Raspunsul specialistului:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2010 privind reglementarea unor masuri de protectie sociala pentru anul 2010, ”incepand cu luna februarie 2010, insa nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2010, pe perioada suspendarii contractului individual de munca din initiativa angajatorului, in cazul intreruperii temporare a activitatii potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, salariatii ale caror contracte sunt astfel suspendate si care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, prevazuta la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si angajatorii, pentru salariatii respectivi, sunt scutiti de plata contributiilor de asigurari sociale datorate potrivit legii, dar nu pentru mai mult de 90 de zile. Indemnizatiile reprezinta drepturi aferente perioadei februarie - decembrie 2010, inclusiv”.
Din prevederile mentionate rezulta ca cele 90 de zile (calendaristice) se numara pe fiecare salariat in parte. Daca, de exemplu, un salariat a intrat in “somaj tehnic” la 1 mai 2010 iar altul la 1 august 2010 se vor calcula zilele raportandu-ne la fiecare data in parte. Si dispozitiile de suspendare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului, in cazul intreruperii temporare a activitatii potrivit art. 52 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, se vor emite tot pentru fiecare salariat in parte.
Intrucat nu exista interdictie, perioada de mai sus poate sa nu fie compacta. Fiecare angajator este in drept sa stabileasca perioadele, numarul de zile, salariatii carora le suspenda contractele. Angajatorii trebuie sa aiba evidenta foarte clara a suspendarilor (pe zile) si sa consemneze acest lucru in declaratiile nominale lunare inaintate gestionarilor bugetelor de asigurari sociale si a stagiilor de cotizare.
Comentarii articol (7)