... si calendarul de îndeplinire, în perioada urmatoare, a angajamentelor asumate de România la acest capitol. La Bruxelles a avut loc joi, 10 martie a.c., o runda de consultari tehnice România - Comisia Europeana pe tema stadiului pregatirii interne la capitolul Libera circulatie a capitalurilor, la care a participat o delegatie româna compusa din reprezentanti ai Ministerului Integrarii Europene, Bancii Nationale a Românii, Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Justitiei, Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si ai Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pe agenda reuniunii au figurat subiecte legate de calendarul de liberalizare a contului de capital, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre cetatenii din Uniunea Europeana (UE) si Spatiul Economic European (SEE), eliminarea tuturor restrictiilor în calea liberei circulatii a capitalurilor.
Cu privire la liberalizarea contului de capital, a fost reconfirmata acordarea accesului nerezidentilor la depozitele in lei pâna la sfârsitul lunii iunie 2005. Au fost, de asemenea, discutate aspecte privind masurile de salvgardare care vor putea fi aplicate de România în contextul liberalizarii progresive a miscarilor de capital.
Referitor la achizitionarea terenurilor de catre straini, noua lege va reglementa modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor in conformitate cu rezultatele negocierilor de aderare la capitolul 4.
România a obtinut urmatoarele perioade de tranzitie:
- 7 ani, pâna la 31 decembrie 2013, pentru mentinerea restrictiei de achizitionare de terenuri agricole, paduri si terenuri forestiere de catre cetatenii din UE si SEE;
- 5 ani, pâna la 31 decembrie 2011, pentru mentinerea interdictiei de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru resedinta secundara de catre cetatenii din UE si SEE.
Fermierii liber profesionisti din UE si SEE care îsi stabilesc resedinta în România vor fi exceptati de la aplicarea acestor perioade de tranzitie.
Noua lege privind dobândirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanele juridice straine va fi adoptata pâna la sfârsitul anului 2005 si va intra în vigoare la data aderarii României la Uniunea Europeana.
În cadrul consultarilor tehnice au fost discutate si aspecte legate de legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat si legea nr. 249/2004 privind pensiile ocupationale, urmând ca aceste acte normative sa fie modificate în cursul anului 2005, în scopul asigurarii deplinei concordante cu legislatia comunitara.
În cadrul discutiilor, partea româna a subliniat ca România este decisa sa aplice eficient si sistematic principiile comunitare ale libertatii de circulatie a capitalurilor, în vederea asigurarii unei functionari optime pe Piata interna a UE dupa data aderarii.
Comentarii articol (0)