„In luarea hotararilor privind localizarea fortei de munca, fiscalitatea are un rol decisiv” spune Madalina Racovitan, Director in cadrul Departamentului Tax si Coordonatoare a International Executive Services din KPMG Romania. „Autoritatile fiscale se afla sub presiunea de a identifica si asigura venituri bugetare mai mari. in consecinta, acestea devin tot mai riguroase in elaborarea si aplicarea normelor fiscale”.
Studiul arata ca majoritatea modificarilor de cote din anul 2010 provin din Europa. Cele mai mari impozite pe venit, la nivel global, sunt platite in continuare de catre cetatenii Uniunii Europene (UE), unde cota medie de impozitare a crescut cu 0.3% fata de anul trecut.
Studiul KPMG arata ca pentru salariatii de top cotele efective de contributii sociale din Romania, pentru angajatori si angajati, sunt printre cele mai mari din lume si cele mai mari din Europa Centrala si de Est.
„In Romania, contributiile sociale ridicate pot actiona ca un factor descurajator pentru ocuparea fortei de munca si as recomanda ca guvernul sa diminueze acest efect fie prin reducerea cotelor contributiilor sociale fie prin reintroducerea unui plafon al bazei impozabile pentru toate tipurile de contributii de asigurari sociale (inclusiv pensii, asigurari medicale si somaj). O astfel de decizie ar stimula ocuparea fortei de munca in special in sectorul privat, lucru necesar pentru a ajuta firmele sa depaseasca perioada de recesiune” subliniaza Racovitan.
Studiul KPMG “Impozitul pe veniturile persoanelor fizice si contributiile sociale” este un studiu transfrontalier privind impozitarea persoanelor fizice si cotele de contributii sociale, ce include date istorice din 2005-2010. Raportul acopera 86 de tari, concentrandu-se pe cel mai inalt nivel al impozitului pe venit. Pentru a facilita comparatia, studiul a exclus, acolo unde a fost posibil, alte taxe, cum ar fi taxe locale/municipale.
Comentarii articol (8)