ACCES GRATUIT
MFP va majora cu peste 86 de mii de lei plafonul de despagubire a persoanelor care au depus bani in vederea achizitionarii de autoturisme
Ministerul Finantelor Publice va lansa o emisiune de titluri de stat pe numele C.E.C. Bank S.A. cu suma de 86.731,67 lei in vederea despagubirii persoanelor care au depus bani pentru achizitionarea de autoturisme, astfel incat plafonul de despagubire va fi majorat la 760.712.072 lei.
Articolul continuă mai jos
Proiectul de lege prevede majorarea valoarii despagubirilor si a valorii nominale totale prin lansarea unei emisiuni de titluri de stat pe numele C.E.C. Bank S.A.
cu suma de 86.731,67 lei, de la 760.625.341,06 lei, la 760.712.072,73 lei in vederea despagubirii persoanelor care au depus bani pentru achizitionarea de autoturisme.
Astfel, se va suplimenta numarul de depozite constituite la CEC Bank S.A. pentru persoanele fizice indreptatite de a fi despagubite cu 2 depozite,
de la 37.478 depozite la 37.480 depozite.
De asemenea, in termen de 6 luni de la publicarea acestei legi in Monitorul Oficial, persoanele fizice indreptatite vor notifica B.R.D. Groupe Societe Generale S.A. sau C.E.C. Bank S.A. pentru acordarea de despagubiri suplimentare.
Totodata, MFP propune si un mecanism flexibil de suplimentare a despagubirilor, care va constitui temeiul legal pentru stabilirea noii valori a despagubirilor si a numarului de deponenti indreptatiti. In acest sens, CEC Bank S.A. si respectiv B.R.D. Groupe Societe Generale S.A. vor efectua operatiunile privind punerea sumelor la dispozitia persoanelor indreptatite, prin inregistrarea in conturile deschise pe numele deponentilor a valorii individuale a despagubirii suplimentare cuvenite fiecaruia dintre acestia.
In acelasi timp, MFP se angajeaza sa acorde despagubiri si sa asigure resursele financiare pentru deponentii care si-au transferat sumele existente in depozitele constituite in vederea achizitionarii de autoturisme de la fosta Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. S.A. actualmente C.E.C. Bank S.A. la fosta Banca Romana pentru Dezvoltare - B.R.D. S.A. actualmente B.R.D Groupe Societe Generale S.A.
Conform notei de fundamentare, aplicarea acestor masuri va determina majorarea datoriei publice guvernamentale cu 26,7 mil. lei, si totodata, prin emiterea de titluri de stat cu scadenta la 3 luni se majoreaza cu aceeasi suma volumul refinantarilor titlurilor de stat aferente lunii martie 2011 pana la nivelul estimat 3.091,00 mil. lei.
Proiectul de lege poate fi consultat in fisierul atasat.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)