ACCES GRATUIT
Dezbaterea Codurilor, prelungita pana la 18 iunie 2010
Mandatul comisiei speciale a Parlamentului, infiintata pentru a dezbate in fond, in procedura de urgenta, proiectele Codului civil, Codului penal, Codului de procedura civila si de procedura penala va fi prelungit pana la data de 18 iunie 2010.
Articolul continuă mai jos
Hotararea Parlamentului nr. 29/2010 pentru modificarea art. 9 din Hotararea Parlamentului Romaniei nr. 9/2009 privind inființarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea in fond, in procedura de urgența, a Codului penal, a Codului de procedura penala, a Codului civil si a Codului de procedura civila a fost publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 384, din 10 iunie 2010.
Potrivit acestui act normativ,
Comisia speciala comuna speciala pentru dezbaterea in fond, in procedura de urgența, a Codului penal, a Codului de procedura penala, a Codului civil si a Codului de procedura civila isi desfasoara activitatea pana la data de 18 iunie 2010.
In urma cu o saptamana, Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a trimis o scrisoare deschisa celor doua camere ale Parlamentului prin care solicita adoptarea Codului de procedura penala si a Codului de procedura civila, pana la finalul acestei sesiuni parlamentara. In opinia acestuia, daca cele doua coduri de procedura ar fi adoptata pana la finalul sesiunii parlamentare, ar fi posibila o evaluare pozitiva a Comisiei Europene, statul roman aflandu-se sub Mecanismul de Cooperare si Verificare in domeniul justitiei si luptei impotriva coruptiei.
Parlamentul a decis infiintarea unei Comisii speciale pentru dezbaterea codurilor, in luna martie a anului trecut, prin Hotararea Parlamentului nr. 9/2009. Comisia este formata din 25 de parlamentari numiti cu respectarea configuratiei politice a Camerei Deputatilor si a Senatului.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (3)