Desi, in urma sedintei Guvernului de miercuri, presa a vehiculat faptul ca Executivul a adoptat proiectul de OUG privind introducerea certificatelor energetice in tranzactiile imobiliareincepand cu data de 15 iunie 2010, biroul de presa al Guvernului a confirmat pentru Avocatnet.ro amanarea discutiilor referitoare la acest act normativ.
Astfel, potrivit biroului de presa al Executivului, Guvernul a amanat adoptarea Proiectul de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea articolului XV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2009 privind unele masuri financiar-bugetare prin care se prevede “
elaborarea certificatelor de performanta energetica a cladirii si punerea acestora la dispozitie potentialilor cumparatori sau chiriasi de catre proprietari, in cazul vanzarii sau inchirierii locuintelor unifamiliale si a apartamentelor din blocurile de locuinte, se aplica incepand cu data de 15 iunie 2010”.
Ce mai prevede proiectul ?
Potrivit proiectului de act normativ, precontractele semnate si incheiate la notariat pentru vanzare-cumparare locuinte, precum si documentatiile depuse la institutiile bancare in vederea perfectarii contractelor de vanzare-cumparare locuinte, inregistrate inainte de data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, se finalizeaza conform legislatiei in vigoare la data incheierii/inregistrarii acestora.
Potrivit notei de fundamentare, neadoptarea prezentului act normativ conduce la neindeplinirea obligatiilor asumate de Romania la data aderarii la Uniunea Europeana privind transpunerea in legislatia nationala a actelor normative comunitare, respectiv a Directivei 2002/91/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind performanta energetica a cladirilor.
Ce este certificatul energetic?
Prin certificatul energetic, potentialul cumparator sau chirias este informat asupra performantei energetice a apartamentului, exprimata, in principal, prin:
• consumul total anual specific de energie, exprimat in kWh/mp arie utila, respectiv prin consumul de caldura anual specific pentru incalzire, apa calda de consum si iluminat;
• eficienta energetica a apartamentului, prin incadrarea acestuia intr-o clasa energetica (de la clasa A-eficienta energetica ridicata, la clasa G-eficienta energetica scazuta), functie de consumul total anual specific de energie.
De asemenea, certificatul contine o serie de recomandari pentru imbunatatirea calitatii locuintei, din punctul de vedere al consumurilor energetice. Majoritatea cladirilor vechi din Romania sunt incadrate in clasele energetice C si D avand consumuri specifice anuale pentru incalzire, apa calda de consum si iluminat peste 200 kWh/m2an. In acest context, este de mentionat ca tinta consumului anual specific de energie pentru incalzire este de sub 100 kWh/m2an si a fost stabilita prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2009.
Certificatul este valabil 10 ani de la data emiterii si se elaboreaza de catre auditori energetici pentru cladiri, persoane fizice atestate. Lista auditorilor energetici atestati este disponibila pe site-ul ministerului
www.mdrt.ro, sectiunea Constructii/Atestari tehnico-profesionale.
Va prezentam ca fisier atasat proiectul de OUG.
Comentarii articol (0)