Stabilirea fractiilor de pedeapsa

Practica neunitara a instantelor:

Potrivit procurorului general, examenul jurisprudentei in materie penala evidentiaza doua orientari cu privire la aspectul sesizat in recursul in interesul legii inaintat ICCJ, prin urmare, caracterul neunitar :
1)  Intr-o prima orientare, instantele au apreciat ca pentru a deveni propozabil condamnatul care nu a fost sau nu  mai este folosit la munca din cauze neimputabile trebuie sa execute efectiv fractia intreaga, prevazuta de art. 59 alin.1, respectiv art.59¹ alin.1 din Codul penal.

2)  A doua orientare jurisprudentiala a considerat ca intr-o astfel de situatie trebuie sa se execute efectiv fractia redusa, prevazuta de art.59 alin.2  fraza a 2-a respectiv art.59¹ alin.2 teza a 2-a din Codul penal.
 
Procurorul general apreciaza ca prima solutie este cea corecta.

Argumentele Procurorului general:

”Liberarea conditionata este o institutie complementara regimului de executare a pedepsei si, totodata, reprezinta un mijloc de individualizare administrativa a acestuia.

Sediul materiei il constituie dispozitiile art.59 – 61 din Codul penal, care stabilesc conditiile in care poate fi acordata si efectele pe care le produce, art.75 – art.77 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele  judiciare in cursul procesului penal, precum si prevederile art.450 din Codul de procedura penala.

Doctrina a subliniat ca liberarea conditionata constituie un mijloc de stimulare  a condamnatilor ca, in timpul executarii pedepsei, sa dea dovada de staruinta in munca si de disciplina, ceea ce contribuie la indreptarea lor.

Imprejurarea ca liberarea conditionata a unui condamnat depinde de indeplinirea unor conditii, acordarea in mod judicios a liberarii  sporeste eficienta stimulatorie a institutiei si constituie un continuu indemn pentru condamnati, atat in ceea ce priveste felul comportarii lor la locul de detinere, cat si staruinta in efectuarea muncii pe care o presteaza.

Pe de alta parte, liberarea conditionata nu este un drept absolut al condamnatilor ci un beneficiu reglementat de catre legiuitor, care pentru a putea fi acordat trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii generale:
-executarea unei fractii din pedeapsa;
-staruinta in munca si disciplina;
- sa dea dovezi temeinice de indreptare;
- antecedentele penale ale condamnatului.
 
Totusi, legiuitorul a prevazut si situatii in care, din motive neimputabile condamnatului, nu pot fi indeplinite conditiile obligatorii pentru ca un condamnat sa devina propozabil pentru liberare conditionata.
 
Astfel, art.60 alin.1 din Codul penal prevede „condamnatul care, din cauza starii sanatatii sau din alte cauze, nu a fost niciodata folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat conditionat dupa executarea fractiunilor de pedeapsa aratate in art.59 sau, dupa caz, in art.59¹, daca dau dovezi temeinice de disciplina si de indreptare”.

Prin urmare, in situatia condamnatilor care din cauza sanatatii sau din alte cauze nu pot munci este inlaturata numai conditia „staruinta in munca”.

De altfel, din interpretarea rationala a literei si spiritului textului de lege enuntat reiese ca legiuitorul a dorit sa nu excepteze de la beneficiul liberarii conditionate pe acesti condamnati, fiindca ei pot satisface celelalte cerinte de care depinde aprecierea necesitatii continuarii executarii efective a pedepsei  si anume : executarea unei fractii din pedeapsa corespunzatoare cu cuantumul pedepsei la care au fost condamnati, disciplina, sa dea dovezi de indreptare, antecedentele penale.

Asadar, condamnatii vizati de art.60 alin.1 din Codul penal sunt dispensati numai de indeplinirea conditiei privitoare la staruinta in munca, dispensa fiind perfect justificata.

Aceste persoane nefiind supuse conditiei referitoare la munca, este logic sa fie excluse si de la beneficiul obtinut prin aceasta conditie, respectiv considerarea ca executata, pe baza muncii prestate, a unei parti din pedeapsa.

