ACCES GRATUIT
MAI: Receptionerul unui hotel din Bucuresti, acuzat ca a furat bani de pe cardurile clientilor
Receptionerul unui hotel din Bucuresti este suspecat ca a fraudat cardurile mai multor clienti ai hotelului pentru a achizitiona aparatura electronica de pe site-uri de comert electroni, prejudiciul creat ridicandu-se la aproximativ 9000 de lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI).
Articolul continuă mai jos
Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, au identificat un barbat suspect de fraude cu instrumente de plata electronica. Barbatul, care lucra ca receptioner la un hotel din Bucuresti, este suspectat ca, in perioada iulie – septembrie 2010, a fraudat cardurile mai multor clienti ai hotelului respectiv, creand un prejudiciu estimat pana in prezent la 9.000 de lei.
Acesta obtinea datele de identificare ale cardurilor unor clienti ai hotelului care achitau contravaloarea serviciilor prin intermediul instrumentelor de plata electronica si cu ajutorul altei persoane utiliza aceste date pentru efectuarea de plati pe site-uri de unde achizitiona aparatura electronica.
Produsele achizitionate in acest mod erau livrate de fime de curierat celor doi, care foloseau pentru identificare datele de identitate ale clientilor hotelului.
La data de 6 octombrie, politistii au efectuat perchezitii la domiciliile celor doi, retinandu-l pe suspect. Totodata, la locuintele suspectilor politistii au depistat sisteme informatice, medii optice de stocare a datelor si biletele pe care erau notate numere de carduri.
Fata de barbatul care lucra ca receptioner a fost inceputa urmarirea penala pentru savarsirea infractiunilor de detinerea de echipamente in vederea falsificarii instrumentelor de plata electronica si efectuarea de operatiuni financiare cu instrumente de plata electronica fara acordul titularului, fapte prevazute si pedepsite de Legea nr.365/2002 privind comertul electronic.
In aceeasi zi, acesta a fost prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva, instanta de judecata emitand mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti si Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti continua cercetarile pentru stabilirea intregii activitati infractionale.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (2)