Tariful pentru redactarea actului constitutiv, la inregistrarea in Registrul Comertului, va fi, in continuare, de 162 lei, potrivit unui ordin al Ministerului Justitiei (MJLC). Pe langa acesta, si celelalte tarife pentru serviciile de asistenta prestate de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale vor fi mentinute la nivelul actual. Toate aceste tarife includ TVA.
Ordinul MJ nr. 2176/2010 privind serviciile de asistenta prestate de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale a fost publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 647, din 20 septembrie 2010 si abroga
Ordinul MJ nr. 231 /2010.
Ordinul emis de MIJLC prevede ca redactarea actului constitutiv initial sau in forma actualizata al persoanelor juridice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului, redactarea statutului pentru societatile comerciale cu raspundere limitata cu asociat unic initial ori in forma actualizata, a statutului si/sau a contractului de societate initial sau in forma actualizata pentru persoane juridice, daca sunt inscrisuri separate, a acordului de constituire a intreprinderilor familiale, ce include procura speciala pentru reprezentantul intreprinderii familiale sa fie de
162 lei pe act.
De asemenea, pretul pentru redactarea actului modificator, actului aditional ori, dupa caz, a hotararii adunarii generale a membrilor sau asociatilor ori actionarilor, a deciziei consiliului de administratie/asociatului unic privind modificari ale actului constitutiv/statutului/contractului/acordului de constituire referitoare la: sediul social/profesional, denumirea firmei sau emblema acesteia, durata de functionare, forma juridica, domeniul principal de activitate si activitatea principala, obiectul de activitate sau codificarea ori recodificarea acestuia in conformitate cu Ordinul presedintelui Institutului National de Statistica nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificarii activitatilor din economia nationala — CAEN, administratori, imputerniciti, directori, reprezentanti si/sau cenzori, primirea, retragerea de membri sau asociati, majorarea sau reducerea capitalului social ori declararea/modificarea patrimoniului de afectatiune, infiintarea sau desfiintarea de puncte de lucru ori alte sedii secundare, divizare sau fuziune, dizolvare ori lichidare, alte elemente ale actului constitutiv/statutului/contractului de societate/acordului de constituire (date de identificare, participare la profit/beneficii si pierderi, suspendare sau reluarea activitatii etc.), declaratia persoanelor fizice autorizate sau titulare ale intreprinderilor individuale privitoare la constituirea patrimoniului de afectatiune, actul aditional la acordul de constituire a intreprinderilor familiale va fi, in continuare, de
49,5 de lei pe ora, la acest tarif adaugandu-se 10%/ element suplimentar.
Totodata, in cazul serviciilor de mai sus, in actul actul normativ se mentine tariful suplimentar de
30% pentru solutionarea cererii in termen de 48 de ore.
De asemenea, tariful pentru indrumarea prealabila privind formalitatile legale pentru constituirea si inregistrarea in registrul comertului a persoanelor juridice/persoanelor fizice autorizate/intreprinderilor individuale/intreprinderilor familiale, modificarea actelor/datelor acestora inregistrate in registrul comertului si altele asemenea, indrumarea pentru completarea corecta a cererii de inregistrare si a formularelor tipizate specifice activitatii registrului comertului
va fi tot de 19,8 lei/ora.
Totodata, tehnoredactarea cererii de inregistrare, redactarea declaratiei pe propria raspundere a fondatorilor, administratorilor, imputernicitilor, sucursalelor si a cenzorilor ca indeplinesc conditiile prevazute de lege, proiectarea si executarea siglei si a emblemei pentru firme, obtinerea evaluarii prin expertiza a bunurilor subscrise ca aport in natura la capitalul social, asigurarea obtinerii, dupa caz, pentru bunurile imobile a: dovezii intabularii/certificatului constatator al sarcinilor cu care, eventual, este grevat respectivul bun, obtinerea autentificarii actului constitutiv sau actului modificator se va mentine la
2,7 lei de pagina/sigla/expertiza/document. Insa, acest tarif nu cuprinde onorariul evaluatorului/notarului, taxa de timbru judiciar sau taxele legale ale emitentului.
Ordinul MJ
mentine si tariful, de 10,8 pe act, pentru darea de data certa pentru actele redactate de serviciile de asistenta, extragerea din bazele de date de acte normative si listarea pentru eliberare, la cerere.
Pentru toate tarifele
este inclusa si taxa pe valoare adaugata.
Comentarii articol (0)