comportarea condamnatului pe timpul executarii pedepsei, la randul lor, expres concretizate, si anume staruinta in munca si disciplina, sa dea dovezi temeinice de indreptare, antecedentele penale ale acestuia.

Legiuitorul a prevazut in dispozitiile art. 60 din Codul penal cazuri speciale in care poate fi acordata liberarea conditionata. Astfel, la alin. 1 al normei mai sus mentionate a fost reglementat cazul condamnatului care, din cauza starii sanatatii sau din alte cauze, nu a fost niciodata folosit la munca ori nu mai este folosit, ipoteza in care acesta poate fi liberat dupa executarea fractiunilor de pedeapsa mentionate la art. 59 sau, dupa caz, la art. 59¹, daca da dovezi temeinice de disciplina si de indreptare.

In ipoteza mai sus mentionata rezulta ca prin vointa legiuitorului a fost inlaturata de la examinarea posibilitatii acordarii beneficiului liberarii conditionate numai conditia staruintei in munca, aceasta fiind justificata prin particularitatea situatiilor care pot interveni, si anume a condamnatilor care nu au fost niciodata folositi la munca sau a celor care, desi au fost folositi la munca, nu mai pot continua, indiferent de durata perioadei in care au fost folositi si indiferent de motivele (subiective, obiective, imputabile, neimputabile) pentru care nu mai este posibila continuarea muncii.

Inexistenta conditiei staruintei in munca in cazul mai sus precizat exclude considerarea ca executata, pe baza muncii prestate, a unei parti din pedeapsa, consecinta fiind aceea ca persoana condamnata trebuie sa execute fractiunea intreaga corespunzatoare pedepsei, in conditiile art. 59 alin. 1, respectiv ale art. 59¹ alin. 1 din acelasi cod.

Astfel, nu le sunt aplicabile condamnatilor care nu mai pot fi folositi la munca din cauza starii de sanatate dispozitiile art. 59 alin. 2 fraza a II-a din Codul penal si, respectiv, ale art. 59¹ alin. 2 teza a II-a din acelasi cod, in care se specifica in mod concret fractiunile reduse pe care trebuie sa le execute efectiv, fata de cuantumul pedepsei ce nu depaseste 10 ani si, respectiv, cand pedeapsa este mai mare de 10 ani, in raport cu partea din durata pedepsei care poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate.

De altfel, din perspectiva tehnicii legislative folosite in reglementarea dispozitiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal, legiuitorul nu a intentionat sa micsoreze cuantumul pedepsei pe care persoana condamnata aflata in cazul special aratat o are de executat, ca urmare a reducerii fractiei, intrucat lipseste orice mentiune expresa in acest sens.

Dimpotriva, cand vointa legiuitorului a fost de a acorda un beneficiu mai mare altor categorii de persoane condamnate, a prevazut in mod concret, accesibil si previzibil o reducere a fractiei, asa cum a procedat in situatia condamnatilor minori care implinesc 18 ani si a celor trecuti de 60 de ani, pentru barbati, respectiv 55 de ani, pentru femei.

Conditia referitoare la executarea in intregime a fractiunilor de pedeapsa prevazute la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 59¹ alin. 1 din Codul penal, in cazul persoanelor condamnate aflate in ipotezele mentionate la art. 60 alin. 1 din acelasi cod, nu creeaza inechitati in acordarea beneficiului liberarii conditionate, intrucat, prin vointa sa, legiuitorul a inteles sa prevada regimuri diferite. Principiul egalitatii in drepturi nu inseamna eo ipso aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care, prin specificul lor, sunt diferite.

De altfel, chiar Curtea Constitutionala in Decizia nr. 141 din 13 iulie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 508 din 17 octombrie 2000, a retinut ca: „Este firesc si echitabil ca legiuitorul sa ii stimuleze pe condamnatii care desfasoara o munca utila, sunt staruitori in munca si dau dovada prin aceasta ca s-au indreptat. Cei care satisfac aceste conditii se bucura de acest tratament fara discriminari, dupa cum cei care nu presteaza munca, indiferent din ce cauza, sunt supusi altui tratament, tot fara discriminari. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili conditiile in care poate fi acordata liberarea conditionata, mijloacele de stimulare a condamnatilor in vederea indeplinirii scopurilor pedepsei etc.”

In consecinta, pentru a putea beneficia de liberare conditionata, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la munca din cauza starii sanatatii sau din alte cauze trebuie sa execute efectiv fractia intreaga prevazuta la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 59¹ alin. 1 din Codul penal.

Asa fiind, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, precum si cu cele ale art. 414² din Codul de procedura penala, urmeaza ca recursul in interesul legii sa fie admis in sensul aratat.