Prin urmare, in aceasta situatie condamnatul trebuie sa execute fractia intreaga corespunzatoare cuantumului  pedepsei, stabilit de art.59 alin.1, respectiv art.59¹ alin.1 din Codul penal.

Aceasta concluzie este valabila indiferent de situatiile particulare care pot exista : condamnati care nu au fost niciodata folositi la munca, condamnati care, desi au fost folositi la munca, nu mai pot continua, indiferent de durata perioadei in care au fost folositi si indiferent de motivele (subiective, obiective, imputabile, neimputabile) pentru care nu mai este posibila continuare muncii.

In consecinta, dispozitiile art.59 alin.2 fraza a II-a din Codul penal nu sunt aplicabile si condamnatilor care nu mai pot fi folositi la munca din cauza starii de sanatate.

De altfel, a interpreta ca ar trebui sa execute numai fractia redusa prevazuta de art.59 alin.2  fraza a 2-a, respectiv art.59¹ alin.2 teza   a 2-a din Codul penal ar determina o inechitate fata de condamnatii apti de munca, intrucat, acestia trebuie sa munceasca efectiv pentru a castiga zile care adunate cu fractia redusa sa reprezinte  fractia intreaga din pedeapsa prevazuta de lege. O astfel de interpretare ar fi contrara scopului urmarit de legiuitor care a dorit ca prin prevederile art.60 alin.1 din Codul penal sa nu excepteze de la posibilitatea acordarii liberarii conditionate pe cei care sunt inapti de a munci (din cauza sanatatii, infirmitatii, varstei).

Pe de alta parte, daca legiuitorul ar fi dorit sa protejeze mai mult persoanele inapte de a munci private de libertate prin micsorarea cuantumului  de executat ar fi facut-o in mod expres (ca in situatia condamnatilor minori care implinesc 18 ani si a celor trecuti de 60 de ani pentru barbati, respectiv 55 de ani pentru femei).

Or, art.60 alin.1 din Codul penal, reglementand expres situatia speciala a celor care, din diferite motive, nu mai sunt folositi la munca nu face nicio referire la o eventuala parte din pedeapsa care ar putea fi considerata ca executata pe baza unei munci si din motive obiective nu a mai putut fi continuata.

Nu se poate sustine ca incidenta art.59 alin.1 in cazul persoanelor prevazute de art.60 alin.1 din Codul penal creeaza inechitati.

Asupra acestei chestiuni, inclusiv a eventualei inechitati, s-a pronuntat si Curtea Constitutionala care prin numeroase decizii  (nr.139/19 noiembrie 1996, Monitorul Oficial nr.7/20 ianuarie 2007; nr.256/17 iunie 1997, Monitoarele Oficiale nr.134/2 aprilie 1998 si nr.141/2000, Monitorul Oficial nr.508/17 octombrie 2000; nr.387/2005, Monitoarele Oficiale nr.681/29 iulie 2005, nr.187/2006, Monitorul Oficial nr.301/4 aprilie 2006) a statuat ca art.60 din Codul penal se afla in acord cu art.16 din Constitutia Romaniei, privind egalitatea in drepturi.

Astfel, Curtea Constitutionala a subliniat, in mod constant, ca egalitatea nu inseamna uniformitate si ca pentru situatii diferite se impun solutii juridice diferite. Principiul egalitatii in drepturi nu inseamna eo ipso, aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care, prin specificul lor, sunt diferite.

De altfel, principiul egalitatii nu se opune ca o lege sa stabileasca reguli diferite in raport cu persoane care se afla in situatii diferite. Este firesc si echitabil ca legiuitorul sa ii stimuleze pe condamnatii care desfasoara o munca utila, sunt staruitori in munca si dau dovada prin aceasta ca s-au indreptat. Cei care satisfac aceste conditii se bucura de acest tratament fara discriminari, dupa cum cei care nu presteaza munca, indiferent din ce cauza, sunt supusi acestui tratament, tot fara discriminari.

In consecinta, condamnatii care, din cauza sanatatii sau din alte cauze nu au fost niciodata folositi la munca ori nu mai sunt folositi trebuie sa indeplineasca si conditia executarii unei fractii din pedeapsa, si anume fractia intreaga prevazuta de art.59 alin.1, respectiv art.59¹ alin.1din Codul penal.”