ACCES GRATUIT
Cu sprijinul SAPARD
Pensiunea agroturistica „Poiana Verde” a fost realizata prin Programul SAPARD, Masura 3.4 - „Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice care sa genereze activitati multiple si venituri alternative”.
Articolul continuă mai jos
Proiectul intitulat „Pensiune agroturistica, investitie noua, sat Cionesti, comuna Albac, judetul Alba”, cu valoarea eligibila de peste sapte miliarde lei, a fost contractat la sfârsitul anului 2003 si a fost finalizat în decembrie 2004. Clasificata la nivelul de confort de patru margarete, pensiunea dispune de zece unitati de cazare, mai precis sase apartamente si patru camere duble, spatiu pentru servirea mesei, terasa acoperita, crama, pavilion exterior, loc de joaca pentru copii.
Turistii pot participa la activitatile fermei, petrecerile câmpenesti, echitatie, excursii cu ghid la obiectivele turistice, pescuit si vânatoare, se pot plimba cu sania sau caruta. Se vor putea oferi tratamente curative, bazate pe plante, aromoterapie, regim alimentar vegetarian sau dieta, facilitati pentru turismul de afaceri, o gama diversa de servicii clasice, de agrement, manifestari etnofolclorice si de divertisment.
Proiectul sustine turismul rural, silvoturismul si ecoturismul si urmareste cresterea veniturilor alternative si crearea de noi locuri de munca. Investitia urmareste valorificarea potentialului turistic, reducerea somajului si stoparea migrarii fortei de munca tinere. Proiectul va contribui la dezvoltarea micii industrii locale, ecologice, nepoluante, valorificând produsele agro-alimentare din ferma proprie, fructele de padure si produsele artizanale.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)